USMF „Nicolae Testemiţanu” a sărbătorit 70 de ani de activitate printr-o manifestație solemnă

dscn4180
Foto:PC: ms.gov.md

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a organizat o manifestație solemnă grandioasă cu ocazia aniversării a 70-a de la fondare.

Înalţi demnitari de stat, reprezentanţi ai instituţiilor internaţionale, ambasadori şi miniştri au venit cu mesaje de felicitare la adresa profesorilor şi studenţilor. Evenimentul a fost precedat de un flashmob în fața Palatului Naţional „Nicolae Sulac”, acolo unde a avut loc festivitatea, transmite IPN.

Istoria USMF „Nicolae Testemiţanu” începe în anul 1945, atunci când a fost transferat la Chişinău Institutul de medicină din Kislovodsk împreună cu studenţii şi întregul cadru profesoral, sub numele de Institutul de Stat de Medicină. „Învăţământul medical superior din Moldova are o perioadă scurtă de timp comparativ cu tradiţiile multiseculare ale învăţământului medical mondial, dar deosebit de valoroasă prin impactul şi importanţa asupra vieţii social economice şi culturale a ţării. USMF „Nicolae Testemiţanu” este o călăuză de bune practici pentru ţările din regiunea fostei Uniuni Sovietice, cât şi pentru ţările din regiunea Mării Negre”, a menţionat rectorul instituţiei, Ion Ababii.

La ceremonia solemnă, Universitatea a fost decorată cu Ordinul Republicii, acordat de preşedintele ţării, iar o serie de profesori ai instituţiei au primit Diplome de onoare de gradul I, II şi III din partea Guvernului. „Este bine cunoscut că Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” ocupă un loc aparte în topul instituţiilor de învăţământ superior din ţară şi se bucură de o recunoştinţă în plan internaţional, regional şi foarte mulţi medici educaţi la USMF poartă grija sănătăţii şi pe alte meridiane. Astăzi putem spune cu mândrie că USMF este o carte de vizită a ţării”, a menţionat premierul Valeriu Streleţ.

Ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan, a promis că va depune eforturi pentru a crea Spitalul Universitar. „Ceea ce aţi făcut dumneavoastră, profesorii, a însemnat o investiţie personală în sistemul de sănătate din Republica Moldova. Resursele umane în sănătate, care au fost educate şi crescute la USMF, rămân tezaurul de bază al sistemului medical. Prin urmare, îmi asum angajamentul ca, împreună cu corpul profesoral al instituţiei, să identificăm în cel mai scurt timp instituţia care va deveni spitalul universitar”, a afirmat Ruxanda Glavan.

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” este un centru ştiinţific, curativ, cultural de instruire universitară, postuniversitară prin rezidenţiat şi de formare continuă a medicilor şi farmaciştilor din Republica Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente