Meșteri olari iscusiți s-au adunat la ediția a cincea a târgului de la Hoginești

3
Foto:PC: mc.gov.md

Ediția din acest an a Târgului Național al olarilor, cu genericul „La vatra olarului Vasile Gonciari”, a avut loc tradițional în cea de-a treia duminică a lunii iulie în satul de baștină a meșterului olar Vasile Gonceari.

Evenimentul, ajuns la cea de-a cincea ediţie, a reunit peste 130 de meşteri olari şi ceramişti din ţară, dar şi din străinătate. Târgul olarilor a avut în program ateliere interactive de olărit, master-class-uri în domeniul olăritului și de modelare, un iarmaroc al meșterilor olari și populari, unde a fost expusă o gamă largă de obiecte lucrate de creatorii tezaurului național și mondial.

Totodată, în cadrul Târgului a avut loc lansarea proiectului național „Slăvim Moldova de acasă”, scopul căruia este modelarea unui vas enorm din lut, cu o capacitate de aproximativ 18-20 de mii de litri, pentru a fi inclus în Cartea Recordurilor Guinness. Organizatorii spun că implementarea proiectului va permite lansarea unui obiectiv turistic cu renume pe plan internațional, dar și a unui obiectiv care va constitui un obiectiv de mândrie pentru întreaga țară.

 

PC: mc.gov.md

Potrivit ministrului în exercițiu al Culturii, Monica Babuc, care a participat la eveniment, aceasta este „o inițiativă extraordinară a unui meșter popular recunoscut în Republica Moldova, Vasile Gonceari. Un om cu caracter, un om ambițios, care și-a propus să facă un lucru nemaivăzut”. Oficialul a menţionat că Ministerul Culturii va susţine toate evenimentele culturale valoroase organizate de societatea civilă care se preocupă de promovarea tradiţiilor noastre culturale.

Scopul evenimentului este de a revitaliza vechiul meșteșug, de a valorifica potențialul creator al meșterilor olari, de a scoate din anonimat tinerii meșteri ceramiști, precum și de a renaște tradițiile iarmaroacelor meștesugarilor.

Târgul Național al meșterilor olari este susținut de către Ministerul Culturii prin finanțarea parțială destinată proiectelor culturale ale asociațiilor obștești supuse anual unui concurs.

 

PC: hoginesti.sat.md

În cadrul evenimentul s-a propus crearea unui cuptor imens care nu există pentru a crea cel mai mare vas din lut – imposibil. Scopul proiectului „Slăvim Moldova de acasă” este modelarea unui vas din lut, cu o capacitate de aproximativ 18-20 mii de litri pentru a fi inclus în cartea recordurilor Guiness.

 

PC: Facebook/La vatra olarului
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente