BAC 2015: 23 de candidați au fost eliminați de la examenul la Disciplina de Profil

Cheating
Foto:PC: wikimedia.org

Astăzi, 12 iunie, s-a desfășurat examenul la disciplina de profil pentru 23.619 candidați. Dintre aceștia, 9.268 de candidați de la profilul umanistic au avut examen la istoria românilor și universală, alți 13.498 de candidați de la profilul real au susținut proba la matematică, 283 de tineri au avut examen la pregătirea sportivă, 475 – la disciplina de profil arte, iar 95 – la disciplina de profil tehnologic.

Datele preliminare arată că au fost anulate 23 de lucrări din cauza tentativelor candidaților de a copia sau pentru că aceștia au avut asupra lor materiale interzise, în comparație cu 30 de candidați eliminați pentru fraudă anul trecut, la aceeași probă. Candidaților respectivi li se vor anula notele la toate examenele, aceștia vor avea posibilitatea să repete examenele doar peste un an.

„În context, facem apel către candidați să se abțină de la orice tentativă de fraudare a examenelor și să nu-și asume asemenea riscuri inutile. Ministerul Educației și Agenția de Asigurare a Calității vor insista, în continuare, pe sancționarea persoanelor care admit publicarea testelor sau a subiectelor de bacalaureat în timpul examenului”, a declarat, în cadrul unui briefing, directorul Agenției de Asigurare a Calității, Anatol Topală.

Oficialul a mulțumit directorilor și asistenților care își fac bine meseria și asigură desfășurarea corectă a examenului pentru toți candidații.

Următoarea probă de examen din sesiunea curentă se va desfășura marți, 16 iunie 2015. Candidații vor susține proba la disciplina la solicitare – biologie, chimie, fizică, geografie, informatică, istoria românilor și universală, matematică.

Ultimul examen din sesiunea 2015 – limba maternă pentru elevii ucraineni, găgăuzi și bulgari, se va desfășura vineri, 19 iunie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente