Un incendiu de proporții a izbucnit în această seară pe teritoriul unei uzine localizate pe strada Columna 170 din Chișinău. Pompierii au fost alertați la ora 21:09.
Potrivit regulamentului, în cazul izbucnirii unei situații excepționale în cadrul unui astfel de obiectiv, la fața locului intervin cinci autospeciale. În teren s-a stabilit că flăcările au cuprins o suprafață de aproape 200 metri pătrați din acoperișul unui depozit, în care se afla rumeguș de lemn.
Incendiul a fost localizat în 30 de minute, fără ca nimeni să aibă de suferit. Pompierii au mai rămas la locul incendiului pentru lucrările de demontare și spălare în interiorul depozitului. Toate circumstanțele urmează să fie stabilite.