Astăzi, de Ziua Limbii Române, la Biblioteca Naţională a început a XXII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte.
La deschiderea evenimentului au participat mai mulți demnitari și scriitori din țara noastră.
O laudă cărţii a adus ministrul Culturii, Monica Babuc. „Cartea a însemnat foarte mult în viața mea. Am avut parte de niște părinți care au iubit cartea și din puținele mijloace care au dispus au reușit să alcătuiască o bibliotecă, în care am crescut. Acum, odată cu apariția internetului, se vorbește tot mai despre dispariția cărții. Dragii mei, cartea nu va dispărea niciodată. Această monstră a culturii va trăi veșnic.”
Potrivit organizatorilor, ediţia din acest an este este cea mai bogată. În cadrul salonului sunt expuse 6.000 de titluri de căţi și sunt prezente 300 de edituri din 20 de țări. Cărțile pot fi procurate cu o reducere de 20-30 la sută în cadrul evenimentului.
„Am venit la SIC cu cărți din diferite domenii. Avem și beletristică și caiețele pentru elev, manuale toate genurile de literatură. La momentul de față cele mai cerute sunt romanele de Aurel Busioc precum și cărțile de Nichita Stănescu, Mihai Eminescu. Cei mai mulți cumpărători au fost cei care sunt dornici să cunoască mai mult ininteligența Moldovei, elevii, profesorii”, au declarat pentru #diez reprezentanții Editurii Cartier.
În prima zi a evenimentului, sălile salonului au fost pline de vizitatori care nu au ezitat în a cumpăra cărți.
„Anul acesta este un număr mai mare de participanți, sunt mai multe edituri, ambasade care participă dar și numărul vizitatorilor este mai mare, cel puțin astăzi în prima zi se vede acest lucru”, ne-a mărturisit Ion Bargan.
„Este foarte comod și liniște la Salonul de Internațional de Carte. Îmi place atitudinea pozitivă a vânzătorilor, este foarte frumos aici. Sunt expuse multe cărți interesante, chiar îți fug ochii. Am procurat câteva și îmi vine foarte greu să-mi mai aleg. În pofida faptului că sunt cu reducere, totuși nu poți să-ți permiți o sumă mai generoasă pentru procurarea acestora. Mi-am cumpărat la moment șase cărți și cred că pot să-mi mai permit maxim patru. Cărți sunt din domenii precum psihologia, educația și istoria”, ne-a spus o vizitatoare, Valentina Zeleniuc.
O noutate pentru acest salon este posibilitatea procurării cărților anticariat.
„Am lansat primul magazin de cărți anticariat on-line pe bestseller.md am decis că atunci când cititorul finalizează o carte și consideră oportun ca aceasta să meargă mai departe, să-i acorde o a doua viață cărții, și o poate vinde prin intermediul nostru. Se regăsesc cărți vechi atât în limba rusă cât și în limba română. Bineînțeles, ele sunt cu semne distincte că au fost citite precum sublinieri, dar oricum dacă simțim conținutul, atunci acestea sunt prețioase mai ales că multe dintre ele nu se mai găsesc în varianta nouă și este o bună șansă de a citi ceva ce se găsește mai greu. Dorim să facem din asta o obișnuință, ca oamenii să-și vândă cărțile citite”, a declarat pentru #diez Ion Bargan, fondatorul librăriei on-line bestseller.md
„Aici la salon nu ne-am propus drept scop să vindem propriu zis cărți electronice, pentru aceasta e nevoie de internet și de a descărca acea carte în propriul computer. Am venit să familiarizăm cititorii cu acestă posibilitatea de a procura cărți electronice”, a mai adăugat Ion.
Evenimentul se desfășoară sub patronatul UNESCO şi al Primei Doamne a Republicii Moldova Margareta Timofti.
Totodată în cadrul Salonului în data de 3 septembrie va fi prezentat Topul celor mai citite 10 cărţi în 2012. Puteți vizita Salonul Internațional de Carte până la data de 3 septembrie în incinta Bibliotecii Naționale (etajul 2).