Elevii unui liceu din Hâncești și-au demonstrat dragostea față de lectură, marcând câteva zile dedicate cărților.
„Nu e alta mai frumoasă şi de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cititul cărţilor”, spunea vestitul cronicar Miron Costin. Acest lucru a fost accentuat și de elevii liceului „Mihail Sadoveanu” din Hâncești, care, pentru câteva zile, au organizat activități cu genericul „Eu și cartea”: o paradă a personajelor îndrăgite, lecturi publice de carte, victorine, concursul declamatorilor poeziei despre carte.
De asemenea, în cadrul unei mese rotunde, copiii au spus de ce ar vrea să trăiască în lumea lui Nică. Evident, elevii şi-au amintit de îndrăgitele poveşti ale sfătosului bunic din Humuleşti.
Spiritul creativ al elevilor a fost apreciat în cadrul unor atelierelor de creaţie: Cartea clasei; Cel mai original semn de carte. În cadrul aceluiași program, elevii au făcut vizite la bibliotecă.
„A fost o primă încercare organizarea acestei activităţi. Totuşi, micuţii au demonstrat că lectura cărţii este una importantă. Am remarcat şi faptul că elevii cunosc poveşti şi poezii şi le place să împărtăşească această bucurie şi colegilor. Ghidaţi de învăţătorii lor, cărora le aducem mulţumiri, au participat activ în cadrul decadei”, a specificat directorul-adjunct al claselor primare, Raisa Dumbravă.