Preocupările studenţilor s-au schimbat odată cu trecerea timpului. Dacă acum tinerii se plâng că nu au timp liber, deşi risipesc orele libere, navigând pe internet, studenţii de ieri îmbinau perfect utilul cu plăcutul atunci când se odihneau. Ei plecau la tabere de muncă atât în ţară, cât şi peste hotare. Acolo, pe lângă faptul că îşi dezvoltau abilităţile de muncă, mai comunicau cu semenii lor din alte localităţi, cunoşteau oameni de diferite etnii, făceau schimb de valori şi culturi.
Conform unor serii de articole publicate în anii ’80 în ziarul universităţii USM, preocupările studenţilor din acea perioadă, dar şi felul cum se odihneau, cu certitudine, reuşesc să pună pe gânduri studenţii de astăzi, făcându-i să reflecteze înainte de a-şi irosi timpul liber.
„Justificând prestigiosul nume
Sincer vorbind, e greu să-ţi închipui că tabăra studenţească „Маяк” putea fi amplasată într-un loc mai potrivit. De jur-împrejur, cât cuprinzi cu privirea, se întind livezile sovhozului, iar ceva mai la vale îşi duce în voie apele spre mare bătrânul Nistru.
…Dar iată şi imensa grădină cu roşii a sovhozului „Маяк”, unde muncesc de câteva zile membrii detaşamentului „Интер”. Aici am făcut cunoştinţă cu vietnamezul Dâc Hai, cu Abdul Hacim şi Fakir Muhamed, care vin din Afghanistan, cu cehii Mikulaş Grajcar şi bulgarii Ştefan Feher şi Tatiana Pandova. Deşi vorbesc în diferite graiuri, aceştia se înţeleg de minune.
…Într-adevăr, începând cu primele zile ale semestrului de muncă, tinerii studioşi se bucură de mare atenţie din partea conducerii raionului. Sosirea lor aici a impulsionat simţitor şi viaţa culturală a tineretului de la sate. Nu o singură dată brigăzile studenţeşti de agitaţie au evoluat cu concerte în faţa localnicilor. De un deosebit succes, bunăoară, s-a bucurat concertul prezentat în faţa agricultorilor din sovhozul „Маяк” de către ansamblul vocal-instrumental al detaşamentului „Интер-80”. Nu mai puţin interesante sunt şi lecţiile susţinute de către tinerii propagandişti direct la sectoarele de producţie. Nu vom greşi deloc, afirmând că în aceste zile de vară studenţii de la universitate înscriu o cronică a faptelor demne de cea mai sănătoasă invidie şi de administraţie.”
Radu, „Kишиневский университет”, 19 septembrie 1980
„Bogăţie a toamnei
E în toi recolta culturilor târzii, e anotimpul mâinilor robace de student. Aceasta ne-o dovedeşte cu prisosinţă munca harnică a celor peste 270 de tineri studenţi de la universitatea noastră (viitori economişti, învăţători, bibliotecari), sosiţi pe meleagurile Cantemirului la 27 august.
Soarele de septembrie şi octombrie, natura fabuloasă din aceste locuri neapărat te inspiră, te îndeamnă la fapte sublime. Pe panta dealurilor aidoma unu şirag multicolor de mărgele flutură broboadele fetelor: albastre, roşii, albe. Lucrul sporeşte din plin. Deşi în loc de auditorii, studenţii au parte de lanuri imense de roşii, iar în loc de cărţi, caiete, stilouri – căldări şi lăzi, în loc de lecţii – informaţii politice, convorbiri cu elevii, muncitorii şi concerte în cadrul brigăzilor de agitaţie.
Munca cu uitare de sine, poezie, vise şi elan tineresc. Totul, totul e o armonie a naturii şi omului.
…Şi orele odihnei. Ele se organizează variat. O grupă de studenţi, bunăoară are adunarea comsomolistă cu tema „Munca îl înnobilează pe om”; brigada de agitaţie – repetiţii pentru concertul care a fost prezentat în faţa elevilor, tineretului din sat; unii citesc cărţi de la bibliotecile sătească şi şcolară, alţii joacă şah. Iar astăzi întreg detaşamentul e preocupat de ora politică – cuvântarea lui A. A. Gromâko la cea de-a XXXV sesie a Ansambleei Generale a ONU.
Astfel treceau zilele, în goană săptămânile – cronica septembrină şi octombrină a celor şapte detaşamente universitare, care au strâns până acum peste două mii de tone de roşii, peste o sută de tone de struguri şi alte roade ale toamnei.
Chişinăul drag ne-a găzduit ca pe nişte soli adevăraţi, sosiţi de pe meleagurile sudice, unde ne-am trudit cot la cot cu plugarii raionului Cantemir şi am obţinut realizări frumoase, am acumulat energie pentru a înfrunta noi trepte pe noul tărâm – cel de studii.”
Chiriac, „Kишиневский университет”, 4 noiembrie 1980
O ţară a timpului ce vine
Siberia!… Ţinut ce-i ţintuia pe vremuri aici, pe întinsurile ei nemărginite, pe acei care râvneau la timpul ce va să vină. Ţinut din taiga cu cetina în albăstrimea zării, fără cărări şi drumuri, de unde puţini din cei ce plecau aveau să se întoarcă…
Schelele, macaralele şi taigaua! Betonul, sticla, lemnul şi brazii! Un miracol de poveste, ce-au venit să-l picteze pe zarea planetei albastre braţe harnice şi tinere. Şi nu e de mirare când ne prindem furaţi de gândul că oraşele cresc aici precum ciupercile după ploaie. Azi se înalţă oraşul Luni, mâine – oraşul Marţi, poimâine – oraşul Miercuri…
Avionul străpunge ca o săgeată densitatea albastră-cenuşie a nopţii. Alături pluteşte luna, părând şi ea o ferestruică a avionului. Noi, membrii brigăzii de agitaţie „Plai” de la universitate, care ţinem zborul spre Siberia de Est, trăim clipe înălţătoare de bucurie pentru apropiatele întâlniri, pentru viitoarele cunoştinţe, pentru prietenii noştri ce au venit încoace, ca să-şi înveşnicească autografele lor de constructor pe aceste întinderi imense de taiga.
Krasnoiaskul ne-a întâmpinat cu zorii pe gene. Privim la ceas. La această oră, acasă la Chişinău, e miez de noapte abia. Nu degeaba Siberia mai este numită şi „ţara timpului ce vine”.
Coborâm vioi din avion, parcă ne-am fi călăuzit de vorba: cine se scoală mai dimineaţă, mai departe ajunge.
…Seara în holul spaţios al căminului, unde ne stabilisem cu traiul, domnea o animaţie neobişnuită. Am coborât şi noi. Era în toi serata de odihnă. A fost aleasă cea mai elegantă doamnă a serii – Jujana Biisultanova. Cât ai clipi din ochi, în mâinile a doi tineri au apărut un acordeon şi o tobă. Ca un şuvoi năprasnic a izvorât o melodie populară afară şi Jujana cu ochii radiind de bucurie, cu paşi mărunţi ni s-a înfăţişat în centru. Spectatorii aplaudau minunându-se de mişcările ei graţioase.
…Roţile trenului au pornit a îngâna un cântec fără sfârşit. Rămânea în urmă ţinutul cu cerul sprijinit în săgeţile macaralelor şi a brazilor, cu oamenii lui tineri din „ţara timpului ce vine”, timp ce puse stăpânire pe inima şi cugetul fiecăruia din noi, având un singur nume – viitor. Viitorul nostru şi al patriei.”
Violeta Zgureanu, „Kишиневский университет”, 1 octombrie 1980
O amintire neştearsă pe filele timpului
„Acum, când aproape nu mai avem ce povesti unul altuia, când impresiile nu mai au farmecul de altădată, să încercăm măcar o dată să încercăm, pentru o oră măcar, să rămânem faţă în faţă cu propria-ne conştiinţă şi să judecăm lucid despre lucrul nostru, al detaşamentului studenţesc de construcţie „Universul-80”. E bine că diriguitorii sovhozului-fabrică „Ţiganca” din raionul Cantemir, n-au încercat să estompeze realizările noastre de producţie, de unde ne vine certitudinea că sunt pe deplin satisfăcuţi. Cele opt obiecte pe care trebuia să le edificăm conform contractului încheiat au fost date în exploatare conform termenilor stabiliţi. Cu alte cuvinte, în 60 de zile au fost valorificate peste 356 mii de ruble. Fapt, credem, destul de elocvent. Prin urmare, aportul studenţilor la înflorirea şi prosperarea gospodăriei merită atenţia şi lauda sesizată în cuvintele lui I. N. Şalari, directorul gospodăriei, adresate membrilor detaşamentului în ziua despărţirii. E îmbucurător? Fără vorbă. O poate afirma fiecare. Dar, spre regretul nostru, nu chiar toţi ar avea dreptul s-o facă. Invocăm, cu un zâmbet nostalgic, felul de a fi al lui R. Rudi, asemănător cu purtarea noastră din copilărie, când după o joacă îndelungată, pe înserate, te întorci flămând şi obosit la casa părintească, apăsat de gândul că te aşteaptă o papară. Munca în detaşamentul studenţesc de construcţie constituie un control riguros al facultăţilor morale şi forţei fizice ale fiecăruia.
…Dar, cu părere de rău, zilele fierbinţi de vară, pline de clocotul impetuos al muncii, s-au pierdut în alergarea necontenită a vremii: neînţelegerile, lacunele şi exploziile luminoase de bucurie ţin acum de domeniul memoriei. Deşi, toate acestea lăsat amprenta în sufletul membrilor detaşamentului „Universul-80”. Nu ştim ce gânduri îl frământă astăzi pe S. V. Postolache, conducătorul detaşamentului nostru, dar sperăm că acestea îi aduc totuşi satisfacţie. Pentru că tinerii studioşi şi-au îndeplinit cu demnitate misiunea. Altfel nici că se putea.”
Alexandru Roi, „Kишиневский университет”, 28 octombrie 1980
