Burse de studii peste hotare pentru tinerii din Republica Moldova

romania
Foto:PC: studentie.md

Circa 6.000 de burse de studii peste hotare vor fi oferite în anul de studii 2015 – 2016 în baza celor peste 50 de tratate internaționale încheiate între Guvernul Republicii Moldova și guvernele altor state.

Cele mai multe burse – 5.500 la număr, sunt oferite în baza tratatului în domeniul educației încheiat cu România. Totodată, doritorii de a studia peste hotarele țării vor putea opta și pentru alte țări, inclusiv Federația Rusă, Bulgaria, Turcia, Slovacia, Cehia, Letonia, China, Qatar.

O altă oportunitate de studii peste hotare sunt Programele educaționale ale Guvernelor unor state, precum Guvernul Republicii Franța (Alianța Franceză); Guvernul Statelor Unite ale Americii (Programele Flex, Fulbright, Muski etc), Guvernul Germaniei (DAAD).

Începând cu 1 ianuarie 2014, tinerii din Republica Moldova pot opta și pentru programe de mobilitate, oferite în cadrul noului program al UE pentru educație, instruire, sport și tineret – „Erasmus+”, deschis și pentru țările din Parteneriatul Estic. Studenții din țările Parteneriatului Estic vor avea posibilitatea de a primi subvenții pentru a participa la programele comunitare de masterat. Totodată, programul UE oferă posibilitatea unor studii doctorale, astfel de burse urmând să fie finanțate din programul „Marie Skłodowska-Curie”, parte a noului program Orizont 2020 pentru cercetare și inovare.

În același timp, tinerii pot alege și programele de mobilitate academică oferite de către organizaţii internaţionale şi regionale, precum Consiliul Europei, UNESCO, Inițiativa Central Europeană, Programul CEEPUS și altele.

Toate ofertele de burse pot fi găsite pe site-ul ministerului Educației www.edu.md, secțiunea burse.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente