În anul de studii 2013-2014 vor fi acordate 77 de burse de merit. Listele persoanelor care vor primi bursele au fost aprobate ieri, 21 august, de Guvern.
Potrivit deciziei Executivului, 12 tineri vor primi Bursa Republicii în valoare de 1.200 de lei. Bursa Guvernului, în valoare de o mie de lei, va fi primită de 30 de studenţi. Alţi 15 tineri vor primi bursa Preşedintelui Republicii Moldova. 10 burse din această categorie, în valoare de 1.090 de lei, vor fi acordate pentru studenţii ciclului I, ciclului II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic din instituţiile de învăţămînt superior. Celelalte cinci burse de 845 de lei vor fi destinate elevilor din instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate, transmite Moldpres.
De Bursa „Gaudeamus” vor beneficia 20 de elevi din instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate. Valoarea acestei burse este de 730 de lei.
Cîştigătorii burselor au fost selectaţi în baza mediei notelor obţinute, activităţii educaţionale, culturale, sportive, activitatea ştiinţifică, publicaţii..