(foto, video) Artur Corcodel: Sunt un interpret și economist care merge la riscuri calculate

pagina de pornire
Foto:Artur Corcodel, un tânăr interpret din Moldova, PC: Arhiva Personală

Cunoaștem bine fraza – un veac trăiește, un veac învață. #diez a discutat cu o persoană care îndeplinește întocmai ceea ce zice filosoficul proverb.

Tânărul și neliniștitul Artur Corcodel poate să se bucure de laude enorme: are 25 de ani, studiile finalizate la câteva specialități diferite și propriul său studio de muzică. Se observă din start că lui Artur îi place multitasking-ul.

„Sunt un tânăr interpret și economist… De fapt, am studiile finalizate în cadrul a opt facultăți. Studiile Ciclului I de Licență au fost acaparate de specialități ca dreptul, contabilitatea, ingineria sonoră și dirijatul coral. Masteratul – audit și expertiză financiară, limbi moderne, management. La moment, urmează să finalizez studiile de doctorat în cadrul programului EMERGE la Iași.

Actualmente, dispun de suficient timp pentru a-mi finaliza studiile. Programul meu de doctorat nu presupune practici intensive, dar mai mult cercetări în cadrul bibliotecilor. Însă, cu ceva timp în urmă, uneori era greu, mai ales în perioada examenelor, când testările finale au loc paralel la câteva facultăți. Poate fi un calvar, adică în jur de 20 de examene ce trebuie să le susții în câteva săptămâni. În schimb, nivelul meu de stress management era bine antrenat – am învățat să nu-mi pese într-atât de mult de examene. Mereu mergeam să le susțin cu propriile-mi cunoștințe. La urma urmei, trebuie să completezi foaia de examen și să scrii ceva la temă, iar dacă nu e la temă, scrie întocmai ca în bancul cu elefantul și puricele.

 

10695056_951371521555988_662754884_n
Artur împreună cu tinerii cu care colaborează, PC: Arhiva Personală

De la jurisdicție și întregul buchet de facultăți, am ajuns să fiu muzician. Ei bine, jurisdicția a fost un capriciu îndeplinit pentru mama. Muzica însă, a devenit rapid o pasiune pentru mine și am început să mă dezvolt în această direcție.

A fost o turnură amuzantă. Pe când mama mea preda în liceul în care îmi făceam clasele primare, profesoara de muzică o ruga să mă convingă să merg la cor. Eu însă, nici în ruptul capului nu-mi doream aceasta, deși timp de doi ani am frecventat corul liceal. Muzica nu era camaradul meu dintotdeauna – nu eram gata să mă ocup de muzică, să mă dedic în întregime ei. Pe la vârsta de 17 ani a avut loc un eveniment destul de obișnuit, probabil, pentru tinerii din zonă – cineva avea un fel de studio într-un garaj și acolo niște cunoscuți înregistrau piese în stil rap. Atunci am înțeles că mi-aș dori să mă ocup de muzică și să-mi deschid, cândva, un studio.

Nu pot să mă laud cu abilități excepționale, însă sunt un muzician autodidact. Am învățat singur chitară și puțin pian. Cu doi ani în urmă, un vis de-al meu a devenit realitate. În primul rând, am început să mă implic în studierea unui soft special de a crea muzică și de a învăța toate șmecheriile din el. Apoi am hotărât să creez muzică în afara casei, ca să nu-i sâcâi pe ai mei. Astfel, am deschis studioul, în cadrul căruia colaborez cu anumite persoane la anumite proiecte micuțe. Refuz, însă, să lucrez prin intermediari.

 

Artur în studioul său, PC: Arhiva Personală
Artur în studioul său, PC: Arhiva Personală

Recent, am colaborat cu niște prieteni în cadrul unui proiect de sărbătoare. Îi spune Merry Christmas – proiect prin care noi ne dorim să facem magia sărbătorilor simțită, indiferent dacă la noi e obișnuit să celebrezi de 2 – 4 – 6 ori aceeași zi. Astfel, am renunțat la modul clișeic de a crea coveruri în stil pop ale pieselor de Crăciun. Noi am ales să combinăm sărbătoarea cu elementele de rock și puțin tradiționale, precum ar fi copiii care încântă văzul și auzul la sfârșit de piesă. În acest context, am reușit să lucrez și cu copiii cu vârsta cuprinsă între trei și șapte anișori. A fost dificil, mai ales când nu ai destule căști să le împarți celor mici și ei cred că tu nu le acorzi destulă atenție.

În fine, ceea ce facem în cadrul acestui proiect nu este neapărat raportat sărbătorilor. În viața de zi cu zi, facem coveruri și la piese cunoscute din generațiile Nirvanei sau Gotye. Stilurile de muzică pe care le prefer variază de la rap la hard rock. Am trecut prin toate atât la nivel de gusturi, cât și la nivel de comportament. Părinții mei nu mi-au pus restricții la acest capitol, deși tatăl meu nu a vorbit cu mine vreo jumătate de an, când mi-am pus un piercing în ureche. Nu mă pot agăța de un stil, întrucât găsești bunătăți muzicale mai peste tot, iar ceea ce găsesc, încerc să implementez în muzica ce o creez.

 


Planuri pentru viitorul apropiat nu am. Poate să mai aplic la studii undeva, ceea ce mi-ar deschide o mulțime de căi pentru a-mi potoli setea de călătorii. Mai ales dacă ești inclus într-un sistem de studii extrem de lejer. Dacă ești capabil, aduni creditele necesare într-un semestru, iar în al doilea poți să evadezi în călătorii. Plus la toate, faci cunoștință cu o mulțime de oameni noi. Eu, prin programul Erasmus în Grecia, am ajuns să acumulez creditele necesare, să călătoresc, să cunosc oameni din peste 40 de țări care au aplicat la același program și, nu în ultimul rând, să mă odihnesc un pic de atâtea studii și atâta învățătură.

Muzicianul și călătorul din mine le urează cititorilor #diez să nu piardă niciodată încrederea în sine. Însă nu uita – visele nu devin realitate până ce nu te apuci tu să ți le îndeplinești. Mergi la un risc calculat, fă o analiză S.W.O.T. și calculează toate aspectele necesare înainte de a lua o decizie. Și nu te lăsa pradă întrebărilor „Ce-ar fi fost, dacă…”

Urmărește activitatea lui Artur și a prietenilor săi pe Facebook și pe youtube, unde vei găsi mai multe piese intepretate de către tânărul economist, iar dacă ești un viitor inginer sonor, studiază blogul lui Artur, unde el își împărtășește experiența sa în acest domeniu.

Artur în timpul unei călătorii, PC: Arhiva Personală
Artur în timpul unei călătorii, PC: Arhiva Personală
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente