Dragostea unui tânăr care distruge panourile publicitare din Chișinău

politist_patruleaza_0
Foto:Poliția de Patrulare PC: Inspectoratul General al Poliţiei

Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, originar din municipiul Chișinău, a fost reținut de către inspectorii de patrulare în timp ce deteriora panourile publicitare. Incidentul a avut loc în seara zilei de 3 ianuarie în sectorul Centru al capitalei.

Astfel, în jurul orei 22:30, polițiștii au observat un tânăr care manifesta un comportament neadecvat şi agresiv. Acesta lovea cu picioarele într-un panou publicitar. Totodată, forțele de ordine au observat că mâinile individului sângerau abundent.

Fiind întrebat de polițiști de ce se comportă astfel, tânărul a spus că s-a certat cu iubita. Din motivul că domnișoara nu-i răspundea la sentimente, acesta a consumat în exces băuturi alcoolice, apoi a ieșit în stradă, unde a început să deterioreze panourile informative.

Drept urmare, bărbatul a fost escortat la Inspectoratul de poliție Râşcani pentru documentarea cazului. Pentru săvârșirea acțiunilor huliganice, tânărul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente