Un autocar care a pornit de la Chişinău s-a răsturnat în România

Un autocar, având la bord 33 de persoane, care a plecat din Republica Moldova şi se îndrepta spre Bucureşti, a derapat într-un şanţ, luni dimineaţa, în judeţul Buzău, oamenii fiind scoşi prin trapa de sus a maşinii de angajaţii ISU, iar nicio persoană nu a fost rănită, relatează Mediafax.ro.

Accidentul a avut loc pe DN2/E 85, între localităţile Limpeziş şi Mihăileşti, fiind semnalat la 112 la ora 5:35, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Parahoveanu. Autocarul, care avea la bord 31 de pasageri şi doi şoferi şi plecase din Republica Moldova cu destinaţia Bucureşti, a derapat într-un şanţ, cu partea dreaptă, astfel că oamenii n-au putut ieşi pe uşi din vehicul, ei fiind scoşi pe trapa de sus.

Toate persoanele aflate în autocar au fost evaluate medical de angajaţii ISU, niciuna neavând leziuni în urma accidentului. Oamenii sunt duşi într-un adăpost, unde vor rămâne până îşi vor putea continua drumul. Judeţul Buzău este, de duminică seară, până luni seara, sub cod portocaliu de ninsoare, viscol şi polei.

Şi Republica Moldova este sub cod portocaliu. Potrivit Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, toate drumurile din ţară sunt practicabile la această oră. Localităţi blocate din cauza ninsorilor nu sunt, accesul către şcoli şi centre raionale fiind asigurat. În cazul dificultăţilor majore în trafic, cetăţenii pot apela la linia telefonică verde deschisă de Administraţia de Stat a Drumurilor (022748961) pentru a solicita intervenţia drumarilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente