(foto) O noapte a nins: 12 stații, 48 de minute, Moldova – deszăpezește-te

IMG_47661sdaeaf
Foto:După ce a nins o noapte, în fața Parlamentului

Suntem la finele primei luni din această iarnă și, după ce foarte mulți dintre voi au văzut zăpadă doar în fotografiile prietenilor pe rețelele de socializare, ninsoarea „ne-a lovit”.

Ieri, 28 noiembrie, pe wall-ul Facebook-ului fiecare al doilea a postat fotografii și asta fiindcă a căzut mult-așteptata zăpadă. A nins mărunt toată noaptea, iar dimineața Moldova era înzăpezită. La prima oră a dimineții trebuia să ies din casă ca să ajung la redacție și ăsta a fost un fel de test, cum arată orașul, cum se circulă, în cât timp o să ajung la destinație? Pe tot parcursul traseului am observat doar o autospecială prevăzută pentru deszăpezire – un tractor vechi. Se circulă cu viteză redusă și atent. Zeci de lucrători și angajați ai mai multor firme și organizații cu lopețile în mână munceau ca să-și curățe teritoriul din fața magazinului/oficiului.

Reportajul foto va demonstra realitatea primei dimineți cu adevărat de iarnă.

 

Ieșirea din curte până șa stația de troleibuze
Ieșirea din curte până la stația de troleibuze, Rîșcani

Am plecat la ora 9:10, curtea blocului nu era curățată. Până la stația de troleibuze (str. Studenților sau terminus) am de mers câteva sute de metri. Pe trotuar exista cărare, însă ea era făcută de cei mai matinali care au plecat de-acasă. Carosabilul în zona sensului giratoriu de la stație nu părea să fie curățat.

 

Stația strada Matei Basarab era curățată

Stația Matei Basarab

Stația strada Miron Costin era curățată

IMG_4718adsfas

Noul sens giratoriu de la Rîșcani

collage3

Dificultăți în parcurgerea sensului giratoriu nu am întâmpinat, am trecut destul de repede.

Stația strada Bogdan Voievod

IMG_4723444444

Stația strada Kiev

IMG_4725

Sensul giratoriu de la Tipografia sectorului Rîșcani

collage5

Singura unitate observată pe tot parcursul drumului care e prevăzută pentru deszăpezire.

Zona Circului
Zona Circului

Stația Circul

collage7

Stația Circului se află aproximativ la jumătatea traseului meu. Aici am ajuns în circa 20 de minute de când am urcat în transportul public. După ce am trecut de podul care trece deasupra râului Bîc, am observat un troleibuz defectat. Nu este clar dacă e din cauza vremii de afară sau din altă cauză.

Stația strada Romană

collage8

Se circula lent, ambuteiaje mai mari comparativ cu zilele când nu era zăpadă, nu se observau.

Stația strada Cosmonauților

IMG_4741

Stația strada Columna

IMG_4743

Stația din Parcul Ștefan cel Mare și Sfânt

IMG_4745

În parcul din centrul capitalei se lucra din zori, cărările erau făcute, poți merge, însă e lunecos.

collage9

Vânzătoarea unei gherete îndepărtează zăpada din fața magazinului. Și imagini de genul acesta se văd prin tot orașul.

Parcul din centrul capitalei
Parcul din centrul capitalei

Odată însă ce părăsești zona parcului, trotuarele nu mai sunt deszăpezite.

Cinematograful Patria
Cinematograful Patria

 

Nu am pierdut mult timp în trafic și peste vreo 50 de minute din moment ce am părăsit locuința, am ajuns la redacție. Afară este viscol, ninge încontinuu, deci aveți grijă când și cum ieșiți din casă, fiindcă prognozele nu sunt din cele mai optimiste.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente