17 şoferi din întreaga țară au fost prinşi în stare de ebrietate la volan, în această noapte, în cadrul operaţiunii „Nopți Albe”.
În această noapte au fost stopaţi 17 şoferi suspectați că s-au aşezat la volanul automobilului fiind în stare de ebrietate. Inspectoratul Naţional de Patrulare a luat decizia de a organiza nonstop această operaţiune în urma multiplelor accidente rutiere soldate cu decese şi provocate de şoferi aflaţi în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului, în cadrul operaţiunii din seara trecută, din cei 17 şoferi suspectaţi că ar fi condus în stare de ebrietate, 12 au fost reţinuţi în centrul ţării, doi în nord şi trei în sud. Doi conducători auto au refuzat să treacă testul de alcoolemie.
De la începutul acestei luni, circa 290 de şoferi au fost documentaţi fiind suspectaţi că ar fi consumat băuturi alcoolice la volan.
Sursa: TV7