În ziua scrutinului parlamentar, tot mai multe persoane fotografiază buletinele de vot și le plasează pe diverse rețele de socializare.
Experții Asociației Promo-lex susțin că această practică nu este permisă. Totodată, ei au depistat cinci cazuri când buletinele de vot au fost anulate, pentru că au fost fotografiate, relevă UNIMEDIA.
„Fotografierea buletinelor de vot începe să devină o tradiție. Înțelegem că astăzi, alegătorii vor să indice că au votat și să cheme pe această cale să voteze, dar, totuși, reamintim că este ziua tăcerii și plasarea în spațiul public sau în rețele de socializare a fotografiilor de vot cu aplicarea ștampilei nu este permisă”, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Pavel Postică, şeful misiunii Efortului de monitorizare din cadrul Promo-Lex.
„Am atestat cel puțin cinci cazuri când membrii organelor electorale, depistând cazurile în care au fost fotografiate buletinele de vot, au solicitat anularea lor și li s-a înmânat al doilea buletin pentru a vota pentru a asigura securitatea votului”, a mai spus expertul.
Astăzi, în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare. Scrutinul este al optulea la număr în istoria independenței țării noastre. La urne sunt așteptați peste trei milioane de cetățeni cu drept de vot.