(foto) Un grup de studenți de la ASEM propune simboluri pentru leul moldovenesc

leulcollage
Foto:Potențiale simboluri pentru Leul Moldovenesc

La 29 noiembrie 2014 leul moldovenesc marchează cea de-a 21-a aniversare. Conform legislaţiei Statelor Unite ale Americii, aceasta este vârsta legală a majoratului, ceea ce conferă libertate şi drepturi civile și politice depline.

Trasând o paralelă, evenimentul dat reprezintă cel mai indicat prilej pentru ca tânăra noastră monedă naţională să capete o conotaţie mai veritabilă, deplină şi atractivă.

 

Studenţii anului III de la Facultatea de Finanţe a Academiei de Studii Economice din filiera anglofonă
Studenţii anului III de la Facultatea de Finanţe a Academiei de Studii Economice din filiera anglofonă

Studenţii anului III de la Facultatea de Finanţe a Academiei de Studii Economice din filiera anglofonă au decis să răspundă provocării lansate de către profesoara – doamna Angela Belobrov, conf. univ., dr. în economie, şi să fie primii care vin cu un concept de simbol propriu pentru leul moldovenesc.

În prezent există un număr impunător de simboluri ale monedelor aflate în circulaţie. Unele din cele mai cotate şi cunoscute simboluri, precum cel al dolarului ($), euroului (€) sau a lirei sterline (£), au fost elaborate şi implementate cu mult timp în urmă, fapt care a facilitat impunerea pe piaţa mondială (nefiind însă în esență factori fundamentali). Sunt însă și multe monede care recent au recurs la acest pas.

Dintr-o altă perspectivă, aflându-ne în epoca globalizării proeminente, individualitatea este apreciată din ce în ce mai mult. Vorbind despre individualitatea unei ţări, această se manifestă prin multitudinea simbolurilor, tradiţii, obiceiuri şi cultură. Unul din simbolurile ce definesc un stat este și moneda naţională care, în esența sa, reprezintă o adevărată instituţie. Considerăm că un simbol propriu al leului moldovenesc uşor de recunoscut va contribui la creşterea prestigiului şi la consolidarea imaginii Republicii Moldova, va facilita distingerea de leul românesc, iar pe termen lung ar putea contribui la îmbunătăţirea poziţiei monedei pe scena internaţională.

Dat fiind faptul că la majoritatea monedelor simbolurile sunt exprimate prin iniţiala cu care începe denumirea, Daniela Efros a decis să aplice aceeași logică. „Lambda” este o literă din alfabetul grecesc, care ar servi drept echivalentul literei „L” din alfabetul latin. Linia simbolizează infinitul, deşi este situată între două puncte. Din perspectiva ştiinţelor exacte, chiar şi linia limitată între două puncte este de fapt infinită, deoarece conţine un număr infinit de puncte, indiferent cât de apropiate sunt punctele extreme. Fiind cel mai simplu element geometric după punct, linia are legătură cu esenţa manifestării formelor şi stă la baza existenţei lor, fără ea, fiind imposibil de definit o formă, fiind de fapt conturul fiecărei forme, delimitarea şi separarea între forme şi mediu. Se spune că la început Dumnezeu a trasat o linie şi a separat lumina de întuneric. Generarea Creaţiei s-a făcut prin linii de forţă directoare. Aşadar, cele două linii orizontale paralele şi puternic marcate, intenţionează să simbolizeze stabilitatea şi independenţa monedei.

 

Simbolul Danielei Efros
Simbolul Danielei Efros

Sursă de inspiraţie la crearea simbolului pentru Mihaela Boboc, a fost semnificația duală a denumirii sale. Majoritatea tradiţiilor mizează pe calitatea sa de animal solar, luminos, suveran. Iar cum majoritatea simbolurilor valutare existente sunt simple, uşor de executat şi exprimă stabilitate, modelele propuse de ea menţin aceleaşi trăsături. La baza primului simbol se află litera „L” care continuă cu o săgeată în sus. În viziunea ei, acesta ar fi un vector ce indică tendința de dezvoltare, dar care are la bază stabilitate și încrederea utilizatorilor.  

 

Simbolul Mihaelei Boboc
Simbolul Mihaelei Boboc

Un alt simbol propus de Mihaela este constituit din litera „L” şi o linie verticală. Litera „L” fiind formată dintr-o linie orizontală, a asociat-o cu statornicie şi fermitate, iar cea verticală cu ascensiunea, evoluţia şi tendinţa de a creşte şi de a se afirma. A doua linie verticală exterioară vine ca o reiterare a stabilităţii şi siguranţei.

 

Un alt simbol propus de Mihaela
Un alt simbol propus de Mihaela

Simbolul leului moldovenesc, în viziunea studentei Ana Guțu, ar putea reprezenta litera “L” cu două linii orizontale paralele puternic marcate, intenționând să simbolizeze stabilitatea monedei spre care tindem, după care urmează „EU” ce semnifică, pentru Republica Moldova, integrarea în Uniunea Europeană. Toate aceste litere întruchipează cuvântul „LEU”.

 

Simbol propus de Ana Guțu
Simbol propus de Ana Guțu

Valenţele simbolice ale leului ne duc cu gândul în primul rând la eticheta de forţă, putere şi autoritate, consideră Ana Belitei, care a ales să reprezinte o combinaţie dintre literele “L” şi  “M”, suplinite de sensul dual al denumirii. Încă din Egiptul Antic leul era sinonim cu forţa solară, care anihila răul şi permitea binelui să triumfe, simboliza echilibrul şi al prudenţa, îmbinând în sine cele mai nobile calităţi, precum curajul, demnitatea, înţelepciunea şi dreptatea. Ca literă, “L” denotă bucuria legată de aspectele vieţii, iar litera “M” este iniţiala denumirii ţării noastre. Ana consideră combinaţia reuşită din motivul că are un lanţ logic şi poate fi uşor interpretată pe plan internaţional.

 

Simbol propus de Ana Belitei
Simbol propus de Ana Belitei

La crearea simbolului, Irina Condur a fost inspirată de însăși cele 3 litere ce formează cuvântul. Prima literă face aluzie la o viitoare evoluție prosperă a monedei, întrucât pentru o lungă perioadă de timp, până recent, moneda a demonstrat stabilitate. La realizarea grafică a simbolului s-a inspirat și din recentele evenimente foarte importante pentru țara noastră – parcursul către UE.

 

Simbol propus de Irina Condur
Simbol propus de Irina Condur

Nicolae Colubelov propune simbolul care are ca semn distinctiv litera M – prima literă din cuvântul „Moldova”. Acest simbol în limba greacă semnifică „tunet” și arată puterea, ceea ce este o caracteristică importantă a oricărei valute. Al doilea însemn arată stabilitatea. În decursul unei perioade relativ îndelungate, leul moldovenesc a fost stabil, chiar dacă în 2008 toată lumea a fost zguduită de criza financiară.

 

Simbol propus de Nicolae Colubeev
Simbol propus de Nicolae Colubelov

Format prin translația literei latine „L”, semnul propus de Victor Sterpu conține elementele primordiale ale legilor naturii exprimate în formă matematică (face referinţă la numărul de aur – 1.618 și 0.618, care în produs fac unitatea). Prin acest fapt, simbolul capătă viață, atribuindu-i caracteristici proprii obiectelor și proceselor ce au loc în natură, care se dezvoltă pe cale naturală, nefiind forțați sau stagnați de factori din exterior. De asemenea, simbolul dat implică un paralelism de elemente, fapt ce semnifică o stabilitate sporită, pe care o putem observa și la alte simboluri valutare, precum euro sau lira sterlină.

 

Simbol propus de Victor Sterpu
Simbol propus de Victor Sterpu

Sursa de inspiraţie pentru Olga Pîsla a fost citatul lui Walt Whitman „Simplitatea este gloria exprimării”, care denotă faptul că lucrurile importante ademenesc prin simplitatea lor intrinsecă. Analizând originea altor simboluri monetare, ea a ajuns la concluzia că toate au în comun anume aceasta, simplitatea exprimării, fiind caracterizate şi de măreţia mesajului transpus. De aici Olga vine cu ideea de a elabora un simbol nepretenţios şi accesibil, ce presupune îmbinarea a trei litere şi anume: „L” „R” şi „M” care să redea clar mesajul: „Leul Republicii Moldova”.

 

Simbol propus de Olga Pîsla
Simbol propus de Olga Pîsla

În contextul procesului omniprezent de integrare a puterilor economice în fluxul mondial de capital, suntem cert convinşi de necesitatea unei elaborări emblematice a monedei naţionale, ca semn distinctiv al aportului Republicii Moldova la bunăstarea globală.

Nu considerăm acest pas ca fiind unul timpuriu, e doar un prim răspuns la schimbările metamorfozice ce eclipsează meleagul natal. Urmărind ideea unităţii prin diversitate, dorim să expunem publicului nu doar viziunea estetică a viitorului leu moldovenesc, accentuând fundamentul istoric şi filozofic, dar şi să ne asigurăm că îndrăgita noastră monedă va adera cu succes la familia internaţională, prin elucidarea simplităţii şi accesibilităţii uzului acesteia, îndeplinindu-și rolul său primordial – servirea necesităţilor umane precum şi a etalonului stabilităţii şi prosperării.

Un articol de Daniela EFROS, Mihaela BOBOC, Olga PÎSLA, Victor STERPU

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente