Endava și-a deschis ușile pentru a fi mai aproape de specialiștii în IT

endava9
Foto:În cadrul Zilelor Ușilor Deschise s-a vorbit despre activitatea și oportunitățile în compania Endava, PC: Endava/ Facebook

Una din companiile internaționale, care oferă servicii în sfera IT și care are sediu la Chișinău, dar și în alte 5 țări, precum Marea Britanie, Macedonia, SUA, și Germania este Endava.

Circa 70 de persoane și anume studenți și specialiști în sfera tehnologiilor informaționale au avut ocazia să vină la Ziua Ușilor Deschise la Endava pe data de 7 noiembrie, unde au făcut cunoștință cu activitatea companiei.

 

PC: Endava/ Facebook
Participanții la eveniment erau extrem de entuziasmați, PC: Endava/ Facebook

De fapt, Endava Open Day se organizează pentru al doilea an consecutiv. Prin urmare, participanții, au făcut un tur al clădirii companiei, au făcut cunoștință cu careva departamente, cu laboratorul de testare a aplicațiilor mobile. Astfel, fiind într-o atmosferă destinsă, cei 70 de tineri au văzut cum lucrează angajații Endava, discutând cu unii dintre ei. Fiecare etaj al sediului companiei are denumirea sa specifică: The Poets Floor, The Heroes Floor sau The Strongholds Floor sunt doar câteva exemple.

O zi atât de importantă nu a putut trece fără de sesiuni de informare, în cadrul cărora, Kumail Jetha, Director General al centrului de livrare Endava din Chişinău și Natalia Belicova, Head of Talent Management and Recruitment pentru sediul Endava din Chișinău au vorbit despre activitatea companiei. Invitatul special al acestui eveniment – Ambasadorul Marii Britanii în Moldova, Phil Batson, a salutat intenția tinerilor de a cunoaște mai multe și le-a accentuat importanța sectorului IT în Moldova, precum și avantajele de a lucra în domeniul dat.

 

Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova, Phil Batson, PC: Endava/ Facebook
Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova, Phil Batson, PC: Endava/ Facebook

Endava numără 310 angajați la nivel de Republica Moldova, însă urmărește scopul de a mări numărul lucrătorilor săi până la 500 în următorii doi sau trei ani. Oferind condiții de muncă extraordinare, compania pune accent pe spiritul de echipă și creativitate prin numeroasele activități de team building. Viitorii lucrători beneficiază de un internship de trei luni, acesta făcând parte din programul Endava University – program orientat și dedicat tinerilor, care doresc să înceapă o carieră în sfera IT. Astfel, tinerii trec printr-o serie de traininguri, acumulând cunoștințe valoroase în subdomeniul IT ales, precum a făcut-o Alina Puia, actualmente fiind angajată în companie deja de 4 luni, având poziția de Junior Developer. „Cu mari emoţii am trimis CV-ul pentru programul de Internship în Application Management”, a spus Alina. „După ce am fost acceptată, a urmat o perioadă în care am acumulat foarte multe cunoştinţe. Au fost 3 luni intense, cu training-uri diferite. Prin ce m-a impresionat pe mine Endava e că, pe lângă faptul că aici poţi învăţa, ai condiţiile necesare ca să poţi creşte ca profesionist. Endava e orientată către oameni şi are grijă de angajaţii săi”, a mai adăugat ea, povestind mai multe detalii despre istoria sa de succes în cadrul companiei.

De fapt, din istoricul companiei, din 139 de participanți la programe de internship de până acum, 107 din ei au fost angajați. În plus, dna Belicova a afirmat că Endava este deschisă atât pentru specialiştii cu experienţă în IT, dar şi pentru cei care abia au absolvit facultatea. „Noi, în cadrul internshipului de trei luni, oferim toate cunoștințele necesare pentru a putea simți acest domeniu nou. Dacă viitorul angajat posedă entuziasmul și dorința necesară, el va reuși să învețe totul”, a explicat Natalia Belicova.

De asemenea, în cadrul Zilei Ușilor Deschise, compania a afirmat că susține intens comunitatea locală, organizând diverse IT meet-up-uri, participând în cadrul programelor de instruire, precum Aleg Cariera IT. De asemenea, au loc și evenimente interne, precum Endava Hackaton și Debate Club sau activități de socializare, precum Endava Open Tennis, care a avut deja 10 ediții de succes.

Următoarea ediție a Zilei Ușilor Deschise la Endava va avea loc pe 5 decembrie 2014, iar 80 de norocoși înregistrați în prealabil vor putea vizita sediul de la Chișinău, aflând lucruri interesante din istoria companiei și despre oportunitățile de angajare.

 

PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
PC: Endava/ Facebook
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente