După succesul pe care l-a avut cu filmul „Arrivederci”, maestrul Valeriu Jereghi realizează un nou film de scurt-metraj, o coproducție europeană între Polonia, Franța, Moldova și Ucraina, ce se filmează la Orheiul Vechi.
„Milika” promite să fie un nou punct de reper pe harta cinematografiei europene și o cale deschisă pentru filmul moldovenesc, așa cum a susținut producătorul general, Lilia Paul. „Noi am venit cu o echipă din Franța și Polonia și am decis să oferim noi oportunități Moldovei, cu această producție. Scopul nostru a fost să facem un proiect internațional cu actori din Moldova”, a menționat Lilia Paul.
Pe lângă faptul că mulți dintre actorii peliculei debutează odată cu această producție, regizorul Valeriu Jereghi ne-a menționat și despre cursurile de instruire pe care filmul le prevede, pentru tinerii cineaști din Moldova, care fac parte din echipa de creație a scurt-metrajului.
„Milika” reprezintă drama unei familii, în care părinții divorțează și se recăsătoresc cu alte persoane. La mijloc se află copilul lor, care se simte ignorat și încearcă să câștige atenție iar în același timp să-și împace părinții. Cât despre final, regizorul a promis că acesta, va fi cu „happy end moldovenesc”.
În rolul principal este chiar fiica regizorului, Emilia, care la doar cinci ani, joacă primul său rol într-un film. Valeriu Jereghi a spus că a ales-o pe fiica sa pentru acest rol, deoarece a găsit în ea caracterul potrivit pentru acest personaj, și a încercat să-i folosească exact viziunea ei, de multe ori întrebând-o pe dânsa ce ar face în anumite situații.
Emilia sau Milika, a reușit să impresioneze întreaga echipă prin energia pozitivă dar și puterea de muncă. „Toți actorii sunt bine pregătiți chiar dacă sunt la debut, dar Milika, actrița din rolul principal, este extraordinară, ne-a spus Irina Lencauțan, asistent de regizor. Milika a avut-o alături, pe platoul de filmare, și pe bunica ei, doamna Teodora Jereghi care, și ea a debutat în prima peliculă cinematografică.
Rolul mamei este interpretat de avocata Violeta Gașițoi: „Este o experiență nouă, încă nu am înțeles dacă mi-a plăcut sau nu, și nu știu dacă aș alege o astfel de profesie, întrucât nu este atât de ușor pe cât pare. Să joc rolul unei mame nu a fost atât de greu deoarece și eu sunt mamă.”
Post-producția filmului va fi realizată în Europa, unde va fi și lansat, ulterior. „Avem ambiții mari, planul nostru este să lansăm acest film pe piața europeană, dar fără o susținere de la stat este greu să te lansezi singur”, a spus Valeriu Jereghi.