Cei 10 candidați ai Partidului Liberal Reformator la alegerile parlamentare

IMG  1
Foto:Partidul Liberal Reformator PC: PLR

Partidul Liberal Reformator a organizat astăzi, 3 octombrie, o conferință de presă în care și-a anunțat înscrierea în cursa electorală.

Primul pe lista Partidului Liberal Reformator este președintele Ion Hadârcă, deputat, urmează:

2. Tatiana Potîng, vicepreședinte al PLR, viceprim-ministru,
3. Oleg Bodrug, copreședinte PLR, vicepreședinte al Parlamentului,
4. Valeriu Saharneanu, deputat,
5. Cojocatu Vadim, deputat,
6. Vacarciuc Vadim, deputat,
7. Veaceslav Bulat, președintele fracțiunii PLR în Consiliul Municipal Chișinău,
8. Veaceslav Vlădicescu, director al Agenției „Apele Moldovei”,
9. Mihai Ciocanu, viceministru al Sănătății
10. Maxim Guțu, președinte al Organizației de Tineret a Partidului Liberal Reformator.

În discursul său, președintele PLR, Ion Hadârcă care a menționat că „Partidul Liberal Reformator duce tratative cu personalități marcante din Republica Moldova care se vor regăsi pe lista electorală a PLR și în actuala listă ar putea interveni schimbări. Negociem cu PLDM în vederea constituirii unui bloc electoral cu Iurie Leancă în frunte, actualul prim-ministru.”

La decizia Biroului Politic, miniștrii PLR vor rămâne în funcții până la 1 noiembrie pentru a duce la bun sfârșit proiectele aflate în derulare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente