Mihai Fusu, unul din cei mai activi promotori ai culturii moldovenești, va modera o sesiune de dezbateri despe cultură, în cadrul festivalului Civic Fest.
Mihai Fusu, actor, regizor și profesor de teatru a creat Centrul de Artă „Coliseum” în 1997, imediat ce s-a întors la Chișinău, după un stagiu de management la Londra. „Am vrut să formăm un ONG cultural, care să creeze noi forme de comunicare cu societatea”, relatează profesorul.
Teatrul pe care-l facem este unul civic
„Am început „Coliseumul” ca un buchet de arte. Am făcut și pictură murală, carnavaluri teatrale, spectacole interactive cu expoziții, dar realizările noastre cele mai puternice au fost spectacolele de teatru document. E vorba de relația noastră cu societatea și de asta putem spune că teatrul pe care-l facem e unul civic.”
Piesa „A șaptea cafenea”, pusă prima dată pe scenă la Chișinău în 2001, este cea mai reprezentativă atunci când vorbim despre teatru civic. Piesa este despre efectele nefaste ale traficului de ființe umane. De atunci a fost jucată de peste 200 de ori în toată Europa. Apoi a urmat „Casa M”, spectacol în care sunt relatate conotațiile dureroase ale violenței domestice.
Emisiune de dezbateri despre cultură la festivalul Civic Fest
La cea de-a doua ediție anuală a festivalului Civic Fest, Mihai Fusu va modera o sesiune de dezbateri despre cultură, împreună cu invitați pe măsură: directorul festivalului internațional de film documentar „Cronograf”, Virgil Mărgineanu, fondatoarea teatrului Spălătorie, Nicoleta Esinencu, creatorul Oberliht, Vladimir Us, artistul moldovean Pavel Brăila și regizoarea Luminița Țicu, devenită cunoscută în special prin piesele de teatru-document puse în scenă, în care abordează teme precum violența domestică și sistemul penitenciar.
„Vrem să le demonstrăm participanților și autorităților că, de fapt, cultura este un instrument de dezvoltare durabilă”
Civic Fest e o conferință, o masă rotundă a oamenilor care concep cultura. Cel mai important dialog trebuie să apară între oamenii care fac artă și cultură independentă și sunt ancorați în problemele societății și factorii de decizie din țara noastră. Avem o generație nouă de artiști care vrea să se afirme, dar nu pe contul aplauzelor și al câștigurilor financiare, ci pe contul ameliorării vieții publice. Ar fi ideal dacă în urma Civic Fest acești artiști ar putea fi susținuți și ar putea propune autorităților centrale diverse proiecte”, a mai spus directorul Centrului de Arte „Coliseum”.