Mesajul ministrului Educației, Maia Sandu, cu prilejul noului an școlar 2014 – 2015

collage
Foto:Mesajul ministrului Educației, Maia Sandu, cu prilejul noului an școlar

Ministrul Educației, Maia Sandu, a transmis un mesaj elevilor, părinților și cadrelor didactice cu ocazia începutului unui nou an studii. În acest an procesul de studii va fi organizat pentru cca 353,1 de mii de şcolari în 1.374 de instituţii de învăţămînt preuniversitar în care activează în jur de 32 de mii de cadre didactice. Vedeți mai jos mesajul ministrului Educației, Maia Sandu:

Dragi elevi, studenți,

Sper că ați avut parte de o vacanță frumoasă, odihnitoare și vă întoarceți cu forțe noi la școală sau la facultate. Și în acest an școlar, vă așteaptă lucruri și experiențe interesante, trebuie doar să vreți să le descoperiți. Anii petrecuți în școală sunt cea mai importantă investiție din viața dumneavoastră și de cât de bine faceți această investiție, va depinde, într-o mare măsură, reușita în cariera profesională și bunăstarea materială de mai departe. Munca perseverentă, corectitudinea și curiozitatea sunt elemente indispensabile ale succesului. Insistați acolo unde temele par complicate sau plictisitoare la prima vedere, și o să descoperiți lucruri care o să vă trezească curiozitatea. Stăruiți asupra subiectelor pe care le înțelegeți mai greu și neapărat o să ajungeți să vă bucurați de victorie. Marile satisfacții sunt cele obținute după un efort consistent. Lumea modernă către care tindem este una foarte competitivă, în care competența, corectitudinea și munca sunt deplin apreciate și recompensate, și voi trebuie să fiți bine „echipați” atunci când veți păși în ea pe propriile picioare.

Stimați profesori,

Școala are un rol esențial în construirea societății în care ne dorim să trăim: o societate prosperă din punct de vedere economic, unde munca este recompensată după merite, cu oameni independenți și responsabili, care se respectă reciproc. Dumneavoastră sunteți cei care trebuie să descopere fiecare copil în parte și să-l ajute să se dezvolte, să servească drept model de comportament și de viață, să creeze un mediu prietenos la clasă pentru că doar asigurând confortul psihologic al fiecărui copil putem construi o societate sănătoasă. Procesul de transformare a școlii pe care l-am inițiat solicită efort substanțial din partea fiecăruia din noi. Eforturile dumneavoastră din ultimii ani sunt deplin apreciate de societate, iar creșterea salarială care a intrat azi în vigoare reprezintă doar o primă parte a recunoștinței cu care societatea vă este îndatorată.

Dragi părinți,

Sunt sigură ca aveți planuri mari pentru copiii dumneavoastră și toți vă doriți o viață mai bună pentru ei. Să știți că educația reprezintă calea cea mai sigură spre prosperitate. Dar școala, de una singură, nu va reuși să-i pregătească pe elevi pentru un viitor prosper. Exemplul, atenția și sprijinul dumneavoastră sunt absolut necesare. Implicați-vă în viața școlii, faceți-vă timp pentru a discuta cu copiii dumneavoastră, pentru a înțelege mai bine cum îi puteți ajuta. Familia este locul unde, în primul rând, trebuie să se cultive valorile fundamentale ale societății: muncă, integritate, corectitudine, onestitate. Acestea sunt valorile pe care școala poate să construiască o societate de oameni de succes.

Vă doresc tuturor un an plin de realizări frumoase și descoperiri interesante!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente