Slovacia este pe primul loc privind plățile mobile

43035_Visa_Slovakian_Infographic_RGB-AW-UK
Foto:Slovacia este lider referitor la plățile contactless. PC: bancamea.md

Solvacia este una din cele mai de succes piețe ale utlizării plăților contactless. Slovacia are cea mai mare penetrare a cardurilor contactless și poziția a doua în Europa la penetrarea terminalelor contactless.

Rețeaua de comercianți care acceptă plăți cu instrumente contactless se extinde rapid în România și, pe măsură, cresc și beneficiile celor ce dețin un astfel de card. Fie că vreți să cumpărați presa de dimineață sau o cafea, o înghețată, un parfum sau o cutie de medicamente, acum o puteți face în doar câteva secunde, fără a mai tasta codul PIN sau a semna chitanța, folosindu-vă cardul „clasic” contactless, cardul-breloc ataşat cheilor sau stickerul lipit pe telefon.

Slovacia a introdus plățile contactless în 2010, astăzi mai mult de 1.400.000 de carduri sunt contactless, ceea ce constituie 60% din toate cardurile Visa in circulație și o cotă de 44% din piață.

Din momentul în care Tatra banka a introdus cardurile contactless, interesul față de astfel de plăți a crescut în proporții geometrice. Slovacii fac mai mult de 1.000.000 de tranzacții contactless pe lună, fapt ce este o consecință a faptului că Slovacia are cea mai mare penetrare a cardurilor contactless (numărul de carduri contactless per locuitor) și poziția a doua în Europa la penetrarea terminalelor contactless.

Utilizarea activă a cardurilor contactless a fost posibilă datorită numărului mare de terminale care acceptă astfel de plăți – 8900 de terminale contactless în întreaga țară. Doar clienții Tatra banka au efectuat plăți contactless în valoare de 3,3 milioane euro în 2011, și 16,5 milioane euro (2012).

În 2012 Tatra banka a devenit prima bancă din Uniunea Europeană care a introdus plățile contactless prin intermediul iPhone-ului.

“Slovacia este o țară foarte interesantă pentru Visa Europe, cu 10% din totalul plăților contactless, aceasta este o piață care într-adevăr a explodat” anunță Sandra Alzetta, Visa Europe Senior Vice President, Mobile Business Unit.

În România cardurile contactless reprezintă mai puțin de 1% din totalul cardurilor aflate în circulație, ceea ce reprezintă mai puțin de 150.000 unități emise de 5 bănci (BRD, BCR, Citibank, Credit Europe și ING). În Republica Moldova nici-o bancă comercială nu a început emiterea cardurilor de tip contactless.

Sursa: bancamea.md

Taguri: ##diez
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente