(foto, video) Moldova revine după 7 ani la concursul muzical internațional „Novaia Volna”

Fotor0723111147
Foto:Lidia Isac la concursul muzical internațional „Novaia Volna”. PC: colaj #diez

Un frumos eveniment muzical, care întrunește 16 interpreți din diverse țări, „Novaia Volna”, se desfășoară în perioada 22 – 27 iulie 2014. În acest an Moldova va fi reprezentată de solista formaţiei „Glam Girls”, Lidia Isac.

Iată că după o pauză de 7 ani, Moldova se reîntoarce pe scena din Jurmala, Letonia, cu o tânără interpretă, Lidia Isac, care va evolua în prima zi a concursului sub numărul 12.

 

 

Lidia, ca și ceilalți 15 participanți, va trebui să interpreteze trei piese muzicale: un hit internațional, un hit al țării pe care o reprezintă şi o piesă proprie.

Ordinea evoluării pe scenă în prima zi, când se interpretează hitul internațional, după tradiție este stabilită la deschiderea evenimentului de către vedetele de acolo. Vă prezentăm ordinea în care artiștii vor ieși pe scenă în prima, a doua și cea de-a treia zi (cifrele scrise prin virgulă indică prima, a doua și, respectiv, a treia zi; la țările cu două cifre lipsește prima):

#1. Armenia – Sona Eubenyan 10, 6, 13
#2. Germania – Gledis Damaris 3, 8, 5
#3. Georgia – Nutsa Buzaladze 4, 12
#4. Israel – Sam on 6, 5, 11
#5. Italia – Antonio Maggio 2, 10, 4
#6. Kazahstan – Alisher Karimov 16, 15, 5
#7. Kârgâzstan – trio „Style Mix” 9, 9
#8. Letonia – Stas Shurins 9, 1, 2
#9. Lituania – Monica Linkyte 13, 3, 8
#10. Moldova – Lidia Isac 12, 13, 15
#11. Rusia – formația „O’Genry” 7, 16
#12. Rusia – Julia Plaksina 11, 16, 7
#13. Rusia – Nodar Revia 8, 14, 14
#14. SUA- Tyshawn Colquitt 5, 11, 1
#15. Ucraina – Petryk Viktoria 7, 2, 10
#16. Ucraina – Viacheslav Rybikov 14, 12, 3

Ultima dată Republica Moldova a participat în anul 2007, atunci când Natalia Gordienco a obţinut Premiul Mare.

 

Iată prezentarea Lidiei Isac pentru concurs:

 

Câteva momente surprinse de la repetiții:

 

Niște fotografii pentru a simți atmosfera ce domină asupra participanților și, în special, asupra Lidiei:

 

Participanții la „Novaia Volna”. PC: Facebook/Erik Anderson
Participanții la „Novaia Volna”. PC: Facebook/Erik Anderson
Repetiții pentru „Novaia Volna”. PC: Facebook/Erik Anderson
Repetiții pentru „Novaia Volna”. PC: Facebook/Erik Anderson
Participanții la „Novaia Volna”. PC: Facebook/Erik Anderson
Participanții la „Novaia Volna”. PC: Facebook/Erik Anderson
Reprezentanta Moldovei, Lidia Isac. PC: Facebook/event-photo.pro
Reprezentanta Moldovei, Lidia Isac. PC: Facebook/event-photo.pro
Reprezentanta Moldovei, Lidia Isac. PC: Facebook/event-photo.pro
Reprezentanta Moldovei, Lidia Isac. PC: Facebook/Serghei Orlov

Reprezentanta Moldovei, Lidia Isac. PC: Facebook/Lidia Isac
Reprezentanta Moldovei, Lidia Isac. PC: Facebook/Lidia Isac
PC: Jens Hoffmann
Lidia Isac în prima zi a concursului. PC: Jens Hoffmann
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente