Raportul privind activitatea USMF „Nicolae Testemițanu” în anul 2025

USMF-11-310326

Raportul privind activitatea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în anul 2025, cu privire la executarea bugetului consolidat pentru anul de referință și bugetul consolidat al universității pentru anul 2026 au fost chestiuni de bază aprobate în ședința ordinară extinsă a Senatului din data de 25 martie 2026.

Prim-prorectora Olga Cernețchi, prorectoră pentru activitate didactică și management academic, a prezentat audienței Raportul privind activitatea USMF „Nicolae Testemițanu” pentru anul 2025, evidențiind nu doar realizările instituționale, ci și responsabilitatea continuă de a consolida o cultură academică bazată pe etică, integritate și transparență.

La cinci ani de la implementarea Planului strategic de dezvoltare, universitatea înregistrează progrese semnificative, ce trebuie susținute de un angajament ferm pentru corectitudine și profesionalism în toate dimensiunile activității.

Olga Cernețchi, prorectoră pentru activitate didactică și management academic

În anul de referință implementarea planului strategic s-a realizat în cadrul a 11 domenii. Dintre cele 71 de obiective asumate, 69 au fost realizate, astfel nivelul mediu de implementare a strategiei a fost la nivel de 91 %. Pentru a răspunde cerințelor impuse de standardele de calitate, universitatea a depus eforturi constante pentru a menține și a îmbunătăți sistemul de management al calității. În acest sens s-a efectuat auditul intern și extern al calității, iar valabilitatea certificatului de calitate a fost extinsă până în luna octombrie 2028. Un alt element important al procesului de guvernanță este Sistemul de control intern managerial, care asigură adaptarea permanentă a universității la schimbările din mediul extern.

Profesoara Olga Cernețchi a evidențiat că un aspect central al guvernanței universitare îl constituie promovarea integrității instituționale. „Implementarea Standardului antimită ISO 37001:2025 și obținerea certificării aferente reflectă un pas important în instituționalizarea mecanismelor de prevenire a corupției. Totuși, integritatea nu poate fi redusă doar la conformarea formală cu standardele, ci presupune asumarea responsabilității individuale și colective de către fiecare membru al comunității academice. Mesajul toleranță zero față de corupție trebuie să fie însoțit de acțiuni concrete, coerente și consecvente. În acest context, asigurarea obiectivității în evaluarea cunoștințelor studenților devine o prioritate fundamentală. Evaluarea corectă, transparentă și bazată pe criterii clare reprezintă pilonul credibilității procesului educațional. Utilizarea sistemelor informatizate de testare, verificarea tuturor lucrărilor prin softuri antiplagiat și standardizarea procedurilor de examinare sunt măsuri necesare, dar nu suficiente. Este esențial ca ale noastre cadre didactice să manifeste imparțialitate, să evite orice formă de favoritism și să promoveze meritocrația ca principiu de bază al performanței academice”.

De asemenea, relațiile între cadrele didactice și studenți trebuie să fie fundamentate pe respect reciproc, profesionalism și etică. Orice formă de abuz de putere, hărțuire sau comportament neadecvat afectează grav climatul universitar și compromite misiunea educațională. Cadrele didactice au rolul nu doar de a transmite cunoștințe, ci și de a forma caractere, fiind modele de conduită pentru studenți. În același timp studenții trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propriul parcurs academic, respectând normele de integritate și contribuind activ la menținerea unui mediu educațional sănătos.

„Dezvoltarea durabilă a universității nu poate fi concepută în absența unei culturi solide a integrității. Performanța academică, recunoașterea internațională și încrederea publică sunt direct dependente de capacitatea instituției de a garanta un mediu educațional echitabil, transparent și etic. Prin urmare, consolidarea eticii și integrității trebuie să rămână o prioritate strategică, transversală tuturor domeniilor de activitate, și o responsabilitate comună a întregii comunități universitare”, a punctat prim-prorectora.

În anul de referință, a continuat implementarea prevederilor Politicii resurselor umane a USMF „Nicolae Testemițanu” în perioada 2020-2025, orientate spre: eficientizarea managementului resurselor umane, menținerea la nivel optimal a numărului și componenței calitative a personalului academic universitar, precum și valorificarea potențialului uman disponibil, capabil să îndeplinească sarcinile și obiectivele instituționale.

Pe segmentul didactic anul 2025 s-a remarcat prin acreditarea națională a unui program de studii superioare de licență și a trei programe de studii superioare de master. Totodată, universitatea a obținut reacreditarea internațională instituțională pentru o perioadă de cinci ani, conform cerințelor standardelor Federației Mondiale pentru Educație Medicalǎ (WFME). O altă performanță ține de elaborarea și aprobarea a 17 standarde de calificare pentru programele de studii, după cum urmează:
# programe de licență – 5;
# programe de studii integrate – 3;
# programe de studii de master – 7;
# programe de studii de doctorat – 2.

Un progres vădit a fost înregistrat de universitate anul trecut la numărul de studenți autohtoni, ajungând la cifra de 5.438. Cu regret, în 2025 s-a înregistrat cel mai redus număr de studenți străini (1.726 de persoane). Acest moment trezește mari îngrijorări, având în vedere că prezența studenților internaționali sporește nivelul de vizibilitate pe plan internațional, oferă posibilitatea de dezvoltare și atingere a standardelor internaționale, dar, nu în ultimul rând, asigură un grad înalt de sustenabilitate instituțională. Universitatea trebuie să depună eforturi suplimentare pentru menținerea atractivității ofertei educaționale, consolidarea parteneriatelor internaționale și diversificarea modalităților de promovare a programelor de studii pe plan extern.

În domeniul „Instruirea postuniversitară”, pe parcursul anului raportat, mai multe dintre cele 57 de programe de rezidențiat au fost revizuite și ajustate conform noilor cerințe educaționale și profesionale. Au fost aprobate cinci programe noi de rezidențiat și trei de secundariat clinic, contribuind la diversificarea ofertei postuniversitare. Totodată, au fost actualizate cerințele curriculare, prin introducerea unor module obligatorii, precum Urgențe medicale și Imagistică medicală, orientate spre consolidarea competențelor practice. În contextul alinierii procesului educațional la standardele internaționale, a fost extinsă instruirea medicilor rezidenți în condiții standardizate în cadrul Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicalǎ (CUSIM). Totodată, a fost organizată instruirea cadrelor responsabile de formarea rezidenților în domeniul urgențelor medicale. Ca rezultat, 51 de coordonatori ai medicilor rezidenți au fost certificați în programul BEC (Basic Emergency Care).

În premieră în anul 2025, prin ordinul ministrului sănătății, a fost aprobat Regulamentul de organizare și realizare a stagiului clinic postuniversitar pentru cetățenii străini, absolvenți ai USMF „Nicolae Testemițanu”. În acest scop, a fost elaborat și pus în aplicare programul de stagiu clinic destinat primilor trei absolvenți străini ai universității, constituind un prim pas în dezvoltarea acestui mecanism de formare profesională.

În anul de referință în cadrul Școlii Doctorale în domeniul Științe Medicale au activat 248 de conducători de doctorat și și-au făcut studiile 442 de studenți-doctoranzi și 10 postdoctoranzi. Pentru anul de studii 2025/2026 au fost obținute 71 de granturi doctorale cu finanțare de la bugetul de stat, fiind înmatriculați 98 de doctoranzi – 71 la buget și 27 cu taxă de studii. În anul de referință au fost susținute 25 de teze, inclusiv 21 de doctor și patru – de doctor habilitat în științe medicale. Numărul tezelor susținute poate fi apreciat ca fiind satisfăcător în valori absolute însă, raportat la potențialul existent al conducătorilor de doctorat abilitați, se constată un nivel insuficient de valorificare.

În perioada de referință pentru domeniul Educație medicală continuă au fost planificate 59.547 de ore, iar numărul efectiv de ore realizate a fost de 72.810, atingând un grad de realizare de 122 %. Aceeași tendință se atestă și la numărul de cursanți, planul fiind îndeplinit în proporție de 128 % (4.982 de cursanți planificați, au participat 6.366). Ceea ce ține de atragerea fondurilor prin intermediul proiectelor, pe parcursul anului 2025, universitatea a depus 114 proiecte de cercetare la diverse programe de finanțare, cu 42 % mai mult decât în anul 2024. În prezent, sunt 24 de proiecte câștigătoare, dintre care 15 sunt proiecte naționale și nouă – proiecte bilaterale.

Sumar, în prezent în cadrul universității sunt în derulare 64 de proiecte de cercetare, dintre care 24 de proiecte la nivel național și 18 proiecte internaționale, inclusiv 22 de proiecte bilaterale și multilaterale. În anul 2025, angajații universității au înregistrat 170 de obiecte de proprietate intelectuală, dintre care șase brevete de invenție, 57 de adeverințe cu drept de autor și 107 cereri de inovație, cu implementarea acestora în procesul științifico-didactic și științifico-practic. Cercetătorii universității au participat la 19 expoziții de cercetare, inovare și transfer tehnologic: 16 internaționale, una națională și două organizate în cadrul universității.

În domeniul „Activitatea clinică” personalul de la catedre a participat la peste 20.500 de intervenții chirurgicale. Anual, angajații catedrelor oferă consultații medicale la peste 170.000 de pacienți, realizează circa 32.000 de investigații radiologice. De asemenea, au fost elaborate și implementate 32 de protocoale clinice naționale și standardizate. Tot în anul 2025, în premieră pentru RM, a fost inaugurat Centrul Municipal de Somnologie la Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, sub egida profesorului universitar A. Corlăteanu. Totodată, a fost reluată activitatea Centrului de Medicină Tradițională Chineză. Astfel, în lunile decembrie 2025 – martie 2026, cinci specialiști chinezi au oferit servicii de consultanță medicală pacienților, realizând în total circa 500 de intervenții terapeutice: acupunctură, termopunctură, masaj terapeutic și electroterapie.

Activitatea internațională a universității pentru anul universitar 2024/2025 relevă o dinamică pozitivă în consolidarea și extinderea parteneriatelor internaționale, intensificarea mobilităților academice și progresul semnificativ al celorlalți indicatori relevanți în domeniul internaționalizării. Anul 2025 a marcat o etapă importantă pentru internaționalizarea USMF „Nicolae Testemițanu” și prin elaborarea Strategiei și a Planului de acțiuni privind internaționalizarea pentru perioada 2026-2028. Documentele au fost elaborate în cadrul proiectului european IROconnect. Strategia este aliniată cu Programul Ministerului Educației și Cercetării privind internaționalizarea învățământului superior 2026-2028, asigurând coerență cu politicile naționale.

De asemenea, și activitatea socială s-a desfășurat în mod eficient, fiind marcată de contribuția semnificativă a asociațiilor studențești la dezvoltarea solidarității, la promovarea voluntariatului și la întărirea coeziunii în cadrul comunității universitare. În perioada de referință studenții facultăților de Medicină, Farmacie și Stomatologie au beneficiat de schimburi de experiență internaționale prin intermediul programelor SCOPE, SCORE, IFMSA, InterDentis și InterFarma, care  contribuie la promovarea mobilității academice și la consolidarea vizibilității USMF „Nicolae Testemițanu” în centrele universitare din întreaga lume. În același timp, prin intermediul acestor programe, universitatea a găzduit studenți proveniți din peste 15 centre universitare internaționale.

În continuare, senatorii au avizat pozitiv bugetul consolidat al universității pentru anul 2026, dar condiționat, ținând cont de situația economică dificilă și de necesitatea asigurări unui grad mai înalt de sustenabilitate. Acest moment se referă la posibilitatea de rectificare a indicatorilor planificați, în funcție de necesitate, accentul fiind pus pe salarizarea personalului, achitarea burselor, a serviciilor de regie și asigurarea procesului didactic. Totodată, în contextul situației de criză, se va pune accentul pe optimizarea utilizării resurselor energetice.

În concluzie, prim-prorectora a constatat că, în condiții de criză și instabilitate, cauzate de situația geopolitică și economică complicată, este necesar de sporit gradul de vizibilitate al universității pe plan internațional, de restabilit și de dezvoltat relațiile de colaborare cu alte state, precum și de extins zona geografică de atragere a studenților la studii. Totodată, în contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară candidată la Uniunea Europeană, s-au extins considerabil oportunitățile de atragere a fondurilor externe prin accesarea proiectelor de diferite niveluri, toate acestea putând fi realizate numai cu contribuția întregii comunități universitare.

La ședință a fost prezent și ministrul sănătății, Emil Ceban, care a evidențiat performanțele academice înregistrate în ultima perioadă de USMF, bazate pe calitatea resurselor umane, a infrastructurii și a tuturor proceselor instituționale. Totodată, oficialul a punctat câteva dintre direcțiile strategice ale Ministerului Sănătății, prioritară fiind dezvoltarea resurselor umane în sănătate. În acest sens, ministrul a subliniat necesitatea conlucrării eficiente și a încurajat dezvoltarea de noi programe de studii, parteneriate internaționale și proiecte de cercetare, în vederea formării specialiștilor competitivi pentru sistemul național de sănătate.

Printre subiectele importante abordate de către senatori au mai fost:
# validarea rezultatelor concursului pentru ocuparea funcțiilor didactice și științifico-didactice în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu”;
# organizarea Ceremoniei de depunere a jurământului de medic și farmacist, Promoția 2026.
Totodată, au fost aprobate mai multe regulamente (în redacție nouă) privind organizarea și funcționarea mai multor subdiviziuni universitare, inclusiv din cadrul Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate al universității.

Acest material a fost scris și redactat de echipa USMF. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #promoUSMF
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine