„Istorii de acasă” – o serie de povești reale despre oameni, identitate și sensul ideii de „acasă”

QUBO-cover-030326

Ce înseamnă „acasă” după ani de muncă peste hotare? Cum se schimbă o familie atunci când un părinte pleacă și copilul rămâne să crească cu frații și surorile sale? Cum trăiesc oamenii memoria războiului, a deportărilor sau a anilor ʼ90? Și ce ne unește, dincolo de limba maternă, regiune sau generație?

Istorii de acasă” este o serie de interviuri video de tip documentar, care aduce în prim-plan oameni reali din Republica Moldova și din diaspora, vorbind deschis despre propriile vieți, alegeri și experiențe. Fără interpretări și fără narator, proiectul lasă loc vocilor personale – uneori dure, alteori calde – să spună ce înseamnă să pleci, să revii sau să rămâi.

În episoadele publicate apar mame și copii separați de migrație, veterani ai conflictului de pe Nistru, profesori, foști directori de școală, primari și oameni care au trecut prin deportări, amenințări sau prin tranziția dificilă a anilor ʼ90. Sunt istorii diferite, din nord, sud, centru, Găgăuzia, Stânga Nistrului sau diaspora, unite de teme comune precum familia, memoria, pierderea, demnitatea și apartenența.

Autoarea proiectului este scriitoarea și jurnalista Paula Erizanu, care a realizat seria ca un demers documentar bazat pe interviuri cu oameni reali.

Istoria Republicii Moldova a fost distorsionată și manipulată politic decenii la rând. Dar cum arată istoria noastră recentă, așa cum a fost ea trăită de oamenii locului? Ce vedem când ne uităm în urma noastră? Aceasta a fost ideea din spatele seriei «Istorii de acasă».
Fiecare dintre noi este o poveste. Ceea ce-mi doresc e ca cei care văd aceste dialoguri să devină un pic mai curioși și mai deschiși față de oamenii de lângă noi sau de departe.

Paula Erizanu

„Istorii de acasă” nu oferă concluzii și nu propune soluții, ci adună povești care, puse una lângă alta, conturează o imagine mai nuanțată a societății de astăzi.


Episoadele integrale pot fi urmărite pe YouTube, iar pe Instagram, Facebook și TikTok proiectul continuă prin fragmente din interviuri, reacții ale publicului și discuții deschise. Publicul este invitat nu doar să urmărească seria, ci și să comenteze și să contribuie cu propriile perspective despre experiențele și subiectele abordate.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #PromoSocial
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine