Au fost anunțate cele 35 de proiectele câștigătoare în cadrul Programului de Granturi pentru organizațiile de tineret, ediția 2026. În total, pentru proiectele câștigătoare s-a alocat suma de circa 14 milioane de lei.
Ministerul Educației și Cercetării anunță că proiectele finanțate vor implica direct tineri, lucrători de tineret, organizații de tineret, consilii de tineret și de elevi, autorități ale administrației publice locale, grupuri de inițiativă și echipe locale de tineret.
Perioada de depunere a dosarelor a avut loc în septembrie-noiembrie 2025, iar pentru participare la concurs au fost depuse în total 75 de proiecte.
Activitățile preconizate includ traininguri, concursuri, târguri, festivaluri, forumuri, expoziții, dezbateri, schimburi de experiență, precum și alte evenimente menite să stimuleze implicarea activă a tinerilor în viața comunității. Proiectele selectate vor contribui la implementarea Strategiei de dezvoltare a sectorului de tineret „Tineret 2030” și a programului de implementare a acesteia pentru anii 2023-2026, precum și la aplicarea altor documente de politici naționale în domeniul tineretului.
Ministerul Educației și Cercetării
Criteriile principale de selecție a celor 35 de proiecte au fost:
# importanța proiectului în raport cu prioritățile stabilite în politica națională de tineret;
# calitatea și relevanța proiectului, inclusiv interdependența dintre scop, obiective, activități, rezultate și indicatori;
# vizibilitatea proiectului și metodele de promovare etc.
Lista celor 35 de organizații de tineret câștigătoare le puteți vedea mai jos.
Programul de Granturi pentru organizațiile de tineret este finanțat de Ministerul Educației și Cercetării și implementat de Agenția Națională pentru Tineret.
Lista organizațiilor care au beneficiat de program în anul 2024 o găsiți aici.











