„Nu reflectă situația reală din cămin.” Reacția UTM la acuzațiile privind condițiile din căminul nr. 15

image_2026-01-13_130951955
Foto: user777093552 / tikto

Un elev care locuiește în căminul numărul 15 al Universității Tehnice a Moldovei (UTM) a semnalat o problemă legată de condițiile insalubre în care sunt cazați tinerii. Acesta a publicat un videoclip pe TikTok în care arată insectele din interiorul clădirii. Este vorba despre căminul situat pe strada Aleksandr Pușkin, numărul 39. Administrația UTM, într-un răspuns pentru #diez, respinge aceste acuzații.

13.56
13 ian. 2026

UTM a comunicat redacției #diez care este poziția instituției de învățământ în legătură cu acuzațiile privind condițiile din cămin.

„Administrația UTM respinge ferm aceste informații, care nu reflectă situația reală din cămin, și subliniază că instituția nu tolerează răspândirea de informații false sau alarmiste, cu atât mai mult atunci când acestea vizează sănătatea, siguranța și imaginea instituțională a universității”, se arată în comunicat.

Totodată, administrația susține că a dispus, în mod preventiv și responsabil, următoarele măsuri:

# efectuarea unui control sanitar complet în spațiile comune și în camerele de cazare;
# realizarea, dacă se va constata necesitatea, a unei intervenții de dezinsecție, cu implicarea unei firme specializate autorizate;
# monitorizarea continuă a condițiilor de cazare și aplicarea măsurilor preventive corespunzătoare;
# informarea locatarilor cu privire la respectarea strictă a regulilor de igienă colectivă, obligatorii pentru toți beneficiarii spațiilor de cazare.

„Menționăm că lucrările de dezinsecție în căminele UTM sunt efectuate sistematic, în două etape pe parcursul vacanței de vară, conform planului de întreținere aprobat. Cu toate acestea, anumite comportamente neconforme sau factori externi pot favoriza apariția punctuală a unor situații izolate, care nu pot fi confundate cu deficiențe structurale sau de management”, susține UTM.

Între timp, unul dintre clipurile apărute mai devreme pe rețelele sociale a fost șters.

Clipul video a stârnit un val de reacții pe rețelele sociale, acumulând peste 57.000 de vizualizări.

„De mult timp ne confruntăm cu o problemă serioasă. Gândacii sunt peste tot: în camere, în bucătării și pe coridoare. Deși administrația a fost informată, nu au fost luate măsuri eficiente. Cerem public intervenția urgentă a autorităților responsabile și asigurarea unor condiții decente pentru studenți. Nu cerem lux, ci curățenie și siguranță”, se arată în mesajul care însoțește videoclipul.

@d6u_mig Caminul Nr:15#winter☃️☃️☃️ #newyear2026 #😂😂😂😂😂 #tarantula ♬ sunet original – user93416860467

Redacția #diez a contactat Universitatea Tehnică a Moldovei pentru a obține un comentariu oficial. Reprezentanții instituției au declarat că vor publica astăzi o poziție oficială. Materialul va fi actualizat imediat ce aceasta va fi făcută publică.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente