Peste 1.000 de jurnaliști, alături de reprezentanți ai societății civile din România, au semnat o scrisoare deschisă de susținere pentru redacția Recorder. Inițiativa vine după o serie de atacuri publice lansate la adresa jurnaliștilor, în urma publicării documentarului „Justiție capturată”, care analizează probleme din sistemul judiciar românesc. Documentarul prezintă modul în care dosare importante de corupție din România au ajuns să fie amânate până la prescriere. După apariția materialului Recorder a devenit ținta unor reacții dure venite inclusiv din partea unor instituții ale statului.
Printre cele mai dure reacții se numără declarațiile conducerii Curții de Apel București și pozițiile exprimate de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Președinta Curții de Apel București, Liana Arsenie, a susținut public că investigația ar face parte dintr-o „campanie de destabilizare a puterii judecătorești”.
Semnatarii scrisorii consideră aceste afirmații extrem de periculoase, întrucât vin din interiorul autorității judecătorești și pot avea un efect de intimidare asupra presei.
Un alt aspect menționat este faptul că reprezentanții unor instituții din justiție au refuzat invitațiile Recorder de a oferi un punct de vedere înainte de publicarea documentarului, dar au contestat ulterior public conținutul investigației.
Potrivit semnatarilor, această abordare subminează dialogul public și responsabilitatea instituțională.
„Aceste atacuri vin atât din partea unor instituții ale statului, cât și din partea unor persoane care, la adăpostul unei legitimații de presă, urmăresc sistematic discreditarea muncii acestora și promovarea unor teorii ale conspirației menite să slăbească încrederea publicului în onestitatea, rigoarea și valoarea materialelor de presă realizate de Recorder. Considerăm că asaltul din ultima săptămână asupra redacției Recorder – materializat prin insinuări, invective și insulte – este, în mod fundamental, un asalt asupra unei întregi profesii”, menționează Emilia Șercan, jurnalista PressOne care deschide scrisoarea de susținere.
După apariția documentarului Recorder, în mai multe orașe din România au avut loc proteste în sprijinul unei justiții independente. De asemenea, sute de magistrați s-au solidarizat public cu judecătorii și procurorii care au semnalat nereguli în sistem. În acest articol am explicat care sunt cerințele protestatarilor.
Scrisoarea poate fi semnată aici.












