Grevă japoneză la Școala de Management în Sănătate Publică. Care este cauza și ce spun Ministerul Sănătății și USMF

DSC_5137_1
Foto:medlegala.usmf.md

Începând cu 15 decembrie, membrii titulari ai Școlii de Management în Sănătate Publică (ȘMSP) au declarat grevă japoneză. Ei continuă să predea, dar refuză să semneze acte administrative, ca formă de protest față de o presupusă „lichidare mascată” a școlii. #diez a solicitat o reacție din partea Ministerului Sănătății și a USMF privind situația creată, care au afirmat că nu este vorba despre o desființare, ci despre o clarificare juridică și o schimbare de denumire a instituției.

Notă: greva japoneză este o formă de protest simbolic, în care angajații nu își întrerup activitatea, dar își exprimă nemulțumirea prin semne vizibile, cum sunt banderolele și ecusoanele, sau refuză să îndeplinească sarcini administrative. În cazul ȘMSP, cadrele didactice spun că au ales această formă de protest „din responsabilitate și respect pentru masteranzi”.

Poziția membrilor titulari ai școlii

Declarația membrilor titulari ai Școlii de Management în Sănătate Publică stă la baza întregului conflict. Aceștia afirmă că nu asistăm la o dispută birocratică, ci la o serie de acțiuni care ar duce la dispariția școlii ca instituție distinctă.

În mesajul lor public, profesorii vorbesc despre „distrugerea deliberată a unei instituții academice cu tradiție”, „încălcarea dreptului muncii” și „abuz de putere instituțională”. Ei subliniază că ȘMSP nu este „un nume pe o organigramă”, ci o comunitate academică ce a funcționat timp de 20 de ani și a format peste 500 de lideri din sistemul de sănătate.

De asemenea, cadrele didactice susțin că totul a început odată cu Ordinul Ministerului Sănătății nr. 873 din 6 octombrie 2025, prin care a fost abrogat ordinul din 2005 de creare a Școlii de Management în Sănătate Publică și a fost „reactivat” un ordin mai vechi, din 2002, privind Școala de Sănătate Publică. Potrivit lor, din acest document nu rezultă nicăieri că ar fi vorba doar de o redenumire, așa cum afirmă conducerea universității.

„Dacă ar fi vorba doar de o schimbare de denumire, nu ar fi nevoie să se modifice statutul, structura sau contractele de muncă”, menționează reprezentanții instituției, adăugând că „angajații sunt puși să semneze acte legate de lichidare” și că „sunt afectate concediile, salariile și activitatea didactică”.

Mai mult, profesorii subliniază că această interpretare ar fi fost transpusă în decizii concrete: ședințe ale senatului universitar fără reprezentanții școlii, ordine interne ale rectorului și solicitarea de a elabora statute noi, „de parcă școala ar fi o structură nou-creată”.

Astfel, membrii titulari ai Școlii de Management în Sănătate Publică solicită restabilirea cadrului juridic și instituțional anterior al instituției și semnarea unui memorandum tripartit între Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Școala de Management în Sănătate Publică, pentru elaborarea unui nou concept național de instruire a cadrelor de conducere din domeniul sănătății.

Reacția reprezentanților USMF „Nicolae Testemițanu”

Conducerea USMF respinge acuzațiile privind lichidarea școlii. În declarația sa, reprezentanții universității afirmă că au pus în aplicare prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 873, care ar avea drept scop actualizarea cadrului juridic și eliminarea unor acte normative depășite.

Potrivit USMF, subdiviziunea universitară „își va desfășura activitatea în continuare” sub denumirea de Școala de Sănătate Publică, prin excluderea sintagmei „Management în”. În ceea ce privește raporturile de muncă ale angajaților, universitatea zice că acestea rămân neschimbate, la fel ca salariile și concediile. Procesul de studii, la rândul său, va continua conform programelor aprobate.

„La finalizarea cu succes a studiilor superioare de master la programul Management în sănătate publică vor fi eliberate diplome de studii superioare de masterat cu titlul de master în sănătate publică, în domeniul de formare profesională Sănătate publică, programul de studii Management în sănătate publică”, se arată în comunicat.

Pe de altă parte însă, administrația universității menționează că, pe întreaga perioadă de activitate, școala ar fi refuzat, fără justificare legală, să se conformeze deciziilor Senatului Universității și ordinelor rectorului referitor la actualizarea și administrarea site-ului oficial. Mai mult decât atât, potrivit USMF, directorul școlii ar fi acționat ca și cum subdiviziunea ar fi o entitate juridică separată, semnând contracte fără drept legal și fără acordul universității, și ar fi refuzat semnarea documentelor interne obligatorii. În același timp, școala s-ar confrunta cu o fluctuație foarte mare de personal, peste 60 de cadre didactice fiind demise în ultimii 10 ani.

Reacția Ministerului Sănătății al Republicii Moldova

Ministerul Sănătății, în calitate de fondator al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, susține poziția universității. În declarația sa oficială, ministerul afirmă că Școala de Sănătate Publică funcționează conform cadrului legal, că procesul educațional nu este afectat și că drepturile angajaților și ale studenților sunt protejate.

Totodată, ministerul reamintește că, de-a lungul timpului, școala a funcționat ca subdiviziune structurală a universității, fără statut de unitate autonomă, iar modificările recente ar urmări „clarificarea statutului” și asigurarea transparenței administrative și academice.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente