Au mai rămas două zile până la începerea unui nou an de învățământ, iar în această perioadă are loc cazarea la căminele universităților din țară. O mamă, al cărei copil este student la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM), a împărtășit pe rețelele de socializare impresiile sale despre căminul în care a fost cazat tânărul. Aceasta a publicat și câteva fotografii cu blocul 26, menționând că „aici totul e ca în poveste [una dintre acele strașnice], începând cu foaia de la intrare, unde totul e «curățel» și se simte că «siguranța tinerilor» este o prioritate”.
Pe lângă condiții, aceasta descrie și procedura de cazare, despre care spune că nu a fost foarte ușoară.
Rectorul UTM, Viorel Bostan, a venit cu o reacție prin care declară că acest cămin a fost în gestiunea fostei Universități Agrare de Stat din Moldova (UASM) și că nu au reușit să repare toate blocurile după ce instituțiile au fuzionat.
Acest cămin, ca și altele în aceiași stare, a fost în gestiunea fostei Universități Agrare. Nu mai spun de blocurile de studii unde iarna în săli era 15-17 grade, iar unele edificii încă sunt în stare apocaliptică. În trei ani de când UASM a fuzionat cu UTM nici nu aveam cum să reparam totul integral.
NU au investit nimic în cămine foștii șefi de la Agrară și nu ai cum să repari totul în câțiva ani. Ne-am axat pe problemele stringente și consider că am reușit multe, dar și mai multe urmează.
Viorel Bostan, rectorul UTM
Rectorul UTM a adăugat că universitatea a reușit să asigure reparația capitală a șase cămine, patru dintre care au fost în gestiunea UASM.
Cu forțele proprii intervenim conform priorităților și am reparat capital mai multe grupuri sanitare, bucătarii și camere de locuit, care cu regret arătau și mai dezastruos. Mai avem multe de făcut și sunt convins că în câțiva ani căminele studențești toate vor corespunde standardelor decente de trai.
Viorel Bostan, rectorul UTM
Recent, căminul nr. 8 al UTM a fost deschis după renovare. Potrivit informațiilor, acesta dispune de peste 200 de locuri de cazare și este dotat cu mobilier nou și aparate digitale. Au fost schimbate geamurile, ușile și acoperișului, au fost renovate bucătăriile și băile și au fost înlocuite podelele.

Totodată, în cadrul Moldova Youth Forum 2025, ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a menționat că ministerul are resurse financiare pentru a repara 16 cămine universitare, care să ofere circa 4.000 de locuri de cazare.
În martie 2025, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că 16 instituții de învățământ și cămine studențești din Republica Moldova vor beneficia de măsuri de eficiență energetică. Acestea vor fi renovate și conectate la energie regenerabilă.