În primul episod al podcastului „Urmează stația”, dedicat orientării în carieră, Ilinca Gherța ne spunea că industria retail este una dintre cele mai active care recrutează cu regularitate angajați. Grație oportunităților, posibilităților de a face bani de buzunar încă din liceu, joburile din retail devin din ce în ce mai atractive pentru tineri. Interesul lor pentru această industrie ne-a fost confirmat și de către Mihaela Bairac, manageră HR la Kaufland Moldova. În cel de-al doilea episod al podcastului, am discutat despre ce înseamnă un prim job în retail, dar și despre primul contract de angajare, fiindcă anume el îți garantează respectarea tuturor drepturilor.
Un prim avantaj al industriei retail sunt posturile entry level, care nu necesită studii superioare sau experiență profesională și, în același timp, oferă posibilități de dezvoltare a unor abilități: comunicare, lucru în echipă, rezolvarea problemelor. Cele mai comune poziții entry level, în magazinele Kaufland, sunt casier, lucrător comercial sau asistent vânzări. Totodată, tinerii se pot angaja în comerț cu un program de muncă flexibil, part-time, ceea ce din nou le permite să-și ajusteze orarul în funcție de disponibilitate și alte necesități.
În cazul unor tineri, aceste facilități îi determină să-și construiască o carieră în retail, pe când, pentru alții, este doar un job temporar. Mihaela afirmă că, în magazinele Kaufland, angajatorii susțin finalizarea studiilor, fiindcă diploma poate influența traseul profesional. „Avem o colegă care este elevă în clasa a XII-a și a ales un program de două ore. Lucrează preponderent în weekend, iar pe parcursul verii a trecut la o normă contractuală mai mare. O altă colegă, începând cu luna septembrie, a trecut la un program de patru ore, astfel încât să-și poată continua studiile și să aibă un job.”
„De multe ori, școala nu pregătește toate abilitățile necesare în momentul angajării”
Tinerii care reușesc să-și găsească un job în retail fiind încă la facultate sau liceu ne demonstrează că și angajatorii sunt deschiși către această categorie de vârstă. Mihaela recunoaște că recrutorii preferă să lucreze cu tânăra generație, deoarece este dornică să învețe. „Angajatorii modelează tinerii conform necesităților lor, atunci când vorbim despre cunoștințe și abilități. De multe ori, școala nu pregătește toate abilitățile necesare în momentul angajării. Sau le pregătește, dar nu suficient. Este îmbucurător că multe site-uri și platforme de recrutare au deja rubrici separate destinate joburilor part-time, fără experiență, aspect care îi ajută pe tineri să acceseze mai ușor piața muncii.”
Managera HR le sugerează angajatorilor care își doresc să atragă tineri în companiile lor să se orienteze către rețelele sociale, târgurile de carieră, parteneriatele cu universitățile naționale, pentru că acolo există cele mai mari șanse să-i găsească. „Și noi, la Kaufland, avem o platformă de recrutare și cred că ar fi utilă tinerilor. Este vorba despre cariere.kaufland.md. Pe această platformă, poți să selectezi doar joburile care te interesează, găsești procesul de aplicare și câteva sfaturi. La sfârșitul procesului de selecție, fiecare candidat primește un răspuns, indiferent care este acesta.”
Abilități, responsabilități și oportunități profesionale în retail
Pentru ca răspunsul să fie afirmativ, candidații la un job în retail ar trebui să dea dovadă, în primul rând, de perseverență și deschidere. În rest, menționează Mihaela, abilitățile sunt asemănătoare cu cele care se potrivesc în majoritatea domeniilor: comunicarea cu clienții, lucrul în echipă, rezolvarea problemelor, gestionarea timpului, organizarea. „Fiind primul job, îi ajută pe tineri să-și dezvolte și educația financiară, să își organizeze banii.”
O bună parte a competențelor enumerate se deprind în procesul de realizare a sarcinilor zilnice. De exemplu, Mihaela povestește că o zi de muncă în magazinele Kaufland este foarte dinamică și variată. „În cazul casierilor, ziua de muncă începe cu gestionarea numerarului, interacțiunea cu clienții, răspunsul la întrebări despre produse. Cei care lucrează în departamentul de produse alimentare sunt responsabili de recepționarea mărfii, aranjarea produselor pe rafturi, verificarea termenelor de valabilitate. Un alt departament este cel al preparatelor proaspete, unde angajații aranjează, întrețin vitrina și au grijă de prospețimea în magazin și în zona de vânzare.”
Oportunitățile sunt și ele o modalitate eficientă pentru dobândirea noilor abilități. În cazul în care îți propui să te angajezi în retail, să știi că la Kaufland există internshipuri, cursuri și traininguri de profesionalizare. Din septembrie începe programul de studii dual, destinat elevilor care vor să lucreze ca vânzători și casieri. „Avem cursuri online, școlarizare practică la locul de muncă, unde fiecare angajat se adaptează și înțelege cum funcționează fiecare proces.”
Suplimentar, Kaufland oferă tinerilor înmatriculați cu normă întreagă la universitate sau liceu posibilitatea să opteze pentru un program part-time. Există norme contractuale de două, patru sau șase ore. „La magazinul de pe bulevardul Mircea cel Bătrân avem un angajat de la Colegiul de Informatică. El dimineața este la studii, iar după-amiază lucrează în raionul de legume și fructe. De obicei, se lucrează cinci zile pe săptămână, cu două zile libere. Acestea pot fi în timpul săptămânii sau în weekend. Fiecare tânăr, în momentul angajării, are un mentor care îl instruiește și îi explică toate procesele. De asemenea, există o perioadă de probă, în care atât angajatul, cât și angajatorul își pot da seama dacă jobul i se potrivește sau nu.”
La Kaufland, accesul la perspective de dezvoltare profesională este garantat inclusiv pentru angajați. Aceștia pot avansa ușor în carieră, deoarece angajatorii obișnuiesc să promoveze, de cele mai multe ori, lucrătorii din intern. „Toți managerii de magazin pe care îi avem în prezent au fost promovați din intern. Este mai ușor să te dezvolți astfel, deoarece un manager de magazin are o perioadă de școlarizare și adaptare de minimum un an. Dacă angajatul vine din interior, acest interval se scurtează considerabil, pentru că el deja cunoaște procesele de lucru, valorile și cultura companiei.”
Salariile în domeniul retail
Odată cu dezvoltarea unor competențe, așteptările salariale în rândul tinerilor, de asemenea, cresc. Managera HR explică că în retail salariile pentru începători variază în funcție de poziție și norma contractuală. „La Kaufland, salariile sunt competitive și aliniate cu media de pe piață. În fiecare an, facem o analiză și ajustăm salariile în funcție de tendințe, de necesități și de bugetul disponibil pentru creșterea onorariilor financiare.”
Pe lângă salarii, lucrătorii de la Kaufland au un pachet de beneficii care, la fel, se analizează an de an și se ajustează după preferințele angajaților și necesitățile pieței. Sporurile salariale includ:
# spor pentru turele de noapte, munca desfășurată între orele 22:00 și 6:00;
# spor pentru munca în zile de sărbătoare legală;
# spor pentru zilele de weekend;
# spor pentru orele suplimentare.
Pentru cei care își propun să se angajeze în retail, Mihaela evidențiază că acest domeniu implică și câteva provocări. În primul rând, uneori ar putea fi vorba despre volumul mare de muncă, lucrul fizic, clienți dificili, aspecte care devin copleșitoare la un moment dat. „Tinerii trebuie să știe că la Kaufland oferim suportul pentru prioritizarea sarcinilor și gestionarea timpului. Unii dintre ei au așteptări nerealiste de crește rapidă în carieră, iar din acest motiv renunță.”
„Salariul oficial nu ar trebui să fie un avantaj, ci o obligație a angajatorului”
Una dintre provocările primului job ar putea fi și primul contract de muncă. Managera HR evidențiază importanța acestui document, mai ales că el îți garantează respectarea tuturor drepturilor, un salariu primit la timp, concedii, achitarea tuturor contribuțiilor sociale, medicale și securitatea muncii. „Din păcate, pe piață încă mai avem muncă la negru. Domeniile în care se practică cel mai des activitatea fără contract sunt agricultura, construcția, comerțul. Dacă nu primești un contract de muncă, să-l ceri, pentru că este dreptul tău ca angajat. Nu te costă nimic să semnezi.” În cazul în care angajatorul nu-ți respectă drepturile stipulate în contract, poți face o sesizare la Inspectoratul Teritorial al Muncii. „Dacă ți s-a întâmplat un accident la muncă și nu ai un contract, nu ai nicio garanție că ți se plătește concediul medical. La fel, nu te protejează în cazul unei concedieri abuzive.”
Până la semnarea contractului de angajare, Mihaela te îndeamnă să atragi atenția la câteva elemente esențiale:
# contractul se perfectează în două exemplare – pentru angajator și pentru angajat;
# citește atent clauzele contractului și asigură-te că ai înțeles ce scrie acolo;
# asigură-te că salariul discutat se regăsește în contract;
# asigură-te că înțelegi cum este calculat salariul net (suma pe care o obții după deducerea taxelor);
# dacă apar întrebări, nu ezita să le adresezi.
Un alt detaliu ține de contractul part-time. Acesta presupune o normă contractuală mai mică, respectiv salariile și beneficiile vor fi direct proporționale cu aceasta. „Un tânăr care semnează un contract part-time are aceleași drepturi ca un angajat full-time. De exemplu, cei angajați part-time, de asemenea, au dreptul la 28 de zile de concediu anual.
În rețeaua de magazine Kaufland, angajatorii se asigură că toate drepturile și garanțiile sunt respectate. Mihaela spune că plata salariului se face la timp, în ultima zi a lunii, prin virament, ceea ce confirmă transparența și o evidență clară a veniturilor. „Dacă un candidat a fost acceptat, îi transmitem oferta de muncă unde se regăsesc denumirea poziției, salariul, data de început, perioada concediului, perioada de probă. Angajatul este informat despre fiecare clauză din contract și înțelege ce este trecut acolo.” În cazul în care viitorul lucrător este de acord cu reglementările, atunci va fi supus unui control medical gratuit. Cheltuielile aferente acestei examinări medicale sunt acoperite de către companie.
Pe lângă dovada medicală, candidații care vor semna un contract de muncă trebuie să prezinte buletinul de identitate și diploma corespunzătoare ultimei forme de învățământ absolvite. Până la semnarea contractului, esențial este să cunoști perioada acestuia. Managera HR lămurește că durata contractului poate fi determinată și nedeterminată. „La Kaufland, majoritatea pozițiilor sunt stabilite pentru perioade nedeterminate. Doar în cazul celor care înlocuiesc colegele plecate în concediu de maternitate încheierea contractului are loc pentru un interval determinat.”
Pe cei tentați să lucreze fără contract specialista îi atenționează că sunt și unele riscuri care ar putea să apară. În primul rând, ai putea rămâne fără salariu, concediu, riști cu securitatea personală, fiindcă angajatorul nu este obligat în acest caz să respecte normele privind siguranța la locul de muncă. „Contractul ar trebui să fie o normalitate. În continuare mai văd anunțuri că salariul oficial este un avantaj. Salariul oficial nu ar trebui să fie un avantaj, ci o obligație a angajatorului.”
Tinerilor care vor să se angajeze în retail sau care urmează să semneze primul lor contract în curând Mihaela le sugerează să nu le fie frică, să-și asume jobul pe care l-au ales, să-l practice cu încredere și să se bucure de experiența pe care o obțin.
Episodul integral de podcast îl poți urmări mai jos.
Proiectul de Orientare în carieră se întâmplă cu ajutorul celor care cred în alegeri bune pentru viitor: Kaufland Cariere – partener principal, Victoriabank – partener general.