Au început examenele de bacalaureat la liceele din România. Astăzi elevii au avut primul examen la limba și literatura română. Edupedu a publicat subiectele pe care le-au avut elevii la prima probă.
Peste 1.300 de tineri originari din Republica Moldova susțin în acest an examenele de absolvire la liceele din România.
Testul elevilor de la profil uman și pedagogic
Textul suport pentru exercițiile din prima parte a testului a fost Părintele „Geticei” de Grigore Băjenaru.

La subiectul I B, s-a cerut argumentarea modului în care înfățișarea unei persoane poate influența succesul acesteia, utilizând atât informațiile din textul Părintele „Geticei” de Grigore Băjenaru, cât și exemple din propria experiență de viață sau culturală.
Pentru subiectul al II-lea, absolvenții de liceu au trebuit să explice, în cel puțin 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului dintr-un fragment oferit.
La subiectul al III-lea, elevilor li s-a cerut redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să evidențieze relația dintre două personaje dintr-un text narativ studiat, scris de Ion Creangă sau Ioan Slavici.

Testul elevilor de la profilul real și tehnologic
Textul suport pentru exercițiile din prima parte a testului a fost Părintele „Geticei” de Grigore Băjenaru.

La subiectul III, elevilor li s-a cerut caracterizarea unui personaj din basmul cult „Povestea lui Harap Alb” sau nuvela „Moara cu noroc”.
