Academicianul Ion Bostan, o sursă de inspirație la „Forumul Băștinașilor de Succes” din satul Brânza

utm

Satul Brânza din Republica Moldova a fost, pe 1 iunie, gazda unui eveniment deosebit: „Forumul Băștinașilor de Succes”. Organizat sub auspiciile Primăriei satului Brânza, conduse de primarul Ion GAVRILA, alături de șefa Direcției Generale Învățământ Cahul, Maria BICHIR, și directoarea ad-interim a „IPLT Academician Ion Bostan”, Tatiana GAVRILA, evenimentul a celebrat realizările remarcabile ale personalităților locale care, prin muncă și dedicare, au dus numele satului cu onoare și mândrie în întreaga lume.

Unul dintre cei mai proeminenți participanți și, totodată, o sursă de inspirație profundă, a fost acad. Ion Bostan, fost rector al Universității Tehnice a Moldovei (UTM) timp de 23 de ani, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei și Rector Onorific al UTM. Prezența sa la acest forum a subliniat importanța recunoașterii valorilor locale și a legăturii indestructibile dintre rădăcini și succesul profesional.

Mesajul academicianului Ion Bostan a fost unul plin de emoție și recunoștință. D-sa a mărturisit că Brânza nu este doar un simplu punct pe hartă, ci satul care i-a oferit copilăria, primele valori, visurile și, mai presus de toate, rădăcini solide. „Satul de baștină, cu oamenii harnici, dascăli dedicați și părinți cu suflet mare, a fost pentru mine rampa de lansare spre tot ceea ce am realizat în viață”, a subliniat acad. Bostan. Această reîntoarcere acasă, chiar dacă drumurile vieții l-au purtat departe, este mereu însoțită de o emoție aparte, o dovadă a legăturii puternice cu locul natal.

Parcursul profesional al academicianului Ion Bostan este unul impresionant, marcat de perseverență și dedicare. După absolvirea liceului din Cahul cu mențiune în 1966 și a Facultății de Mecanică, specialitatea Tehnologia Construcțiilor de Mașini, în 1971, a urcat toate treptele sistemului educațional, de la asistent la profesor universitar, susținând teze de doctorat și primind Premiul de Stat în 1977.

Considerând ingineria și inovația „sensul vieții, căci fără ele, dezvoltarea este imposibilă”, acad. Bostan s-a autodefinit în timp ca un inginer dedicat. Una dintre cele mai dragi invenții ale sale este Transmisia precesională, brevetată în 1983, cu aplicații în domenii diverse, de la tehnică de zbor la roboți. Această invenție, dezvoltată ulterior în transmisia trecesională, demonstrează că ideile noi, inovatoare, pot schimba lumea prin combinarea performanțelor cinematice extinse, a capacității portante înalte și a pierderilor energetice minime.

În calitate de rector al Universității Tehnice a Moldovei timp de 23 de ani (1992-2015), acad. Bostan a transformat instituția, crescând numărul de studenți de la 7.000 la 24.500 și extinzând specializările de la 27 la 56. Sub conducerea sa, UTM a realizat proiecte de anvergură, inclusiv construirea unui Pendul Foucault la Chișinău – primul proiect de acest fel din Republica Moldova susținut financiar de Societatea Europeană de Fizică. Acest pendul, o „carte de vizită” a UTM și a Republicii Moldova, nu este doar un ceas sofisticat, ci o sursă de inspirație și creativitate științifică continuă, deschizând chiar și posibilități de cercetare privind influența corpurilor cerești asupra cutremurelor.

Deși a atins culmi profesionale deosebite, gândul acad. Ion BOSTAN a rămas mereu la Brânza. „Îmi consider visul împlinit atunci când aduc inovația acasă!”, a afirmat el. Această viziune a transformat Liceul Teoretic „Academician Ion Bostan” într-un veritabil Centru de Creație a Tineretului, cu un profil dedicat energiilor regenerabile și tehnologiilor spațiale, aducând astfel satul natal Brânza… pe harta spațială a lumii: de la Planetariu la monitorizarea sateliților.

De bună seamă, unul dintre cele mai impresionante proiecte este Planetariul liceului, primul de acest gen din Republica Moldova, inaugurat pe 1 iunie 2019. Dotat cu un telescop performant și un ecran sferic ce creează senzația de navă cosmică, Planetariul oferă elevilor posibilitatea de a călători printre stele și de a descoperi minunile universului chiar în satul natal.

Mai mult, acest Planetariu este integrat într-o infrastructură mult mai amplă: un Punct de Sprijin în rețeaua terestră de comandă și monitorizare a zborului primului microsatelit al Republicii Moldova, TUMnanoSAT, lansat cu succes în 2022. „De la Brânza, contribuim la explorarea spațiului! Suntem pe harta spațială a lumii!”, a declarat cu mândrie acad. Bostan.

Acest punct de sprijin, alături de alte cinci laboratoare specializate, un cluster de antene telemetrice și două observatoare astronomice autonome din Chișinău și Cahul, toate conectate prin fibră optică la rețeaua Europeană, demonstrează angajamentul Republicii Moldova în cercetarea spațială.

Viitorul este la fel de promițător: în 2026, UTM, în parteneriat financiar cu Dubai și tehnic cu Japonia, preconizează lansarea a încă doi sateliți noi, consolidând poziția Republicii Moldova în domeniul tehnologiilor spațiale.

Pe lângă inovațiile spațiale, liceul din Brânza a beneficiat și de instalarea unei turbine eoliene și a unei stații fotovoltaice, transformându-se într-un centru de excelență în producerea și utilizarea eficientă a energiilor regenerabile. Aceste inițiative, realizate în colaborare cu UTM, Consiliul Raional Cahul și Consiliul Local al satului Brânza, contribuie la dezvoltarea gândirii creative a liceenilor, la cunoașterea tehnologiilor moderne și la o înțelegere mai profundă a fizicii și astronomiei. De asemenea, centrul va găzdui cursuri de formare profesională pentru profesorii de fizică/astronomie din sudul țării.

„Forumul Băștinașilor de Succes” a fost o celebrare remarcabilă a reușitelor, dar și o reafirmare a potențialului extraordinar al satului Brânza. Acad. Bostan a subliniat că succesul înseamnă și a folosi cunoștințele și experiența pentru a ajuta comunitatea, a inspira tinerii și a crea oportunități. El a mulțumit Primăriei satului Brânza, Consiliului Raional Cahul și, în special,  Direcția Generală Învățământ, pentru parteneriatul de excepție și pentru investiția în educație și în viitor.

Mesajul său final a fost un îndemn la acțiune pentru tinerii din Brânza și pentru toți cei prezenți: „Să învățăm continuu, să fim curioși, să inovăm și să nu uităm niciodată de unde am plecat. Să credem în forțele proprii, să investim în cunoaștere și să nu uităm niciodată de unde am pornit. Să fim cu toții, prin ceea ce facem, ambasadori ai satului nostru drag.”

Universitatea Tehnică a Moldovei este mândră de realizările excepționale ale rectorului său onorific, acad. Ion Bostan, care continuă să inspire excelența și inovația, atât în țară, cât și pe plan internațional.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente