Un suflu nou pentru învățământul superior moldovenesc. Viziunea rectorului UTM, Viorel Bostan, la Săptămâna Educației

1-bostan

Cea de-a doua zi a Săptămânii Educației, eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), a pus în prim-plan o temă de o importanță majoră pentru viitorul țării – învățământul superior, atribuindu-i și un titlu sugestiv „Universități pentru Viitor”. În cadrul panelului dedicat managementului universitar, moderat de Adriana Cazacu, secretară de stat la MEC, discuțiile s-au axat pe procesul de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din Republica Moldova, inițiat acum trei ani și susținut financiar prin proiectul „Învățământul Superior din Republica Moldova”.

Prima întrebare adresată rectorului Universității Tehnice a Moldovei, Viorel Bostan, a vizat beneficiile concrete ale implementării acestui proiect pentru studenți, profesori și planurile de viitor ale instituției. Răspunsul rectorului UTM a subliniat impactul transformator al investițiilor și viziunea strategică a Universității Tehnice a Moldovei.

– Proiectul Învățământului Superior din Republica Moldova, implementat în universitățile din țară, a fost o gură de aer proaspăt extrem de necesară pentru supraviețuirea noastră. Un învățământ fără o bază materială bine pusă la punct nu-și are rostul, indiferent dacă vorbim de științe inginerești, medicale sau umaniste. Întotdeauna avem nevoie de acea bază pe care să construim actul educațional. Noi, inginerii, mai glumim, spunând că nu poți învăța să mergi pe bicicletă fără să ai acea bicicletă. Până acum, nu prea am avut-o și mai mult o învățam din manuale sau de pe Google. Cu implementarea acestui proiect am reușit să creăm un fundament solid pe care să construim profesiile viitorului.

UTM a beneficiat de mai multe subproiecte, între care aș menționa cele mai importante în contextul reformei care a avut loc în Republica Moldova acum câțiva ani – când Universitatea Agrară de Stat a fost altoită unui trunchi mai sănătos, cel al Universității Tehnice a Moldovei.  În urma acestui proiect, finanțat de Banca Mondială, atât domeniul agricol, cât și cel al medicinei veterinare au fost introduse ca domenii eligibile pentru finanțare. Astfel că facultățile Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, precum și Medicină Veterinară au beneficiat de cel puțin 1 milion de euro în dotări, iar săptămâna viitoare urmează să obținem ultimul lot de echipamente, astfel încât în toamnă deja să beneficiem de două facilități extraordinare: un Centru de Micropropagare a Plantelor, de care are nevoie industria horticolă-pomicolă din Republica Moldova, și de asemenea un șir de laboratoare pentru Medicina Veterinară.

E un prim pas, deoarece pe lângă echipamentele menționate, urmează și acordarea de consultări prin ghiduri, îmbunătățirea curriculei și programelor educaționale. Am colaborat mult și cu colegii din România care ne-au ajutat să corelăm programele noastre de studii conform cerințelor pe care le formulează astăzi o industrie tehnologizată.

De asemenea, în cadrul proiectului finanțat de Banca Mondială vom deschide în scurt timp un Centru de Performanță Computațională, dotat cu echipamente cu cea mai mare putere de calcul printre centrele universitare. Ne dorim ca acest centru să fie perfect funcțional. În acest scop reprezentanții UTM au vizitat mai multe centre universitare de peste hotare, unde am preluat bune practici, am identificat ce softuri vor fi rulate acolo, constituind un instrument extraordinar atât pentru procesul educațional, cât și pentru cercetarea științifică.

Alte proiecte implementate la UTM țin de domeniul ingineriei mecanice, ingineriei industriale și tehnologii. Acestea constituie un mare pas în relația noastră atât cu procesul educațional propriu-zis, cât și cu interesele actuale ale industriei, precum și pentru a crește capacitatea noastră de a avansa în domeniul cercetării științifice, în special cu caracter aplicativ.

Aceste inițiative au condus la inițierea altor proiecte și la consolidarea parteneriatelor pe care le avem, preponderent cu universitățile din România. Chiar astăzi suntem gazda unei ediții aniversare, a 35-a, a Agronomiadei – o competiție între universitățile cu profil agricol, medicină veterinară și științele vieții din România. Găzduim în cadrul ediției curente peste 500 de oaspeți – studenți, cadre didactice, care participă atât în cadrul probelor teoretice profesional-științifice, cât și sportive. Acest eveniment, de asemenea, contribuie la consolidarea relațiilor noastre cu colegii din România.

De asemenea, laboratoarele pe care urmează să le inaugurăm în domeniul științelor agricole se vor baza inclusiv pe o altă achiziție importantă a universității noastre – terenurile demonstrativ-aplicative. Aceste terenuri de circa 570 de hectare, care au aparținut pe timpuri UASM și ulterior luate, de curând au fost retrocedate. Terenurile respective prind viață acum la UTM – recent am plantat aici porumb, cu susținerea a șase companii mari din Republica Moldova specializate în domeniu, la finele lunii mai – începutul lunii iunie urmează să plantăm și o suprafață importantă cu viță-de-vie, iar în toamnă – 20 de hectare de livadă intensivă, unde inițiem o cercetare aplicativă împreună cu cele șase companii partenere. Dezvoltăm și alte proiecte, cum ar fi Spitalul Veterinar, care nu există în Republica Moldova, dar care este extrem de necesar – toate aceste inițiative derulându-se în cadrul reformei inițiate în 2022 de Guvernul Republicii Moldova odată cu fuziunea UASM și a institutelor de cercetare în cadrul UTM.

Eveniment a reunit peste 200 de participanți: rectori, profesori, cadre științifico-didactice, reprezentanți ai sectorului privat, studenți, precum și experți și practicieni consacrați domeniului învățământului universitar, demonstrând angajamentul comun pentru modernizarea educației superioare din Republica Moldova.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente