(doc) Fiecare al treilea tânăr cu vârsta de peste 18 ani trăiește în sărăcie absolută. A fost lansat raportul „Moldova Inegală”

logo pe poza 3 (2)

Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) a lansat raportul „Moldova Inegală”, ediția 2025. Analiza evidențiază inegalitățile cu care se confruntă grupurile vulnerabile din țara noastră, inclusiv tinerii, în cinci domenii-cheie: venituri, sănătate, participare civică, acces la servicii publice de gospodărie comunală și siguranța în comunitate.

Una dintre principalele constatări ale analizei, ce ține de populația generală, relevă că sărăcia rămâne una dintre cele mai acute probleme, afectând aproape o treime din populație. 15 % dintre cetățeni se confruntă cu forme extreme ale acesteia, care implică lipsa resurselor esențiale (hrană, apă, adăpost, servicii de bază) pentru o viață decentă. Totodată, familiile cu trei sau mai mulți copii sunt deosebit de vulnerabile, peste jumătate dintre acestea trăind în sărăcie absolută.

În Republica Moldova, diferențele de venit între cei mai săraci și cei mai bogați 20 % dintre cetățeni rămân mari și sunt în creștere. Potrivit raportului, în 2024, cei mai bogați câștigau în medie de circa șase ori mai mult decât cei mai săraci.

Printre cei afectați de sărăcie sunt și aproape 34 % dintre tinerii cu vârsta de peste 18 ani. Problemele economice ale acestora se reflectă și în dificultatea de a accesa servicii medicale. De exemplu, peste 13 % dintre bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani nu își permit o consultație, iar peste 14 % dintre femeile din aceeași categorie nu pot acoperi nici măcar costurile pentru transport sau medicamente.

Sursă: Biroul Național de Statistică, anul 2024

La capitolul participarea civică a tinerilor, analiza constată unele progrese. După o perioadă de stagnare, implicarea tinerilor în viața comunitară a crescut ușor, de la 10,8 % în 2023 la 12,9 % în 2025. Mai mult decât atât, aproape jumătate dintre respondenți sunt conștienți de dreptul de a solicita informații publice. „Aceste evoluții pot fi atribuite unui val nou de inițiative orientate către tineri, inclusiv proiecte de educație civică, crearea de spații de participare digitală și implicarea acestora în procese consultative mai accesibile și mai apropiate de interesele lor”, se arată în raport. Totuși, lipsa de timp rămâne un obstacol major pentru implicarea activă.

În ceea ce privește securitatea, încrederea tinerilor în poliție și în sistemul legislativ s-a menținut la un nivel moderat. Puțin mai mult de jumătate declară o „oarecare încredere” în poliție, iar 59 % cred că legislația națională protejează victimele violenței în familie. Totodată, deși peste 83 % ar raporta un caz de violență în familie, ponderea celor care consideră victima responsabilă într-un caz de viol este în creștere, ajungând la 12 % în 2025, de la 10,8 % în 2023. „Această evoluție ridică întrebări cu privire la influențele actuale asupra tinerilor, inclusiv rolul mediului online, unde narativele misogine sunt tot mai frecvente și pot fi interiorizate în lipsa unor intervenții educaționale solide”, indică CPD.

Raportul complet este disponibil mai jos.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente