AGRONOMIADA 2025: premieră la Chișinău, marca UTM

020

Pentru prima dată în istoria sa de peste trei decenii, Agronomiada, cel mai important concurs studențesc, profesional-științific și sportiv din domeniul agronomic, a trecut Prutul și a fost găzduit de Republica Moldova. Ediția a XXXV-a a evenimentului s-a desfășurat în perioada 22–25 mai 2025, în premieră, la Chișinău, sub egida Universității Tehnice a Moldovei (UTM), marcând un moment de referință în cooperarea academică româno-moldoveană în domeniul științelor agricole.

Evenimentul a devenit realitate datorită implicării directe a rectorului Universității Tehnice a Moldovei, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan, care susține constant dezvoltarea parteneriatelor academice și promovarea excelenței în învățământul superior. Cu susținerea sa, Agronomiada 2025 a fost organizată, în premieră, la Chișinău, într-o ediție aniversară de amploare.

Participăm la Agronomiada din 2004, iar de când Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM) a devenit parte componentă a Universității Tehnice a Moldovei (UTM), prezența noastră a devenit mult mai vastă și, eu cred, mult mai puternică. Anul trecut, am fost întrebați dacă dorim să organizăm Agronomiada și la Chișinău. Am zis că este o idee extraordinară, mai ales că vorbim despre o ediție aniversară. Astăzi, suntem gata peste 400 de studenți, cadre didactice, cadre de management din toate universitățile din România și sunt convins că, în următoarele câteva zile, parteneriatele pe care deja le aveam cu aceste universități recunoscute vor fi și mai puternice. Vom uni comunitățile noastre academice, studenții se vor cunoaște între ei, vom extinde mobilități, proiecte de cercetare, schimburi de cadre didactice și, de asemenea, vom înainta și proiecte comune pentru finanțare externă”, a menționat rectorul Bostan într-un interviu.

093

Efortul logistic și academic al acestui eveniment de amploare a fost gestionat impecabil de dr. Daniela Pojar, prorectoră pentru Finanțe și Relații Internaționale, a cărei implicare activă și dedicare au contribuit la succesul acestei ediții.

Este o onoare deosebită să fim gazda celei de-a XXXV-a ediții a Agronomiadei, un eveniment cu tradiție și prestigiu în spațiul academic agronomic. Organizarea acestui concurs în premieră la Chișinău reprezintă nu doar o victorie logistică, ci și un pas important în consolidarea relațiilor academice dintre Republica Moldova și România”, a menționat  prorectora Pojar.

Timp de patru zile, campusul Universității Tehnice a Moldovei s-a transformat într-un veritabil centru al excelenței agronomice, reunind peste 450 de participanți, studenți și cadre didactice din cele mai importante universități de profil: Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, Universitatea din Craiova și Universitatea Tehnică a Moldovei.

Pe parcursul acestor zile, participanții s-au întrecut în cadrul a 19 concursuri de specialitate, acoperind domenii precum fitotehnie, pedologie, agronomie, inginerie geodezică, dar și în 5 probe sportive, care au pus în valoare spiritul de echipă, fair-play-ul și energia tinereții.

În acest context, locurile obținute reflectă atât efortul individual, cât și colaborarea în echipă.

079

În cadrul ceremoniei de deschidere a concursului profesional-științific și sportiv, Agronomiada 2025, Universitatea Tehnică a Moldovei a fost invitată să adere la Consorțiul Universitar Agronomic și de Medicină Veterinară, la inițiativa dlui Sorin Mihai CÎMPEANU, președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România și rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Acest lucru semnifică recunoașterea oficială a UTM ca partener de încredere în comunitatea academică agronomică regională.

Agronomiada ediția a XXXV-a, desfășurată, pentru prima dată, la Chișinău, nu a fost doar o competiție, ci un pas important spre consolidarea cooperării academice și a excelenței în domeniul agronomic între Republica Moldova și România, contribuind la consolidarea unei rețele academice unite de valori comune și obiective profesionale similare. Prin această ediție, Universitatea Tehnică a Moldovei și partenerii săi au demonstrat că prin colaborare, inovație și implicare se pot crea punți durabile pentru un viitor agricol sustenabil și prosper.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente