Cum ar putea arăta orarul liceenilor care vor învăța după Planul-cadru inovator

elevi școală
Foto:Facebook/MEC

Din septembrie 2025, liceele din Republica Moldova vor putea să urmeze un proces educațional în baza Planului-cadru de alternativă. Acesta presupune că, din clasa a X-a, elevii vor avea doar cinci materii obligatorii. Restul vor fi la libera alegere.

Potrivit modelului propus de Ministerul Educației și Cercetării, programul de studii va fi pentru ambele profiluri: umanist și real.

Discipline obligatorii (17 ore)

DisciplinaNr. de ore în clasa a X-aNr. de ore în clasa a XI-aNr. de ore în clasa a XII-a
Limba şi literatura română444
Limba străină I444
Istoria românilor și universală222
Eu și societatea222
Matematică444
Educație fizică111

Discipline la alegere (14 ore)

DisciplinaNr. de ore în clasa a X-aNr. de ore în clasa a XI-aNr. de ore în clasa a XII-a
Biologie2/42/42/4
Chimie2/42/42/4
Fizică. Astronomie2/42/42/4
Informatică și TIC222
Geografie222
Filosofie222
Psihologie222
Economie și antreprenoriat222
Științe politice222
Socializare juridică222
Limba străină II222
Literatura universală222
Curriculum extins la limba şi literatura română222
Curriculum extins la istoria românilor și universală222
Curriculum extins la matematică222

Dintre disciplinele de mai sus va trebui să alegi doar câteva care te interesează. În total, va trebui să studiezi 14 ore.

De exemplu, poți avea următoarele materii:
# fizică – patru ore;
# informatică și TIC – două ore;
# economie și antreprenoriat – două ore;
# filosofie – două ore;
# științe politice – două ore.

Disciplinele la alegere pe care le vei selecta în clasa a X-a va trebui să le studiezi și în clasele a XI-a și a XII-a. Nu vei putea să le schimbi. La o materie dintre acelea la alegere va trebui să susții examenul de bacalaureat.

Discipline opționale (două ore)

Disciplinele opționale vor fi selectate din lista aprobată de Ministerul Educației și Cercetării. Conform planului inovativ, vei avea două lecții opționale pe săptămână. În fiecare an de liceu vei putea să îți alegi disciplinele pe care să le studiezi.

Numărul total de ore:
# clasa a X-a – 33 de ore;
# clasa a XI-a – 33 de ore;
# clasa a XII-a – 33 de ore.

Amintim că, în cadrul emisiunii „Vorbim la pauză”, ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că sunt câteva instituții care au acceptat acest plan-cadru. Școlile vor avea parte de suport metodologic și mentorat. Pentru ca o instituție să poată avea acest plan, trebuie să obțină decizia consiliului profesoral, dar și să adune opiniile elevilor și ale părinților, de exemplu, printr-un minireferendum. De asemenea, e important ca instituțiile să aibă circa 60 de elevi în clasa a X-a pentru a se asigura că cel puțin 10 elevi vor alege să studieze câte o disciplină.

Școlile interesate de Planul-cadru inovator pot să trimită o scrisoare de intenție până în data de 30 aprilie 2025 la adresa de e-mail [email protected]. Mai multe detalii citește în acest material.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente