Topul studenților UTM – sesiunea de iarnă 2024/2025

UTM-ZiuaStud_0026_lr-1-1536×1022
Foto:UTM 

În semn de apreciere pentru excelența academică, Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) își onorează, an de an, studenții cu cea mai performantă reuşită, incluzându-i în renumita Listă a rectorului și decanilor. Aceste distincții reprezintă o recunoaștere a succesului academic, un simbol al angajamentului constant și al perseverenței în atingerea performanțelor.

În urma sesiunii de iarnă a anului universitar 2024-2025, „Lista rectorului”, care reunește top 1 % dintre studenții cu cele mai înalte reușite academice, evidențiază 72 de tineri, cu medii între 10,00 și 9,59.

„Listele decanilor”, care reprezintă top 3 % al celor mai buni studenți din fiecare facultate, însumează 210 studenți, cu rezultate între 9,83 și 8,91.

Cea mai impunătoare este „Lista decanului FCIM”, cu 75 de studenți, urmată de FUA – 27, FIEB – 18, FD – 16, FMV – 13, FTA – 13, FIMIT – 13, FCGC – 12, FEIE – 9, FȘASM – 9 și FET – 5.

Performanțele nu sunt întâmplătoare, ci rezultatul muncii constante și al perseverenței. Așa cum spunea Aristotel: „Suntem ceea ce facem în mod repetat, prin urmare excelența nu este un act, ci un obicei”, acești studenți sunt o dovadă vie a prezentului aforism, reprezentând modele inspiraționale, demne de admirația și respectul întregii comunități academice.

Pentru a celebra succesul tinerilor și a încuraja performanțele academice, panourile informaționale din holurile tuturor corpurilor de studii ale celor 11 facultăţi vor expune planșeele cu Lista rectorului și Listele decanilor, servind în calitate de sursă de inspirație pentru colegi, motivându-i să-și depășească limitele, devenind cea mai bună versiune a lor.

De asemenea, va fi actualizat și site-ul https://merit.utm.md/ și în holurile blocurilor de studii.

Prin această inițiativă, UTM stimulează dezvoltarea personală și profesională a studenților, consolidând o comunitate universitară dinamică și prosperă. În acest context, UTM își reafirmă misiunea de a oferi o educație de înaltă calitate, de a stimula inovația și de a contribui la formarea unei generații de profesioniști, determinați să exceleze în domeniul lor de activitate.

Vă felicităm, dragi studenți merituoși! Vă mulțumim pentru dedicare, perseverență și pasiunea cu care contribuiți la dezvoltarea comunității academice UTM-iste!

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente