Elevii și profesorii din municipiul Chișinău care au obținut locuri de frunte la olimpiadele școlare municipale din anul 2024 încă nu au fost remunerați financiar. Direcția Generală Educație Tineret și Sport (DGETS) din Chișinău, deși a rezervat bani pentru premierea olimpicilor, spune că nu ar fi premiat olimpicii din cauza unei legi abrogate în anul 2021 și fiindcă regulamentul de premiere „nu prevede o instrucțiune clară cu privire la eliberarea în numerar a premiilor bănești”. Pe de altă parte, elevii din alte localități spun că au primit premiile bănești încă în anul 2024.
După publicarea anchetei „Educație cu gust de alcool?”, în adresa redacției noastre a parvenit un mesaj din partea unui câștigător al olimpiadelor școlare municipale din 2024. Acesta ne-a spus că niciun elev din capitală încă nu și-a revendicat banii pentru locurile obținute la etapa municipală a olimpiadelor din anul 2024.
Tânărul ne-a povestit că a mers de mai multe ori la DGETS pentru a afla motivul întârzierii plăților, însă nu a primit un răspuns clar. La prima sa vizită, care a avut loc în luna septembrie, i s-a sugerat că banii vor fi acordați, însă la patru luni distanță, premiile așa și nu au fost distribuite.
Problema nu a fost sesizată doar de către mine. Cunoscuți de-ai mei din multiple licee din capitală sunt revoltați. Deși banii respectivi nu reprezintă o sumă semnificativă, am fost intrigat de faptul că ei nu au fost acordați – deci am decis să cercetez.
În anii precedenți, aceste premii ajungeau de obicei la jumătate de an după ce olimpiadele au avut loc, însă anul acesta, deși diplomele le-am primit, banii – nu.
Câștigătorul olimpiadelor municipale din 2024
Am discutat și cu alți olimpici din Chișinău, care ne-au confirmat că nu au primit încă premiile. Pentru a determina dacă această problemă este una locală sau națională, am vorbit și cu olimpicii din diferite raioane ale țării. Cel puțin în Orhei, Criuleni și Soroca, tinerii ne-au spus că au fost premiați anul trecut de direcția raională responsabilă de domeniul educației.
Astfel, am decis să adresăm o solicitare de informații în adresa DGETS pentru a afla dacă instituția a prevăzut bani pentru premierea olimpicilor și de ce încă nu a oferit premiile. DGETS ne-a oferit răspunsul cu o întârziere de 16 zile, adică după 26 de zile, în loc de 10 stipulate în lege.
„La moment, soluțiile au fost identificate”
DGETS a confirmat că primăria a rezervat anul trecut 94 250 de lei pentru a premia elevii olimpici. Instituția a menționat că la olimpiada din 2024 s-au clasat pe locuri premiante 782 de elevi.
Neoferirea premiilor este explicată de DGETS prin faptul că „Regulamentul privind activitățile de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte în învățământul general” nu prevede o instrucțiune clară cu privire la eliberarea în numerar a premiilor bănești.
De asemenea, instituția spune că „a fost necesar să se identifice soluții pentru modalitatea de eliberare a premiilor bănești elevilor”, deoarece Hotărârea Guvernului nr. 764/1992, care reglementa operațiunile de casă, a fost abrogată, iar instituțiile bugetare pot păstra numerar în casierie doar pentru maximum trei zile lucrătoare.
Menționăm că Hotărârea Guvernului nr. 764/1992 a fost abrogată încă la sfârșitul anului 2021.

Pe final, DGETS ne-a spus că „la moment, soluțiile au fost identificate” și ne-a asigurat că elevii premianți la olimpiadele școlare „în următoarele zile își vor primi premiile bănești”.
De când am recepționat mesajul DGETS au trecut 12 zile. Contactând mai mulți câștigători ai olimpiadei municipale din Chișinău din 2024, ei ne-au spus că încă nu au primit premiile.
Olimpiade bani DGETS by Maxim Pistrui
Am solicitat o reacție din partea Ministerului Educației și Cercetării (MEC) cu referire la problemele tehnice invocate de DGETS în procesul de premiere a elevilor. MEC, citând Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, ne-a spus că „aspectele de procedură financiară, precum procedurile de eliberare a numerarului, sunt stabilite prin acte normative emise și aprobate de Ministerul Finanțelor”.