Elevii din regiunea transnistreană vor învăța de la distanță. 130 de școli au fost deconectate de la căldură

Transnistria((
Foto:neweasterneurope.eu

Elevii din regiunea transnistreană vor învăța de la distanță după vacanța de iarnă. În același timp, 40 de grădinițe vor continua să fie conectate la căldura, însă doar instituțiile frecventate de copiii părinții cărora sunt implicați în activități de anticriză. Anunțul a fost făcut de așa-numitul lider al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski.

După ce, în dimineața zilei de 1 ianuarie 2025, Rusia a oprit livrările de gaze naturale către Tiraspol, iar în Stânga Nistrului majoritatea localităților au început să fie deconectate de la căldura centralizată și apa caldă, așa-numitul lider de la Tiraspol a anunțat că 130 de școli au fost deconectate de la agentul termic.

„Școlile, după experiența din perioada pandemiei, vor trece la învățământul de la distanță după sărbătorile de iarnă. 40 de grădinițe au fost conectate cu căldură și vor putea primi copiii ai căror părinți sunt implicați în activitatea anticriză și în susținerea vieții republicii”, se arată în mesajul scris de Krasnoselski în această dimineață.

Din 2023, Ucraina a anunțat că nu va mai permite tranzitul gazului rusesc pe teritoriul său odată cu expirarea contractelor în vigoare, adică din 2025. Respectiv, în dimineața zilei de 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit transportul gazului natural rusesc prin teritoriul său, iar Rusia nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind livrarea de gaze în Stânga Nistrului. Moscova trebuia să livreze gaz la Tiraspol până pe 30 septembrie 2026 și o poate face prin surse alternative, cum ar fi gazoductul TurkStream, dar nu a întreprins nicio măsură în acest sens. În aceste condiții, încălzirea centralizată și furnizarea apei calde au fost sistate în majoritatea localităților din regiunea transnistreană.

În aceste condiții, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că Guvernul, împreună cu partenerii de dezvoltare, a pregătit un plan pentru acordarea ajutorului umanitar cetățenilor noștri din Stânga Nistrului. Ulterior, Maia Sandu a declarat că regimul de la Tiraspol a refuzat ajutoarele umanitare propuse de Chișinău.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente