Deputații au votat în lectura a doua interzicerea utilizării telefoanelor mobile și a altor echipamente de comunicații electronice în timpul lecțiilor. Astfel, instituțiile de învățământ vor putea veni cu metode de implementare a noii reguli după ce decizia va fi publicată în Monitorul Oficial.
Totuși, utilizarea telefoanelor pe parcursul lecțiilor va fi permisă în scop educațional, în situații de urgență (cum ar fi starea de sănătate) și în cazul necesității monitorizării sănătății elevilor cu dizabilități sau boli cronice severe, confirmate documentar.
În perioada care urmează, va fi publicat un regulament care va explica condițiile și modul de utilizare a telefoanelor mobile.
Amintim că în data de 20 noiembrie, miniștrii au votat introducerea în Codul educației a unui articol care interzice utilizarea telefoanelor mobile în timpul lecțiilor. Elevii vor putea utiliza gadgeturile doar în scopuri educaționale, dacă acest lucru va fi permis de profesori, fie în situații de urgență sau cazuri care implică sănătatea elevilor.
Autoritățile au anunțat la finele lunii august că gadgeturile nu vor fi interzise total, dar ar urma să fie depozitate într-o cutie specială și oferite elevilor în pauză.
În luna iunie, MEC a postat pe Facebook un chestionar privind interzicerea telefoanelor în școli. La el au răspuns aproximativ 13 000 de persoane, 48 % susținând interzicerea completă a telefoanelor mobile în școli.
Citește în acest material ce cred elevii despre interzicerea telefoanelor. Elevii de la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” au dezbătut legea, iar argumentele acestora pot fi vizionate în acest videoclip.