Profesioniști din domeniul stomatologic din întreaga Republica Moldova s-au reunit pe 11 și 12 octombrie la Chișinău pentru cursul intensiv de două zile „Clear Aligner Therapy”. Organizat de Global Biomarketing Group Moldova (GBG Moldova), evenimentul s-a focusat pe avansarea tratamentului ortodontic cu ajutorul aparatelor dentare transparente – alignerelor.
„După cum știți, Global Biomarketing Group este promotorul noilor tehnologii în medicină. Acest eveniment are ca scop promovarea tehnologiilor avansate în domeniul stomatologiei”, a declarat Tudor Ceaicovschi, directorul GBG Moldova. „Suntem norocoși să avem printre participanți cei mai profesioniști ortodonți, care au posibilitatea de a învăța de la un expert de talie mondială.”
Cursul a fost condus de profesorul Vincenzo D’Antò de la Universitatea din Napoli, Italia. „Aceasta este prima mea vizită în Moldova și sunt încântat să fiu aici. Am fost extrem de impresionat de nivelul ridicat de profesionalism al medicilor participanți la curs”, a remarcat acesta.
Workshopul a fost împărțit în două segmente: cursul „start up” în prima zi și cursul avansat în a doua zi. Prima zi a introdus practicienii în principiile fundamentale ale tratamentelor cu alignere transparente, abordând probleme ortodontice comune, cum ar fi înghesuirea și spațierea dinților. Participanții au explorat biomecanica de bază, diferitele tipuri de alignere și strategiile de tratament pentru cei mai tineri pacienți.
În cea de-a doua zi, accentul a fost pus pe metodologii avansate, cu atenția sporită acordată gestionării malocluziei la copii și adulți. Tematica a inclus malocluzii verticale și transversale, disfuncția articulației temporomandibulare (ATM) și integrarea dispozitivelor de ancorare temporară (TAD) în planurile de tratament.
Profesorul D’Antò a remarcat avantajele alignerelor transparente față de aparatele dentare tradiționale, în special pentru pacienții de vârstă mică. „Majoritatea tratamentelor ortodontice se efectuează la pacienți în creștere – în principal copii. Când se pot utiliza instrumente mai puțin invazive, cum ar fi alignerele transparente în locul aparatelor dentare tradiționale, acest lucru face o mare diferență. Aparatele dentare tradiționale sunt destul de invazive și, sincer, sunt destul de inestetice. Pe de altă parte, alignerele transparente îmbunătățesc aderența pacientului, deoarece copiii sunt mult mai dispuși să utilizeze ceva mai puțin vizibil.”
Participanții și-au exprimat aprecierea pentru aplicațiile practice ale trainingului. „Alignerele rezolvă multe probleme legate de ocluzie, dar de asemenea sunt preferate de pacienți și din motiv că sunt mai practice, ușor de purtat și mai puțin vizibile”, a spus Adelina Galușca, medic rezident în primul an.
Având în vedere că GBG Moldova este distribuitorul exclusiv al alignerelor Ordoline în Republica Moldova, există optimism cu privire la viitorul tratamentului ortodontic în țară. „Cred că domeniul alignerelor va cunoaște o creștere rapidă în Moldova. Acum, când o companie importantă a devenit distribuitorul exclusiv al alignerelor aici, va crește gradul de conștientizare atât în rândul medicilor, cât și al pacienților”, a declarat profesorul D’Antò.
La ziua de azi, Ordoline, este unicul sistem de alignere înregistrat în registrul de stat al dispozitivelor medicale al Agenției Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale din Republica Moldova, fapt care denotă că acest produs a trecut toate certificările și testările necesare și poate oferi rezultate predictibile și exacte pentru pacienți.
La finalul cursului, participanții au primit certificate pentru 12 ore de educație medicală continuă, recunoscându-le astfel cunoștințe aprofundate în tratamentul cu alignere transparente.