Ai fost admis(ă) la un liceu din România? Felicitări! Urmează trei sau patru ani în care vei căpăta experiențe noi, vei lega prietenii și îți vei îmbunătăți cunoștințele în funcție de filiera aleasă. Reamintesc, în sistemul de învățământ liceal din România sunt trei filiere distinctive. Acum că vacanța se sfârșește, cred că e momentul potrivit pentru a discuta despre structura anului școlar.
Semestre? Nu, module!
Elevii din România nu așteaptă încheierea semestrului pentru a se bucura de vacanță. Ei așteaptă să se termine modulul. Așadar, anul școlar este împărțit în cinci module. Iată cum sunt structurate acestea:
# modulul I: 9 septembrie – 25 octombrie 2024;
# modulul II: 4 noiembrie – 20 decembrie 2024;
# modulul III: 8 ianuarie – 7, 14 sau 21 februarie 2025;
# modulul IV: 17, 24 februarie sau 3 martie 2025 – 17 aprilie 2025;
# modulul V: 28 aprilie – 20 iunie 2025.
Pentru că sunt cinci module, vacanțe tot cinci sunt. Iată când te vei putea bucura de vacanță fiind liceean(ă) în România în anul școlar 2024/2025:
# 26 octombrie – 3 noiembrie 2024;
# 21 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025;
# o săptămână flexibilă între 10 februarie și 2 martie 2025, stabilită de fiecare inspectorat școlar județean;
# 18 aprilie – 27 aprilie 2025;
# 21 iunie – 7 septembrie 2025 (vacanța de vară).
Programele educative „Școala altfel” și „Săptămâna verde”
Mai știi activitățile pe care le-ai avut cu colegii de clasă și diriginta/dirigintele în anii de gimnaziu? În România aceste activități fac parte din programul educativ „Școala altfel”. Acesta are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia fiecărei unități de învățământ. În timpul „Școlii altfel”, elevii merg în excursii, vizitează muzee, se duc la cinema și participă la evenimente pentru tineri împreună cu colegii lor de clasă și diriginta/dirigintele.
Totodată, elevii români au parte și de „Săptămâna verde”, un alt program educativ. Și acesta durează cinci zile lucrătoare consecutive. Timp de o săptămână, elevii participă la activități dedicate mediului. Aceștia organizează acțiuni de salubrizare, plantează copaci sau flori și promovează un mod sănătos de viață.
Aceste două programe se vor desfășura în intervalul 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025, pe durata a cinci zile lucrătoare consecutive, stabilite de fiecare unitate de învățământ. Cele două programe vor avea loc în perioade diferite, iar pentru liceele tehnologice și învățământul profesional, activitățile vor include instruirea practică.
Ce ar mai trebui să știi
Cursurile vor începe pe 9 septembrie 2024. Cu toate acestea, durata anului școlar diferă pentru anumite clase:
# clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă vor avea 34 de săptămâni de cursuri, încheindu-se pe 6 iunie 2025;
# clasa a VIII-a va avea 35 de săptămâni de cursuri, cu final pe 13 iunie 2025;
# elevii din liceele tehnologice și învățământul profesional vor avea 37 de săptămâni de cursuri, până pe 27 iunie 2025.
Astea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă urez succes în noul an școlar, răbdare și perseverență. Să sune clopoțelul!