Profesorii tineri din Moldova vor beneficia de ghidare profesională de la mentori

evenimente universitate profesori cadre didactice scoala
Foto:diez.md

Cadrele didactice debutante și stagiarii din instituțiile de învățământ general din Republica Moldova vor beneficia de un program de orientare la locul de muncă. Proiectul a fost aprobat de Cabinetul de Miniștri în cadrul ședinței din 4 septembrie 2024.

Scopul acestui program este de a sprijini integrarea profesională a noilor angajați din sistemul educațional. Măsurile adoptate de Guvern vizează dezvoltarea continuă a competențelor profesionale și personale ale cadrelor didactice și manageriale, promovarea inovației și leadershipului în educație, precum și asigurarea unei stări de bine la locul de muncă, contribuind astfel la progresul elevilor.

„Ne așteptăm ca rețeaua națională de mentori prevăzută în regulament să faciliteze diseminarea bunelor practici pedagogice și promovarea acestora în sistemul educațional, să sprijine integrarea eficientă a tinerilor specialiști, să crească motivația cadrelor didactice și de conducere și să promoveze inovația și leadershipul în educație” a declarat Galina Rusu, Secretar de Stat.

Programul de mentorat va include trei forme:
# mentorat de practică;
# mentorat de inserție profesională;
# mentorat de dezvoltare profesională la locul de muncă.

Pentru a deveni mentor, persoanele trebuie să dețină calificări și experiență profesională adecvate. Cerințele variază în funcție de nivelul de mentorat (național, regional sau instituțional) și includ absolvirea unor programe de formare specializată, promovarea evaluărilor și obținerea certificatelor necesare.

Activitatea mentorilor va fi evaluată conform unei metodologii dezvoltate de Institutul Național pentru Educație și Leadership.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente