Acum o lună vă povesteam despre Cătălin Muscinschi, un tânăr originar din orașul Soroca care își va finaliza anii de liceu în Armenia datorită bursei UWC. La ediția din acest an, patru elevi din Republica Moldova au reușit să acceadă în finala proiectului. Printre ei se numără și Silvia Negru, elevă a Liceului Teoretic „Alexei Mateevici” din Căușeni. Tânăra a finalizat clasa a X-a, iar în toamna anului curent va începe studiile la o școală din orașul chinezesc Changshu datorită bursei UWC.
Silvia a aflat despre posibilitatea de a se înscrie la această bursă datorită prietenilor săi care, la fel ca și ea, se implică în diverse proiecte internaționale. „Când am decis să candidez pentru această bursă, am fost foarte motivată de dorința de a obține o educație de calitate într-un mediu internațional. Încă de la o vârstă fragedă mi-am dat seama că nu îmi doresc să fac liceul în Republica Moldova.”
Entuziasmul elevei a fost împărtășit și de către profesorii acesteia, ei fiind foarte bucuroși că cineva din raionul Căușeni a reușit să ajungă tocmai în China pentru a învăța. Tot ei au fost cei care au ajutat-o cu scrisorile de recomandare și cu alte aspecte birocratice necesare pentru înscrierea la bursa UWC. „Au spus că mă vor invita la liceu să le vorbesc elevilor despre această oportunitate.” Similar cadrelor didactice, și părinții Silviei au fost încrezători că fiica lor va reuși să obțină această bursă. „M-au susținut foarte mult și le sunt recunoscătoare, deoarece niciodată nu mi-au interzis să particip la acest gen de proiecte chiar dacă este foarte departe și nu ne vom vedea un an.”
Etapele de selecție a bursierilor UWC
Procesul de obținere a bursei UWC constă din trei etape care se desfășoară în regim online:
# proba orală;
# interviul în grup;
# interviul individual.
Pentru proba orală candidații redactează trei eseuri, interviul în grup se bazează pe analiza unor situații concrete, iar cel individual vine să evidențieze personalitatea candidatului. Despre specificul fiecărei etape Silvia ne va povesti într-un alt material. După desemnarea bursierilor, aceștia urmează să fie repartizați în unul dintre cele 18 colegii UWC. „În timpul interviului individual le-am spus evaluatorilor că mi-ar plăcea să învăț în Italia, fiindcă este mult mai aproape de Republica Moldova atât din punct de vedere geografic, cât și cultural. După ce am trecut de toate etapele, mi-am dat seama că voi merge în China, așa cel puțin am simțit.”
Costul studiilor la unul dintre colegiile UWC este de aproximativ 97 000 de dolari pentru întreg programul, respectiv organizatorii decid acordarea burselor în proporție de 100 % sau de 80 % pentru elevi din mai multe țări ale lumii. Silvia a reușit să obțină o bursă de 80 %, ceea ce înseamnă că ea trebuia să achite încă 20 000 de dolari. „Pentru mine a fost o sumă destul de mare. Eram gata să refuz bursa din această cauză, dar școala din China a revizuit aplicația mea, actele mele, unele declarații bănești din partea părinților și au decis să-mi acorde încă 10 %, iar acum voi achita pentru cei doi ani doar 10 000 de dolari și alte cheltuieli pe care bursa nu le acoperă, cum ar fi biletele pentru avion sau banii de buzunar.” Tânăra ne-a lămurit că valoarea bursei este decisă de către școala la care urmează să fie repartizați candidații. Deci, reprezentanții instituției aleg ce fel de bursă să ofere fiecărui elev din țările aplicante.
„Mi-aș dori să promovez turismul nostru și locurile frumoase pe care le avem”
În mai puțin de trei săptămâni, mai exact pe 24 august, Silvia urmează să zboare către Changshu pentru a participa la câteva sesiuni de orientare astfel încât să se familiarizeze cu școala și să cunoască comunitatea academică. „În primele săptămâni vom putea testa și disciplinele pe care le-am ales, iar dacă nu ne vom regăsi, vom avea posibilitatea să le modificăm.” Sistemul internațional permite elevilor să-și aleagă șase obiecte. Trei dintre ele Silvia le va studia la un nivel avansat, iar altele trei – la un nivel secundar. „În primul caz voi alege limba engleză, literatura și matematica, iar la nivelul secundar cred că mă voi orienta către limba chineză, chimie și filosofie.” Pentru că artele vizuale sunt foarte dezvoltate în rândul colegiilor UWC, Silvia a ales să facă teatru.
Dacă în privința celorlalte obiecte nu este încă sigură, eleva consideră că studierea limbii chineze reprezintă o oportunitate excelentă, mai ales că a reușit să învețe deja câteva cuvinte, dar accentul lasă de dorit, spune Silvia. „Am citit foarte mult despre cultura lor sau cum ar trebui să ne prezentăm în societate. Va fi complicat, deoarece în China sunt interzise rețelele sociale. O să-mi fie greu să mă adaptez și la cultura lor, fiind una foarte diferită. La fel, cred că la început o să-mi ia ceva timp să mă obișnuiesc cu ideea că va trebui să locuiesc cu mai multe persoane în aceeași cameră, respectiv, voi avea parte de mai puțină intimitate.”
Plecarea Silviei în China înseamnă și promovarea Republicii Moldova pe continentul asiatic. Tânăra a început deja pregătirile, și-a cumpărat un costum popular și plănuiește să achiziționeze cadouri și suvenire pentru colegii și profesorii din China. „Mi-aș dori să promovez turismul nostru și locurile frumoase pe care le avem. Desigur, aș vrea mult să povestesc despre raionul meu, Căușeni, pentru că este și casa mea sau locul de unde am pornit.” După plecarea în China, Silvia va simți cel mai mult lipsa prietenilor și a familiei. „Vorbind despre mâncare, probabil o să-mi fie dor de mămăligă.”
Era inevitabil ca activitățile extracurriculare să lipsească din agenda elevei. Drept urmare, a reuși să se informeze despre oportunitățile pe care i le va oferi colegiul din China, iar printre acestea se numără: sculptatul, curățenia prin oraș, predarea limbii engleze pentru copii, înotul, caiacul și altele. „Mi-aș dori să învăț copiii limba engleză sau să particip la activități care implică ieșirea în oraș. Unul dintre principalele mele obiective este să vizitez cât mai multe locuri din China, deoarece este un stat mare și cu foarte multe locuri frumoase.”
Cei doi ani de studiu la colegiul din China vor culmina cu susținerea unui bacalaureat internațional, compus din mai multe teste și o lucrare din aproximativ 4 000 de cuvinte pe care trebuie să o scrie absolventa. După acest examen, Silvia vrea să-și continue studiile universitare în Statele Unite ale Americii, în domeniul ingineriei aeronautice, iar colegiul UWC este locul în care va fortifica o bază în acest sens. „Îmi doresc să mă dezvolt din punct de vedere profesional, iar după ce mă voi simți împlinită și la nivel de carieră, cu siguranță o să mă întorc în Republica Moldova pentru a încerca să creez o schimbare și aici.”
Într-un material viitor, Silvia va veni cu o serie de sfaturi și recomandări pentru tinerii care își doresc să beneficieze de bursa UWC. Veți avea posibilitatea să aflați care sunt criteriile de eligibilitate, cum trebuie să vă pregătiți pentru cele trei etape ale concursului de selecție, care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să țineți cont și ce cheltuieli acoperă bursa.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.