La doar patru zile după ce am împlinit 18 ani, am pornit în prima aventură de unul singur. Aceasta m-a purtat de la Chișinău până la Krems, un oraș studențesc de lângă Viena. Provocările întâlnite pe parcurs au fost numeroase, de la lipsa internetului și orientarea în spațiu de sine stătător, până la faptul că eram cât pe ce să-mi uit bagajul într-unul dintre trenuri.
Într-o seară de marți, la început de mai mi-a venit o idee spontană. M-am gândit să-mi vizitez unul dintre cei mai buni prieteni cu ocazia zilei mele de naștere. Un factor decizional era că urma să împlinesc vârsta de 18 ani – momentul perfect pentru o primă călătorie fără părinți. În aceeași seară, după ce am coordonat cu Ion, prietenul meu, partea logistică, am cumpărat biletele de avion și tren. M-am culcat împlinit și mi-am pus în calendar data zborului.
În ziua de 28 mai, la exact patru zile de la ziua mea de naștere, am luat avionul din Chișinău spre Budapesta. Era prima dată când călătoream singur cu avionul și am avut un amestec atât de libertate, cât și de responsabilitate. A trebuit să mă asigur că am toate documentele necesare, să găsesc poarta de îmbarcare și să mă descurc cu formalitățile care apăreau pe parcurs. Pentru prima dată în viață nu mai erau mama sau tata care să-mi spună tot ce am de făcut la fiecare pas. Deși pe alocuri eram nesigur, în general mă simțeam destul de încrezător în mine.
Chiar dacă apăreau unele frici, știam că cel mai important era să rămân calm și să găsesc o soluție optimă din orice situație. Cred că și entuziasmul de a călători singur pentru prima dată m-a ajutat să-mi țin dispoziția la cel mai înalt nivel și să savurez experiența.
Când am ajuns în Ungaria, a trebuit să mă orientez rapid, având în vedere că roamingul de la telefon nu mergea. Aveam 40 de minute pentru a ajunge la gara de tren din Budapesta. Cu toate că am simțit stres pe „umerii mei” și timpul parcă se scurgea de două ori mai repede, m-am conectat la Wi Fi-ul din aeroport și le-am explicat situația părinților. Așadar, am decis să iau totuși un taxi pentru ca să fiu sigur că nu pierd trenul spre Sankt Polten, un orășel care se află între Viena, capitala Austriei, și Krems, orașul meu de destinație. Am luat din timp bilet la tren, respectiv nu puteam să-l pierd. Taxiul a ajuns până la mine în aproximativ trei minute. Când am urcat, am simțit o senzație de ușurare, mai ales că șoferul văzuse că eram turist și m-a întrebat imediat în limba engleză: ,,Hello. Are you Cristian?”. După ce am răspuns afirmativ, am pornit la drum.
Am ajuns la gară după aproximativ 35 de minute de mers. Am achitat 10 650 de forinți, ceea ce s-ar echivala cu aproximativ 500 de lei. Era un preț rezonabil, având în vedere distanța lungă parcursă și faptul că o bună parte din drum era ambuteiaj. Am observat că erau trei accidente pe traseu și trecând de ele traficul s-a fluidizat instant. Când am ajuns în tren, aveam o senzație de ușurare. Trenul era de mare viteză, avea internet extrem de bun și eram mândru să-i comunic mamei că nu m-am pierdut prin Europa de unul singur. Călătoria cu trenul a fost încântătoare. Am reușit să admir peisajele superbe ale Ungariei și după, evident, ale Austriei și să mă relaxez după zbor. Cel mai frumos peisaj mi s-a părut cel al naturii dintre orașe, datorită simplității sale. Trenurile din Europa sunt foarte confortabile și bine organizate, iar acest lucru mi-a dat o senzație de siguranță și confort.
Am ajuns la Sankt Polten după aproximativ două ore de drum. A trebuit să mă dau jos din trenul rapid și să urc în alt tren, puțin mai lent și puțin mai vechi, dar și care nu avea internet. Totuși, acesta avea să mă ducă până la destinația finală, Krems, un oraș studențesc de lângă Viena. Era deja ora 10 seara, iar afară era noaptea, respectiv, nu aveam prea multe opțiuni ca să mă pot orienta în spațiu. Ca să mă asigur că ajung la destinație, am numărat toate stațiile. La gară am fost întâmpinat de vechiul meu prieten din Moldova. Am procurat doar un singur bilet pentru călătoria mea cu cele două trenuri. Acesta m-a costat 24 de euro, aproximativ 465 de lei, dar având în vedere că în total am mers mai mult de trei ore, suma a fost justificată.
Ajunși în apartamentul pe care Ion îl închiriază împreună cu prietena lui, ne-am delectat cu mâncare tradițională moldovenească și am vorbit despre tot și toate până pe la trei dimineața. Printre subiectele pe care le-am discutat s-au numărat facultatea, viața în Austria, avantaje, dezavantaje, dacă merită să rămâi în Moldova după ce termini liceul, unde te poți angaja după facultate și multe, multe altele. Nu ne-am văzut de un an de zile și cu siguranță foarte multe s-au schimbat în viața fiecăruia dintre noi.
Apartamentul lor este unul foarte simplu, dar cu gust. Acesta are un antreu, o bucătărie, o baie, un dormitor/living room și, spre surprinderea mea, o mică grădină amenajată cu terasă acoperită și, evident, grătar. Per general, mi-a părut apartamentul ideal pentru doi studenți, mai ales dacă mai vrei să inviți și câțiva prieteni la niște jocuri de societate în weekend sau după ore.
În următoarele două zile, cu Ion, care a organizat totul, de la traseu, până la atracții turistice, și prietena lui am explorat intensiv orășelul Krems și împrejurimile sale alături și de alți studenți moldoveni de acolo. Cu toate că este un oraș mic, acesta este totuși plin de viață datorită parcurilor pline cu oameni de toate vârstele care merg cu bicicleta sau aleargă, promovând astfel un mod sănătos de viață, iar străzile pietruite, clădirile istorice și atmosfera caldă datorită numeroșilor studenți internaționali chiar m-a făcut să mă simt ca un coleg de-ai lor de acolo. Am vizitat universități, cafenele, cluburi și am participat la evenimente locale, ceea ce mi-a oferit o perspectivă autentică asupra vieții de student în Austria. Îmi vine și acum în minte momentul când de la o cafenea locală din orășel am gustat pentru prima dată înghețată cu gust de rom, care credeam că va avea un gust foarte straniu, dar, de fapt, era destul de dulce și pentru mine, cel puțin, s-a asociat foarte mult cu gustul de fistic la înghețată. Cu toate acestea, cel mai mult m-au impresionat universitățile de acolo, care sunt mai exact trei la număr: Danube University, IMC University of Applied Sciences și Karl Landsteiner Private University for Health Sciences. Toate au parte de o arhitectură modernă, foarte simplă și care nu ar părea ca niște universități dacă te-ai uita dinafară.
În ultima mea zi în Austria, am decis, împreună cu Ion, să facem o excursie de o zi la Viena. El urma să-mi arate și să-mi povestească despre toate locurile turistice pe care le-am vizitat. Respectiv, în jurul orei opt dimineața, am luat trenul din Krems spre Viena, entuziasmat să descopăr capitala Austriei. Călătoria a fost puțin mai lungă decât ne-am așteptat, pentru că nu am luat drumul cel mai scurt. Am pierdut al doilea tren și trebuia să luăm metroul pentru a ajunge până în centrul Vienei. Călătoria a fost una în mare parte confortabilă, iar peisajele de pe drum au fost deosebit de frumoase. Am trecut prin regiuni agricole și sate pitorești, care la prima vedere nu erau ceva „uau!”, dar care cumva totuși ofereau o senzație de calm, iar casele, organizate frumos în cartiere, mi-au atras atenția.
Ajuns la Viena, m-am pierdut în farmecul orașului: atmosferă caldă, o mulțime de oameni de diferite naționalități și, evident, vremea mereu schimbătoare pe parcursul unei zile. Am vizitat atracțiile turistice celebre: Palatul Schönbrunn, Catedrala Sf. Ștefan și Grădina Palatului Belvedere. Am structurat călătoria la Viena în așa mod, încât să pot vedea cât mai multe locații pe care le poate oferi capitala. Am ales să văd atracțiile turistice, deoarece sunt sigur că anume ele sunt cele mai impunătoare. În următoarea mea călătorie la Viena mi-am pus în plan să vizitez și locurile mai puțin cunoscute de acolo. De asemenea, am fost și la muzee care povesteau despre istoria orașului de la fondare și până în prezent și cum acesta a evoluat pe parcursul anilor. Am făcut o plimbare pe Ringstraße, unde am admirat arhitectura impresionantă și parcurile bine întreținute. Am savurat o cafea vieneză tradițională într-una dintre cafenelele istorice ale orașului și am gustat prăjitura Sacher, o delicatesă locală. Sincer, nu aș putea să-i dau o notă prăjiturii, fiindcă eram așa de flămând la acel moment, încât am băut și am mâncat și nici măcar nu mi-am dat seama ce se întâmplase. În schimb, după micul-dejun, am putut admira arhitectura orașului vechi – simplă, dar cu mult gust și rafinament.
Spre seară, am luat trenul înapoi spre Krems, obosit dar fericit. Călătoria de întoarcere a fost un moment de reflecție asupra experiențelor trăite, având în vedere că aveam un sentiment de euforie, căci am petrecut ziua așa de productiv – mi-am adunat multe amintiri și, în general, eram extrem de recunoscător pentru această călătorie. Fiecare moment petrecut la Viena a adăugat un strat suplimentar de bucurie și recunoștință pentru această aventură. Un moment de neuitat din Viena a fost atunci când, datorită vremii schimbătoare, ne-a apucat pe drum o ploaie care se intensifica pe minut ce trecea. Din cauză că în acea zi la Viena era o sărbătoare națională, o mare parte dintre magazine și localuri erau închise, iar noi, fiind niște turiști adevărați, am introdus „McDonald’s” pe hartă și am alergat prin ploaie vreo cinci minute până am ajuns uzi leoarcă și am luat câte un hamburger, ca să ne uscăm un pic și să ne potolim foamea.
Desigur, călătoria solo nu a fost lipsită de provocări. Pentru a interacționa cu localnicii, am vorbit germana, limba pe care nu am practicat-o de ceva timp. Localnicii nu cunoșteau engleza foarte bine, dar au apreciat că vorbeam în limba lor, mi-au părut niște oameni foarte calzi.
De asemenea, navigarea fără internet într-o țară nouă a fost o provocare. A trebuit să fiu mereu cu cineva de pe loc sau cel puțin cu cineva care avea internet ca să nu mă pierd călătorind prin Europa. Cu toate acestea, fiecare provocare, începând cu orientarea în spațiu și terminând cu comunicarea cu oameni străini, a fost o oportunitate de a învăța și de a crește. Am devenit mai încrezător în abilitățile mele de a rezolva probleme și de a mă adapta la noi situații.
Autor: Cristian Bacinschi
