(foto) O tânără din Chișinău ne-a povestit de ce a decis să-și coasă o ie în secolul în care orice poate fi cumpărat

Logo pe fotografie (4)
Foto: Tatiana Chirilă/arhivă personală

În secolul în care orice poate fi cumpărat, Tatiana Chirilă a decis să-și coasă singură o ie. Vrea ca în urma-i să rămână ceva, iar pentru că vede ia drept o armură feminină, s-a aruncat în această aventură fără a sta prea mult pe gânduri. Lucrează la propria cămașă deja de doi ani, partea provocatoare fiind insuficiența de timp liber. Consideră dificilă îmbinarea acestei îndeletniciri frumoase cu jobul și activitățile casnice, dar depune tot efortul necesar pentru a face față. Și-i reușește. Mai are puțin și își va scoate ia la plimbare.

Decizia Tatianei de a coase o ie a fost motivată de mai multe aspecte. În viziunea ei, cămașa cu altiță semnifică identitate culturală și conexiuni cu rădăcinile, cu femeile din trecut ale neamului nostru românesc. Totodată, aceasta constituie o metodă de exprimare artistică, o sursă de conexiune emoțională, demonstrație a rezistenței și perseverenței în fața dificultăților procesului de creare, un motiv de mândrie. Valoarea cămășii autentice cu altiță a fost scoasă în lumină pentru ea de către comunitatea MăiestrIA, condusă de Stela Moldovanu.

„Pentru mine, ia nu este doar un articol vestimentar, ci o expresie a identității mele culturale și personale. M-a cucerit ideea că o cămasă spune, de fapt, o întreagă poveste prin simbolismul ornamentelor ei. În același timp, dorința de a lăsa ceva în urma mea a căpătat mult sens la un moment dat și atunci am luat decizia de a coase o ie autentică, pe care să o pot lăsa moștenire copiilor mei.”

Sursă: Tatiana Chirilă/arhivă personală

„Ia pe care o cos are o «mamă» și cel puțin o «soră»”

Tânăra nu și-a ales un model exact pe care să-l realizeze, însă s-a inspirat din colecția româncei aristocrate Elisa Brătianu, care, preocupată de pierderea culturii tradiționale românești, a dezvoltat școli pentru a menține vii tradițiile de cusături și a publicat cărți de modele. „Răsfoind albumul Stelei Moldovanu «MăiestrIA – povestea cusută a iei» am găsit o ie la care m-am oprit instantaneu, zicând: «Asta e». Era o ie veche de Romanați, din colecția Elisei Brătianu, pe care mentora mea de la MăiestrIA, Parascovia Lepădatu, a descifrat-o și a cusut-o. Deci ia pe care o cos acum are o «mamă» și cel puțin o «soră».”

Selectarea țesăturii potrivite nu i-a luat prea mult timp. Tatiana a ales să coasă pe in fin datorită rafinamentului, sustenabilității și texturii sale delicate. Mai ales că pânza de in este folosită de secole pentru confecționarea cămășilor. Pentru ornamentarea iei, ea a preferat fire albastre de mătase. „Mătasea, în general, este un material prețios, iar albastrul închis al firelor conferă un aer de mister, eleganță și rafinament. Mai mult decât atât, procesul de cusut cu fire de mătase este foarte plăcut”, subliniază tânăra.

Cămașa pe care o coase, după cum ați înțeles deja, are o singură culoare – albastru închis. Aceasta este catalogată drept o culoare profundă și plină, care ar putea reprezenta cerul de noapte sau apele adânci. Pentru protagonista materialului nostru, albastrul este extrem de elegant, semnificând mister, infinit și profunzime.

Sursă: Tatiana Chirilă/arhivă personală

Bobocul, mâinile pe șolduri și rombul vor ornamenta cămașa Tatianei

Parascovia Lepădatu este cea care o ghidează în procesul de confecționare a iei, ajutând-o să reproducă, prin diferite tehnici de cusut, ornamentele care i-au plăcut cel mai mult:
# bobocul – firav și inocent, simbol al purității și gingășiei;
# mâinile pe șolduri – un puternic simbol al forței feminine în toate manifestările sale, atât ca femeie seducătoare, cât și ca mamă protectoare;
# rombul – simbol al fertilității și al armoniei între două forțe care se atrag: masculin și feminin.

„Aparent surprinzător, însă am reușit să învăț o mulțime de tehnici de cusut – șinătău, brăduț, gura păpușii, lănțișor, la fir, butuci –, toate explicate pe îndelete în videoclipurile Stelei Moldovanu. Farmecul diverselor tehnici de cusut oferă o textură splendidă și sofisticată altiței, creând reliefuri care readuc la viață frumusețea iei tradiționale românești.”

Aici găsiți mai multe simboluri, motive și tehnici de cusut, iar aici găsiți cum se descifrează cele mai frecvente simboluri ale portului național românesc.

Sursă: Tatiana Chirilă/arhivă personală

„Lucrez mai lent, pentru că vreau să-mi iasă perfect”

Tatiana a început să lucreze la cămașa sa acum doi ani, când s-a alăturat cursului practic de #MăiestrIE. A realizat deja altițele și încrețul funcțional, iar acum se ocupă de mâneci. Deși ritmul ei de lucru este mai lent decât al colegelor sale, acesta îi permite să se bucure de fiecare cusătură. „Vreau să-mi iasă perfect, deoarece simt o mare responsabilitate pentru ceea ce las în urma mea. Pentru mine nu este doar despre produsul final, ci despre călătoria în sine și plăcerea de a coase.”

Nu știe cât va mai dura procesul, dar îl vede plin de sens și importanță. Îi aduce multă bucurie, fiind o formă de meditație, reflecție, terapie și conectare cu lumea sa interioară. Deși îmbinarea diverselor roluri din viața sa – femeie de afaceri, mamă și soție – este provocatoare, Tatiana încearcă să își organizeze timpul astfel încât să reușească și să coasă. „Nu este ușor în a menține echilibrul. Cos în timpul liber, mai mult în weekend, câteva ore. Este un avantaj și faptul că mi-am organizat acasă un spațiu pentru cusut, un loc comod, cu iluminare bună.”

„Orice femeie are nevoie de timp exclusiv pentru ea”

Totuși, cea mai mare provocare rămâne a fi gestionarea eficientă a timpului, însă „orice femeie are nevoie de timp exclusiv pentru ea”. Pentru a o depăși, este nevoie de multă răbdare, dorință și, poate, un carnețel pentru planificarea activităților și stabilirea priorităților. Potrivit Tatianei, crearea unei rutine pentru cusut ajută mult pentru a progresa.

Partea complicată din procesul creării iei i-a părut etapa încrețului funcțional – „o tehnică extrem de ingenioasă și sofisticată”, la care a lucrat câteva luni. „La un moment dat, am refăcut integral unul dintre cei doi încreți, fiindcă nu a ieșit cum mi-am dorit. O simplă eroare m-a costat câteva luni de cusut, însă am acceptat-o ca parte constitutivă a procesului de creare și învățare. În orice călătorie ai parte de obstacole, nu-i așa?

Notă: încrețul funcțional este folosit la cămășile tradiționale cu altiță din sudul României, în special în zonele etnografice Oltenia și Muntenia. Acesta nu doar că reprezintă un element estetic, dar și creează volumul necesar în partea superioară a mânecilor și în jurul gâtului, facilitând mișcarea și confortul.

Sursă: Tatiana Chirilă/arhivă personală

Cu toate acestea, având în vedere că unul dintre canalele principale de percepere a realității ale Tatianei este cel chinestezic, lucrul manual, experiența tactilității texturilor și detaliile îi aduc o satisfacție imensă. Fiecare cusătură, nod sau finisaj devin parte integrantă a unei bogate experiențe senzoriale pentru ea, oferindu-i o conexiune aparte cu lumea sa interioară. Multe gânduri „i se descâlcesc” în acest proces meticulos.

Tatiana preconizează să-și poarte ia la diferite ocazii speciale și nu neapărat ca parte integrantă a unui costum tradițional. Ea o vede potrivită pentru o ținută modernă și abia așteaptă să o îmbrace.


Povestea iei este mult mai veche decât majoritatea ar putea crede. Aceasta își are originile înaintea erei noastre. Există dovezi arheologice clare care indică prezența unor tipuri de îmbrăcăminte similare în cultura Cucuteni, considerată una dintre cele mai vechi civilizații din Europa. Astăzi, ia românească este recunoscută și apreciată la nivel internațional. Ea a devenit un simbol al identității naționale, fiind inclusă și în patrimoniul cultural imaterial UNESCO.

Pe vremuri, iile erau purtate atât în viața de zi cu zi a femeilor, cât și la toate evenimentele importante din viața lor. Se crede că aceste cămăși aveau puteri magice – protejau femeile de necazuri, farmece și spirite rele. În prezent, iile nu mai sunt percepute drept obiecte protectoare, ci sunt purtate mai mult ca o mândrie națională. Totodată, multe femei aleg să îmbrace ia datorită frumuseții sale atemporale intregrând-o cu succes în diverse ținute moderne.

Prima aniversare a iei în spațiul public a avut loc în 2013, pe 24 iunie, când comunitatea La Blouse Roumaine a inițiat „Ziua Universală a Iei”. De atunci, ia se celebrează an de an în peste 50 de țări și în peste 300 de localități de pe șase continente.

Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente