În acest an am fost voluntar al campaniei „Fii ONEST! Nu copia”. Încă din luna ianuarie, când Dan Perciun anunța că mai mulți observatori delegați de minister ar urma să asigure corectitudinea examenelor din clasa a IX-a, am decis să ne alăturăm ei, deoarece #copiatul_doare și dezamăgește. La început pe cei care învață, iar mai apoi și pe ceilalți. Într-o anumită măsură, copiatul a devenit parte a culturii noastre școlare, acesta fiind încurajat inclusiv de profesori. Și cum astfel de vicii nu trec niciodată de la sine, inițiativa MEC mi s-a părut un mic, dar important pas venit să ne revoce statutul de „popor al copiuțelor”.
Puțin context. În această iarnă, MEC anunța că în unele școli din Republica Moldova există suspiciuni că se copiază la examenele din clasa a IX-a. Ulterior, autoritățile au decis recrutarea a 400 de voluntari care să monitorizeze desfășurarea probelor în opt raioane, iar Dan Perciun a menționat că rezultatele acestei campanii vor influența decizia de a instala sau nu camere de luat vederi în 2025.
Elevii și profesorii supuși monitorizării au avut la dispoziție trei luni pentru a se acomoda cu gândul că în acest an examenele vor derula puțin altfel. Acest lucru ar fi trebuit să disciplineze toate școlile vizate. Totuși, „tradiția” copiatului și, de obicei, nepedepsirea acestui fenomen au creat și în acest an anomalii pe ordinea de zi.
Organizarea campaniei
La scurt timp după publicarea formularului de aplicare la campanie, acesta a fost completat și de către trei reporteri de la #diez. Eu m-am înscris la două examene, pe 7 și 13 iunie. Colegele mele, Lili și Ana, au optat pentru examenele de pe 4 și 13 iunie. Aveam rezerve referitor la faptul că vom fi acceptați, pentru că suntem jurnaliști de profesie și nu știam cum va reacționa ministerul la asta, dar peste câteva luni am fost telefonați și invitați la mai multe instruiri.
Eu am participat la două instruiri online și la una fizică. La prima instruire nu prea erau oameni. În general, identificarea voluntarilor cred că a fost destul de provocatoare pentru autorități, or, cu 11 zile înainte de examene, MEC mai îndemna cetățenii să se alăture campaniei. Totuși, trebuie de menționat că mediatizarea campaniei a fost destul de amplă. La ultima instruire, am primit mai multe acte în care urma să descriem cum au decurs examenele în instituțiile pe care le vom vizita, un tricou, un carnet și un pix. De asemenea, am semnat cu câteva zile înainte și un angajament prin care ne asumăm să asigurăm securitatea testelor și să sesizăm tentativele de abatere de la regulament. Ni s-au repetat unele informații, oamenii au mai pus întrebări și cam aceasta a fost la mine.
Primul examen
În seara dinaintea examenului, la ora 19.29, am primit adresa gimnaziului pe care urma să îl monitorizez. Mi-a cam dat bătăi de cap acest lucru, fiindcă din start ni s-a spus că vom fi anunțați mai devreme, iar eu nu știam dacă totuși voi merge undeva sau nu și ce planuri să îmi fac pentru a doua zi.
Pe la vreo ora 4.10 mi-am chemat un taxi și am plecat la ASEM, de unde era pornirea. Odată ajuns acolo, mi-am dat seama că m-am pornit cu o oră mai devreme și, chiar dacă nu s-a văzut, ochii mei încă somnoroși „au vărsat o lacrimă”.
Către localitatea unde urma să monitorizez primul examen ne-am pornit la ora 5.40. În câteva ore, alături de ceilalți voluntari – în mare parte studenți și profesori –, am ajuns la direcția raională de învățământ.
A trebuit să așteptăm câteva minute. Printre altele, s-a dezvoltat o discuție despre școală și rezultatele elevilor. O profesoară voluntară explica: „Elevii care învață prea bine nu au succes în viață”. Ce bine că eu „n-am rupt foarte tare cărțile”, mi-am zis sarcastic în gând. În curând, ne-am pornit fiecare către instituțiile noastre de învățământ.
Peste vreo oră am ajuns la gimnaziul unde eram repartizat și, per general, lucrurile au mers bine. Cel puțin n-am văzut niciun elev copiind. Problema era că una dintre clase era amplasată în așa fel încât asistenții mă puteau vedea cum vin spre ei și, minune, mai de fiecare dată când mă apropiam auzeam sunetul „nevinovat” pe care îl facem atunci când aerul e uscat sau vrem să dăm cuiva un semn: „Hmm, hmm”.
E de menționat că elevii din cabinetul cu sunete „accidentale” erau monitorizați de către o asistentă de la direcția raională de învățământ, dar acest lucru zău că nu știu dacă mărește probabilitatea coincidenței sunetelor sau gravitatea situației. Fenomenul „sunetelor accidentale” n-a fost doar la mine, despre el povestindu-mi mai mulți voluntari. Nu pot afirma că s-a copiat, vă spun doar ce am văzut și auzit.
Pe la vreo 12.00-13.00, am ajuns la direcția raională. Unii voluntari aveau flori. Foarte „frumos gest”, doar că se numește corupție. În sfârșit am mâncat și am băut apă. În meniu: două bucăți de frigărui, câteva sarmale și legume coapte, o banană, un croissant și o sticlă de 500 de mililitri de apă.
Da, apa și mâncarea am primit-o abia după examen. Noi am fi putut să solicităm sticlele cu apă și mâncarea încă de dimineață, așa cum am și făcut la următorul examen, dar nimeni nu ne-a spus despre această posibilitate. Partea bună este că am fost servit cu apă în gimnaziu, totuși mai apoi m-am simțit incomod să mai cer. Peste câteva ore, am ajuns acasă.
Al doilea examen
Despre al doilea examen am fost anunțat un pic mai devreme. Ce-i drept, pornirea spre direcția raională de învățământ urma să fie la ora 1.0. Spre deosebire de primul examen, acum am fost luat la ASEM de o mașină. Șoferul era un tânăr voluntar (nu din cadrul campaniei) care își ajuta prietenii cu organizarea.
Deoarece încă nu reușisem să dorm în acea seară, am încercat să o fac în transport. Nu prea am reușit, chiar dacă pe alocuri mai ațipeam. Drumul, după cum vă spune ora matinală de pornire, a fost lung. De facto, până la destinația finală ne-ar fi luat în mod obișnuit doar vreo două ore, însă noi am mers în diferite localități pentru a aduna voluntarii locali. La direcția raională am ajuns pe la vreo 6.0-7.0.
Ajunși la direcția raională, alături de președinta centrului școlar de examen și cu plicul cu teste pe care trebuia să îl monitorizez, ne-am îndreptat către localitatea vizată. De data aceasta mi-am luat sticla cu apă cu mine. Am ajuns în incinta scolii, am așteptat puțin, apoi au venit și elevii. Așezați în bănci, păreau foarte emoționați, iar unii chiar tremurau. Cât așteptam începutul examenului (în sală se intră cu vreo 15-20 de minute mai devreme), i-am întrebat dacă știu că își pot lua în sala de examen o ciocolată și care cred că va fi tema la ultimul subiect. Atmosfera nu mai părea atât de încordată și, într-o anumită măsură, îmi aminteam de mine în clasa a IX-a.
De data aceasta urma să monitorizez doar o sală, deci știm cu siguranță că nimeni nu va putea copia. Cât timp se împărțeau testele, unii elevi au început să se întoarcă unul la altul (așa a fost și la primul examen). I-am țintit cu privirea, mai degrabă prietenește, sugerându-le că nu este cea mai bună idee să discute. Teoretic vorbind, eu nu trebuia să interacționez în niciun fel cu elevii în timpul examenului, dar mi se părea cam exagerat să raportez președintelui centrului de bac situația dată. Probabil a jucat puțin factorul uman. În general, acesta este principalul motiv pentru care profesorii nu ar trebui să asiste elevii lor. E de menționat că după aceasta, în prezența mea, nimeni nu s-a mai întors nicăieri. Am stat în sală vreo 10 minute. Fiecare elev era concentrat, iar eu mi-am amintit că îmi uitasem sticla cu apă într-o sală alăturată.
Am ieșit după ea, iar când m-am întors…surpriză! Doi elevi amplasați exact în mijlocul sălii, în spatele și în fața cărora stăteau ambii asistenți, discutau. Altă elevă s-a întors rapid cu fața către testul ei. Asistenții se uitau în gol. Am rămas puțin șocat. Peste câteva minute, fiind deja în sala de examen, o elevă și-a scăpat involuntar un pix jos. A urmat o interjecție cu accent de mustrare din partea asistentului.
O dată am vrut să strănut și am părăsit din nou sala. M-am întors foarte rapid în sală și odată cu mine s-au întors și privirile câtorva elevi înapoi în test. În rest, lucrurile au mers bine și, spre deosebire de primul examen, aici sunt mult mai convins că elevii nu au prea reușit să „se inspire” de la alții.
Ne-am întors la direcția raională de învățământ, acolo unde am prezentat testele, apoi am avut câteva minute la dispoziție ca să mâncăm ce ne-a pus MEC în pachețele. Au urmat un șir de discuții curioase în care unul dintre voluntari a povestit că a cerut anularea mai multor teste, inclusiv din cauză că un elev a depășit limita admisibilă de spațiu.
În general, pe parcursul celor două zile, am fost martorul mai multor situații care mi-au pus sub semn de întrebare calitatea unor voluntari. Am ascultat inclusiv justificări ale violenței asupra elevilor, motivate prin faptul că aceștia nu s-ar supune suficient profesorului, sexism, „hoțul neprins nu este hoț” – cu referire la copiat – și alte afirmații care în niciun caz nu corelează cu ceea ce înțeleg eu prin cuvântul educație. E corect să menționez că cea mai mare parte dintre voluntari se opuneau afirmațiilor descrise mai sus.
Pe de o parte, înțeleg că au fost mulți voluntari și ANCE nu a reușit să îi verifice detaliat pe fiecare, pe de altă parte, vorbim despre copii. După ce am mâncat, ne-am pornit acasă. În capitală am ajuns în jurul orei 18.00.
Concluzia
Așa cum în acele 16-17 ore de voluntariat am mâncat doar o dată, în drum spre casă mi-am luat o plăcintă cu brânză (de-a dreptul fermecătoare) și am încercat să-mi creez o imagine generală a celor două zile în care am fost parte a unei campanii coordonate de autorități.
Să numesc participarea mea în campanie o experiență regretabilă nu pot. La urma urmei, am participat cu speranța că ceva se va schimba, iar dacă valoarea corectitudinii constă în două zile din viața mea, o noapte nedormită și un stomac gol, eu am fost gata să mi-o asum. Aș fi gata și anul viitor? Nu. Cred că rezultatele campaniei au oferit ministerului suficiente motive și timp pentru a concluziona necesitatea (sau lipsa acesteia) de a implementa măsuri care să diminueze fenomenul copierii la examene, inclusiv instalarea camerelor de supraveghere la examenele din clasa a IX-a în toate gimnaziile din țară. Nu mai vorbesc de „capacul” pus de cele opt gimnazii care ar fi admis publicarea testelor în timpul probei. Totuși, ținând cont de mediatizarea cazului cu scurgerile de informații de către MEC, vreau să sper că suntem într-o direcție corectă și vom afla cât mai curând ce măsuri exacte urmează să fie întreprinse.