USM și UTM ar putea fuziona. O inițiativă în acest sens a fost propusă de către rectorii celor două instituții

colaj USM UTM
Foto: realitatea.md/UTM

Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) ar putea fuziona. O inițiativă în acest sens a fost propusă responsabililor în cadrul unei ședințe organizate de Ministerul Educației și Cercetării cu Consiliul Rectorilor.

Rectorul UTM, Viorel Bostan, a subliniat că universitățile comprehensive sunt mult mai abile în atragerea diverselor proiecte, iar fuziunea celor două instituții ar putea duce la o vizibilitate mult mai mare în rândul studenților internaționali. „Să inițiem un proces de fuziune, dar nu prin absorbție, ci prin colaborare. Astfel s-ar forma o universitate comprehensivă care ar fi mult mai rezilientă inclusiv la fluctuațiile de pe piața forței de muncă.”

De asemenea, în cadrul ședinței organizate luni, 30 aprilie, rectorul USM, Igor Șarov, a menționat că inițiativa celor doi pornește de la scăderea dramatică a numărului de studenți pe care îl avem astăzi în instituțiile de învățământ superior.

La fel, prim-ministrul Dorin Recean a dat asigurări că această decizie va primi susținere din partea guvernului. „Eu sunt încântat pentru această inițiativă. O astfel de consolidare transformă de fapt imaginea sectorului universitar.”

În iulie 2022, cabinetul de miniștri a aprobat hotărârea de guvern care prevede reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării. Prin urmare, Universitatea Agrară, Universitatea de Stat din Tiraspol, Academia de Administrare Publică și alte instituții de cercetare au trecut în componența altor universități de stat.

Conform hotărârii, Universitatea Agrară a fost absorbită de Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat din Tiraspol a fost absorbită de Universitatea Pedagogică, iar Academia de Administrare Publică a fost absorbită de Universitatea de Stat din Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente