Salut, sunt Valeria și în septembrie fac șapte ani de #diez. Relația mea cu cel mai fain portal de știri din Moldova a început încă în primul an de facultate. Nu aveam așteptări prea mari, planificam să fac stagiul de practică și să-mi găsesc un job de vară. De ce nu voiam să lucrez în jurnalism? Voiam, dar eram plină de insecurități, unele adunate pe parcursul vieții, altele de la școală și universitate, credeam că nu sunt suficient de bună să fac parte din echipă. A fost o surpriză pentru mine când a venit propunerea de angajare. Să spun că nu puteam să cred e puțin; eram acolo departe, pluteam undeva printre norii de fericire. Da, eram suficientă pentru a începe să practic ceea ce îmi plăcea mai mult – jurnalismul!
Timp de aproape șapte ani, am crescut mult. Alături de mine și de toți colegii și colegele, a crescut și #diez. În această perioadă, am reușit să învăț foarte multe: să urmăresc activitatea structurilor de stat, să scriu o știre în două-trei minute, să fac videoclipuri, să fac podcasting, să descopăr talentele mele de manager social media, să coordonez o echipă și lista poate continua. Cel mai important este că toate lucrurile pe care le-am învățat au fost din experiențe, greșeli, curiozitate, inventivitate, dorință de creștere – niciodată limitate, toate din mers, uneori din fugă, fiindcă trebuie mereu să implementezi ideea atât timp cât arzi de dorință să-i dai viață.
#diez e despre valori. Sunt mândră că am stat la baza multor valori implementate, sunt recunoscătoare că am învățat și mi-am atribuit însămi valori importante. Feminizarea funcțiilor, egalitatea de gen, nediscriminarea – toate îmi sunt atât de aproape de inimioară și pe toate le-am cizelat și integrat frumos în articolele pe care le-am scris, le-am promovat, le-am gândit de-a lungul anilor.
Am tot auzit în jur că trebuie să fac o divizare clară dintre job, prieteni și familie, dar cum s-o fac când tot biroul vibrează într-o respirație? Împreună câte opt ore în oficiu, după care o ieșire la vin sau bere, o încurajare pentru depunere la oportunități, ajutor cu temele pentru acasă (și erau multe la facultate), susținere când e vorba despre momente dificile indiferent dacă e vorba despre aspectul personal sau profesional, distracții până dimineața la Kira’s – #diez a devenit pentru mine ceva mai mult decât lucru, iar asta m-a ajutat să mă dedic mai mult pentru a crește și a deveni o profesionistă care să încurajeze creșterea altor tineri.

O întâmplare întâmplătoare care s-a întâmplat întâmplător
În această sinceră poveste a vieții mele din ultimii aproape șapte ani v-am spus deja că am învățat multe și #diez e locul unde mă aflu într-o continuă creștere și depășire a limitelor proprii. Am început activitatea mea în calitate de stagiară. Un mare mulțumesc facultății pentru această obligativitate și mentorei mele, Alina Gîrneț, care m-a împins din prima săptămână în experiențe provocatoare ca să prind acest gust al jurnalismului și să vreau să mă aventurez mai mult în domeniu. După o vară plină cu evenimente, interviuri, știri, am fost angajată oficial în calitate de reporteră. Îmbinam studiile cu jobul, la fel cum o făcea o bună parte din redacție. Am finalizat licența, fiind cea mai bună studentă de la curs, la fel cum au făcut-o anterior Alina și Elena, respectiv, cu siguranță pot să spun că studiile și lucrul pot fi ambele făcute de calitate, în același timp. Am repetat performanța și la masterat, de unde am revenit acasă cu diplomă roșie. Niciodată nu mi-am putut atribui reușitele mele doar mie, fiindcă, da, eu le-am realizat, dar pe tot acest drum am fost însoțită de oamenii care aveau încredere în mine, care mă susțineau, care mă încurajau, care îmi spuneau o frază potrivită la timpul potrivit. Mulțumesc, Alex, pentru „eu nu cred în scuze, cred în soluții”.

Fiindcă evoluția și adaptarea înseamnă viață, în special în acest secol alert, am învățat în ritm alert jobul de manager social media. În momentul în care mă pierdeam deja printre știri, am fost transferată într-un nou departament creat, un departament dintr-o singură persoană – eu. Am deprins abilități tehnice, am înțeles cum se fac promovările pe rețelele sociale, cum se analizează datele metrice, care-i treaba cu designul, cum se scrie pentru Instagram, Facebook, Twitter etc. Și când a ajuns iar momentul de ardere, în cea mai potrivită perioadă a apărut o nouă provocare și oportunitate de creștere – funcția de redactoare-șefă. #diez, pe lângă toate, înseamnă creștere, iar eu cred că am simțit-o cel mai bine pe pielea mea.
În această perioadă nu am crescut doar eu, dar și #diez al meu. Am un singur regret aici, că am avut frica să-mi asum importanța în echipă și la dezvoltarea #diez-ului prea târziu. Abia după șase ani pot să zic „#diez al meu” și-mi place tare mult s-o fac.
La 11 ani, #diez are un public fidel și a ajuns la maturitatea în care să spună răspicat despre poziția pe care o are – portal de știri pentru tineri. Începând cu 2024, am trecut prin mai multe schimbări, acum suntem electrici ca albastrul ce ne caracterizează și suntem despre educație, oportunități și inovații (avem o rubrică nouă – start-up). Continuăm să susținem artiștii locali, scriem despre cultură și lifestyle, publicăm evenimente și urmărim actualitatea, dar mai selectiv. Ne dorim să venim cu ceva nou, să avem un aport semnificativ, nu doar să repetăm ceea ce cititorii văd în alte zeci de surse.
Mă mândresc cu ceea ce e #diez acum și sunt infinit de împlinită că am reușit să trăiesc momentele în care portalul meu preferat de știri s-a întors la originile pe care le are și îndeplinește o funcție atât de importantă pentru întreaga comunitate – cea de educare.

Despre salarii, independență și bani
Partea financiară e o adevărată provocare când ești o media independentă, cu principii, cu valori – o redacție mică care își propune planuri ambițioase. Pe parcursul anilor de activitate, salariul a fost mereu la timp, indiferent de situația complicată din țară sau la nivel mondial, până în data de 10 a fiecărei luni, salariu întreg, oficial, intră pe card. Am atras atenția la partea de salariu întreg, fiindcă e o adevărată reușită pentru care s-a muncit mult. Unele instituții lucrează pe contracte de autor, iar salariile oficiale sunt cu mult mai mici. Ei bine, e alegerea fiecărei persoane, dar îmi place să știu că, deși e mai dificil, suntem curați în fața statului.
Nu am avut treabă cu bugetul redacției, cu calcularea salariilor sau cu alte lucruri care ar implica banii, dar știu despre toate procesele, deoarece am discutat mereu în redacție deschis despre asta și știu de unde ne vin și cum îi cheltuim ca redacție. În prezent, principalele noastre surse de venit sunt granturile și publicitatea. Da, chiar dacă e enervant când apare un pop-up, acesta ne ajută să ne facem munca onest și să fim independenți. În continuare lucrăm cu teama de a nu avea banii necesari luna viitoare, dar suntem o redacție de optimiști ambițioși care nu văd altă cale decât succesul.

Anul curent, de ziua noastră, când facem 11 ani, ne-am propus în sfârșit să lansăm un cont de Patreon. Nu am făcut-o anterior, deoarece aveam anumite limitări și credeam că publicul nu o să fie receptiv la inițiativa noastră. Ne-au inspirat exemplele altor redacții și tendințele de a susține la rândul nostru proiectele care ne plac. Am decis să lansăm un cont de Patreon ca să putem să ne continuăm ceea ce facem mai bine – să educăm publicul nostru. Vrem să educăm inclusiv responsabilitatea și conștientizarea necesității de a susține financiar o muncă pe care o apreciază, un articol bun pe care să-l citească. Redacția #diez e una foarte tânără. Sunt sigură că susținerea din exterior va motiva jurnaliștii noștri să facă ceea ce le place și în viitor. Nu în ultimul rând, contul de Patreon e despre comunitate, o comunitate frumoasă pe care vrem să o adunăm în jurul valorilor #diez.
Dacă vrei să ne susții, îți propunem pe Patreon șase categorii. Dacă ești elev(ă) sau student(ă), îți place să citești materialele noastre, identifici istorii care te inspiră sau oportunități la care să depui, te încurajăm să ne fii alături cu câte 2 dolari lunar. Nu am uitat de părinți, cunoaștem despre grija pe care o poartă pentru copii, despre stresul pe care îl împart la examene și bucuria care se multiplică cu fiecare reușită. Din acest motiv scriem pentru tine, ca să știi ce posibilități minunate de dezvoltare poate avea copilul tău, iar dacă ai nevoie de informația pe care o furnizăm, ne poți încuraja cu 5 dolari lunar.

În prezent, punem accent mai mare pe trei rubrici care ne-au definit de-a lungul timpului: educație, oportunități și start-up. Facem o muncă importantă – cea de a aduce informația mai aproape de tine. Din luna ianuarie a acestui an, am scris zeci de solicitări de informație Ministerului Educației și Cercetării, am analizat documentele oficiale și planurile de studii, am identificat cele mai importante oportunități, am discutat cu tineri care au oferit sfaturi relevante pentru a beneficia de o anumită oportunitate, am început să descifrăm noțiunile complexe din domeniul start-upurilor și să aducem mai aproape de tine inovația. Cu 10 dolari lunar poți să susții categoria preferată pe care o ai pe #diez, astfel încât aceasta să se dezvolte și mai mult.
Iar dacă ai crescut alături de noi, știi cât de mult am investit în calitatea materialelor noastre de-a lungul anilor. Datorită ție și unei donații de 20 de dolari lunar putem să ne continuăm munca și să lansăm mai multe proiecte frumoase.
Dacă alegi să fi patronul nostru pe Patreon, vei primi un e-mail lunar despre educație și oportunități, vei putea participa la întâlnirea anuală cu comunitatea. În funcție de suma pe care decizi să o investești în dezvoltarea noastră ca presă de nișă pentru tineri, vei avea oportunitatea să votezi pentru subiectele despre care vom scrie și opțiunea să scriem despre afacerea/experiența ta.
La mulți ani, #diez al meu!
Astăzi, #diez al meu are 11 ani! Îi doresc să crească în același ritm accelerat cu care a făcut-o până acum, să contribuie la educarea societății astfel încât să motiveze cititorii să fie cu un semiton mai sus!












